epizootie sf [At: AR (1825), 11¹/17 / V: (înv) ~zot~, ~isot~ (A: nct) / Pl: ~ii / E: fr epizootie, ngr ἐπιζωωτια] Boală infecțioasă care se extinde, prin contaminare, la un număr mare de animale dintr-o anumită localitate, regiune etc. Si: epidemie (3).

*EPIZOOTIE sf. 🐕 Epidemie printre animale: caii și boii nu se mai îmbolnăvesc... epizootia intră în gaură de șarpe I. -GH. [fr.].

EPIZOOTIE s. f. Extindere prin contaminare a unei boli infecțioase la un număr mare de vite dintr-o localitate sau dintr-o regiune. Dezvoltarea creșterii animalelor este strîns legată de combaterea epizootiilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 382, 5/4. Caii și boii nu se mai îmbolnăvesc... epizootia intră în gaură de șarpe, lăcustele fug. GHICA, S. A. 89.

EPIZOOTIE s.f. Epidemie la animale. [Gen. -iei. / < fr. épizootie, cf. gr. epi – peste, zoon – animal].

EPIZOOTIE s. f. epidemie la animale. (< fr. épizootie)

EPIZOOTIE ~i f. Răspândire în masă și pe teritorii mari a unei boli contagioase la animale. /<fr. épizootie

epizootie f. epidemie de animale.

*epizootíe f. (d. vgr. epí, pe, și zoótes, natura animală). Epidemie la animale, ca: răpcĭuga, dalacu ș. a.

episotie sf vz epizootie

epizotie sf vz epizootie

epizootie s. f., art. epizootia, g.-d. art. epizootiei; pl. epizootii, art. epizootiile (desp. -ti-i-)

epizootie s. f., art. epizootia, g.-d. art. epizootiei; pl. epizootii, art. epizootiile

epizootie s. f. (sil. -zo-o-), art. epizootia, g.-d. art. epizootiei; pl. epizootii, art. epizootiile

epizootie

epizootie.

EPIZOOTIE s. (MED. VET.) molimă.

EPIZOOTIE s. (MED. VET.) molimă, (pop.) boleaznă, boleșniță, (reg.) boliște. (~ printre cornute.)