EGOLATRIE s. f. Manie de a se preocupa exagerat de propria persoană; supraestimare a valorii personale; egotism. – Cf. lat. ego (după idolatrie).

egolatrie sf [At: V. ROM. februarie 1960, 164 / Pl: ~ii / E: cf lat ego, după idolatrie] (Rar) 1 Adorare a propriei persoane Si: narcisism. 2 Egotism (1).

EGOLATRIE s. f. Manie de a se preocupa exagerat de propria persoană; supraestimare a valorii personale; egotism. – Cf. lat. ego, după idolatrie.

EGOLATRIE s.f. (Rar) Adorare de sine, divinizare a propriei persoane. [Gen. -iei. / cf. lat. ego – eu, gr. latreia – adorație].

EGOLATRIE s. f. adorație patologică a propriei persoane; egotism. (< ego- + -latrie)

EGOLATRIE f. Adorare a propriei persoane. /Ego- + -latrie

egolatrie (desp. -la-tri-) s. f., art. egolatria, g.-d. egolatrii, art. egolatriei

egolatrie (-la-tri-) s. f., art. egolatria, g.-d. egolatrii, art. egolatriei

egolatrie s. f. (sil. -tri-), art. egolatria, g.-d. egolatrii, art. egolatriei

EGOLATRIE s. v. egocentrism.

EGOLATRIE s. egocentrism, egotism. (~ unei persoane.)

EGO-₁ „eu, propria persoană”. ◊ L. ego „eu” > fr. égo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. ego-. □ ~centric (v. -centric), adj., s. m. și f., (persoană) care privește totul prin prisma intereselor și sentimentelor proprii, considerîndu-se centrul oricărei situații; ~filie (v. -filie₁), s. f., iubire patologică de sine; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a propriei persoane; sin. egocentrism; ~latru (v. -latru), adj., stăpînit de egolatrie.