eminamente av [At: ODOBESCU, S. II, 235 / V: (înv) ~nem~, ~neminte / E: fr éminemment] (Precedă adjectivul pe care îl determină, de obicei ca formant al superlativului) În cel mai înalt grad.

*EMINAMENTE adv. În gradul cel mai înalt, în mod covîrșitor [fr. éminemment].

EMINAMENTE adv. În gradul cel mai înalt, prin excelență. Punct eminamente esențial pentru completa înțelegere a lucrului. HOGAȘ, DR. II 169. Rolul criticului de azi este eminamente constructiv. VLAHUȚĂ, O. A. 230. Era o gazetă eminamente combativă, făcînd crîncenă opoziție. CARAGIALE, M. 52.

EMINAMENTE adv. Prin excelență, cu deosebire, în special, în cel mai înalt grad. [Cf. fr. éminemment].

EMINAMENTE adv. în cel mai înalt grad, prin excelență, cu deosebire. (< fr. éminemment)

EMINAMENTE adv. La cel mai înalt grad; în măsura cea mai mare; prin excelență. /<fr. éminemment

eminamente adv. (galicism) în cel mai înalt grad, cu totul (= fr. éminemment).

*eminaménte adv. (fr. eminemment). Barb. În mod eminent. Cp. cu forțamente și pertinamente.

eminemente av vz eminamente

emineminte av vz eminamente

eminamente adv.