FABULAȚIE, fabulații, s. f. 1. Poveste alegorică; p. ext. povestire cuprinsă într-o operă literară, afabulație. 2. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unor fapte, întâmplări imaginare ca reale; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.

fabulație sf [At: PARHON, B. 71 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr fabulation, lat fabulatio] 1 Povestire alegorică. 2 (Pex) Povestire cuprinsă într-o operă literară Si: afabulație (1). 3 Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar. 4 Prezentare a unei fapte imaginare ca reală sau posibilă Si: fabulare, fabulă (5). 5 (Pex) Minciună.

FABULAȚIE, fabulații, s. f. 1. Poveste alegorică; p. ext. povestire cuprinsă într-o operă literară, afabulație. 2. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.

FABULAȚIE s.f. 1. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar; prezentare a unor fapte, întîmplări imaginare drept reale sau posibile. 2. Povestire alegorică; (p. ext.) povestire cuprinsă într-o operă literară; afabulație. [Gen. -iei, var. fabulațiune s.f. / cf. fr. fabulation, lat. fabulatio].

FABULAȚIE s. f. 1. prezentare a unor fapte sau întâmplări imaginare drept reale sau posibile; (p. ext.) minciună. 2. povestire alegorică. 3. afabulație. (< fr. fabulation, lat. fabulatio)

FABULAȚIE ~i f. 1) rar v. AFABULAȚIE. 2) Figură retorică care constă în prezentarea unor fapte imaginare drept reale. /<fr. fabulation, lat. fabulatio, ~onis

FABULAȚIUNE s.f. v. fabulație.

fabulație (desp. -ți-e) s. f., art. fabulația (desp. -ți-a), g.-d. art. fabulației; pl. fabulații, art. fabulațiile (desp. -ți-i-)

fabulație (-ți-e) s. f., art. fabulația (-ți-a), g.-d. art. fabulației; pl. fabulații, art. fabulațiile (-ți-i-)

fabulație s. f. (sil. -ți-e), art. fabulația (sil. -ți-a), g.-d. art. fabulației; pl. fabulații, art. fabulațiile (sil. -ți-i-)

FABULAȚIE s. v. acțiune.

FABULAȚIE s. acțiune, afabulație, intrigă, subiect, (livr.) tramă, (rar) fabulă, (fig.) țesătură. (~ unui roman.)

fabulație (fr. fabulation „născocire”, „ficțiune narativă”), figură de compoziție care constă în a imagina personaje și întâmplări fictive, pentru a le sugera pe cele reale (P). Ex.: 1907 de A. Vlahuță. F. conține personificări și se aseamănă cu fabula, dar se deosebește de personificare, ca figură, întrucât aceasta din urmă nu substituie unei persoane reale un lucru însuflețit, iar în fabulă se personifică de obicei animale, mai rar anumite obiecte legate de viața omului, în vederea unei concluzii moralizatoare. F. e mai puțin narativă și mai mult descriptivă, plasticizând în genere idei abstracte, și se limitează la incitarea contemplației și reflecției cititorului: „Il est une stupide et lourde déité: Le Tmolus autrefois par elle habité. L’Ignorance est son nom: la Paresse pesante, L’enfant sans douleur au bord d’une eau dormante; Le Hasard l’accompagne, et l’Erreur la conduit: De faux pas en faux pas la Sottise la suit.” (Lemierre; → F., p. 407)