explicație sf [At: IORGOVICI, O. 58/25 / V: (înv) ~iune, esp~, esplicațiune, (îvr) ~căciune, esplicățiune, sp~, splicațiune, splicăciune / Pl: ~ii, (îvr) ~cății / E: fr explication, lat explicatio, -onis] 1-4 Explicare (1-4). 5 (Îe) A avea o ~ (cu cineva) A discuta (cu cineva) pentru a lămuri un lucim sau a înlătura un conflict Si: a avea o explicare (5). 6-8 Explicare (6-8). 9 Cauză. 10 (Îla) De ~ Explicativ (1). 11 (Îlv) A da (o) ~ sau a da ~ii A se explica (4). 12 (Îe) A cere (cuiva) ~ii sau a cere (o) ~ (cuiva) A cere cuiva să-și lămurească purtarea, atitudinea, cuvintele etc. 13 (Pex) Origine. 14 Predare a unei lecții. 15 (Îvr) Traducere însoțită de comentarii, a unui autor străin.

EXPLICAȚIE, explicații, s. f. 1. Lămurire, deslușire, clarificare a unei probleme, a unui fenomen etc. A dat explicații suplimentare. ▭ Privirile-i urmăreau, atente, explicațiile date pe desen. MIHALE, O. 335. ◊ Expr. A cere explicații (cuiva) = a cere (cuiva) să-și lămurească purtarea, atitudinea, cuvintele; a-i cere socoteală. A avea o explicație cu cineva = a face pe cineva să se explice; a se răfui cu cineva. 2. Cauză. E ușor să găsești explicația acestei purtări. 3. Predare a unei lecții, expunere a unei teme. Mai cu samă explicațiile la istorie erau minunate. SADOVEANU, O. VII 321.

EXPLICAȚIE s.f. 1. Explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni. ◊ A cere explicații (cuiva) = a cere (cuiva) socoteală; a avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferend. 2. Cauză. [Gen. -iei, var. esplicație, esplicațiune, explicațiune s.f. / < fr. explication, lat. explicatio].

EXPLICAȚIE s. f. 1. explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni. ♦ a cere ĩi (cuiva) = a cere socoteală; a avea o ~ cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferent. 2. cauză. 3. operație prin care se dezvăluie temeiul sau scopul unei acțiuni, unui fenomen sau eveniment. ◊ rezultatul acestei operații; propozițiile, expresiile prin care se realizează. (< fr. explication, lat. explicatio)

EXPLICAȚIE ~i f. 1) v. A EXPLICA. 2) Lămurire a ceea ce este neînțeles; clarificare a unei chestiuni. ◊ A cere ~i (cuiva) a cere (cuiva) socoteală. 3) Cauză, motiv al unei acțiuni sau întâmplări. [G.-D. explicației; Sil. ex-pli-ca-ți-e] /<fr. explication, lat. explicatio, ~onis

esplicație sf vz explicație

esplicațiune sf vz explicație

esplicăciune sf vz explicație

esplicățiune sf vz explicație

explicăciune sf vz explicație

*EXPLICAȚIUNE, EXPLICAȚIE, EXPLICARE sf. 1 Faptul de a explica ¶ 2 Cuvinte prin care se lămurește un lucru, care lucru poate fi înțeles, lămurire, deslușire ¶ 3 Lămurirea cauzei, motivului unui lucru care pare neînțeles: ~a unui fenomen; aceasta e ~a purtării lui ~ ¶ 4 📖 Traducerea unui autor însoțită de toate lămuririle necesare spre a fi înțeles ¶ 5 Lămurire, justificare ce se cere cuiva pentru niște vorbe pe care le-a rostit și care se pot interpreta ca o ofensă [fr.].

ESPLICAȚIE s.f. v. explicație.

ESPLICAȚIUNE s.f. v. explicație.

EXPLICAȚIUNE s.f. v. explicație.

explicați(un)e f. 1. acțiunea de a explica; 2. desvoltare destinată a face să înțeleagă; 3. justificare: sunt mulțumit cu aceste explicațiuni; 4. traducere orală a unui autor străin.

*explicațiúne f. (lat. explicátio, -ónis). Acțiunea de a explica. Dezvoltare p. a lămuri un înțeles obscur. Justificare, arătare de motive: a avea o explicațiune cu cineva. Traducere pe larg. – Și -áție.

explicație (desp. -ți-e) s. f., art. explicația (desp. -ți-a), g.-d. art. explicației; pl. explicații, art. explicațiile (desp. -ți-i-)

explicație (-ți-e) s. f., art. explicația (-ți-a), g.-d. art. explicației; pl. explicații, art. explicațiile (-ți-i-)

explicație s. f. (sil. -ți-e), art. explicația (sil. -ți-a), g.-d. art. explicației; pl. explicații, art. explicațiile (sil. -ți-i-)

explicație

EXPLICAȚIE s. 1. v. lămurire. 2. v. demonstrare. 3. v. comentariu. 4. v. instrucțiuni. 5. v. justificare. 6. v. definiție.

EXPLICAȚIE s. 1. clarificare, deslușire, dezlegare, elucidare, explicare, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluție, soluționare, (înv.) pliroforie, răspicare, (fig.) cheie, descîlcire. (~ unei probleme încurcate.) 2. demonstrare, explicare. (~ unei teoreme.) 3. comentariu, glosă, notă. (~ la un text.) 4. indicație, instrucțiuni (pl.), îndrumare, lămurire. (~ pentru folosirea unui medicament.) 5. explicare, justificare, motivare. (Există vreo ~ a gestului său?)

EXPLICÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Expunere, descriere amănunțită sau interpretare în vederea înțelegerii unor chestiuni, unor probleme; lămurire, clarificare a ceva dificil. ♦ A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferend. 2. Cauză. 3. Dezvăluirea cauzei, temeiului, legității, scopului unei acțiuni, unui eveniment, fenomen. ♦ Determinarea cauzei unui fenomen, justificarea prin scop a unei decizii sau acțiuni justificarea faptelor prin legi. 4. (LOG.) Dezvoltarea a ceea ce este implicat în premise sau deducerea din premise date. 5. Rezultatul actului explicativ, expresiile, propozițiile prin care se realizează. E. reprezintă funcția esențială, finalitatea și rațiunea oricărei ipoteze sau teorii.