FERICE adj. invar., s. f. 1. Adj. invar. Fericit. ◊ Expr. Ferice de mine (sau de tine etc.)! = ce fericit sunt (sau ești etc.)! 2. S. f. (Înv.) Fericire. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos. – Lat. felix, -icis.

ferice¹ [At: COD. VOR. 111/13 / Pl: ~ / E: ml felix, -icis] 1 ain (Înv; astăzi poetic) Fericit (2). 2 ain (Îe) ~ de mine (sau de tine etc.) Ce fericit sunt (sau ești etc.). 3 ain (Irn; îae) Halal de... 4 sf (Înv) Fericire (1). 5 sf (Îe) A-I bate (pe cineva) ~a Se spune despre un om sau unui om norocos.

FERICE¹ I. adj. Fericit; mai adesea în construcțiunea ~ de: ~ de mine; ~ de noi; ~ de el; ~ de noroadele din împărăția aceea ISP.. II. sf. Fericire; a-l bate ~a, a da norocul peste el: în ziua cînd primia paralele, ne bătea ~a DLVR.; era și drăgălaș – bată-l ~a! – puiul de împărat ODOB. [lat. felīcem].<br />

FERICE adj. invar., s. f. 1. Adj. invar. (Poetic) Fericit. ◊ Expr. Ferice de mine (sau de tine etc.)! = ce fericit sunt (sau ești etc.)! 2. S. f. (Înv.) Fericire. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos. – Lat. felix, -icis.

FERICE² s. f. (Învechit) Fericire. Dar fugiți, gîndiri noroase, Ce fericea-mi ofiliți! ODOBESCU, S. I 57. Ah, noroc, vrăjmaș cumplit... Tu fericea mi-ai luat. TEODORESCU, P. P. 287. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea = a da norocul peste cineva. În ziua cînd [învățătorul nostru] primea paralele, ne bătea fericea...; nu bătea pe nimeni. DELAVRANCEA, H. T. 113.

ferice a. fericit (cu o nuanță solemnă sau ironică): ferice de tine! [Lat. FELICEM]. ║ f. noroc: bată-te fericea!

feríce adj. fără pl. și art. (lat. felix, felicis). Rar. Fericit. Ferice de tine (măĭ saŭ fa), ferice de voĭ, ce fericit eștĭ! ce fericițĭ sîntețĭ! S. f. fără pl. Fericire, noroc: a dat fericea peste el! Bată-l fericea!

ferice² (înv.) s. f., art. fericea

ferice² (înv.) s. f., art. fericea

ferice s. f., art. fericea

FERICE s. v. aglică, fericire.

ferice s. v. AGLICĂ. FERICIRE.

ferice adj. – 1. Mulțumit sufletește, plin de bucurie. – 2. (S. f.) Fericire, mulțumire sufletească. Lat. Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236; DAR). Formele it. felice, sp. feliz sînt neol. Este cuvînt ușor înv., care înlocuiește încetul cu încetul der. fericit. – Der. ferica, vb. (a face fericit), pe care Candrea-Dens., 580 îl derivă de la un lat. *fēlῑcāre; fericăciune, s. f. (înv., fericire); fericat, adj. (înv., fericit); ferici, vb. (a face fericit; înv., a felicita); fericie, s. f. (înv., fericire); fericire, s. f. (mulțumire sufletească, intensă și deplină); fericit, adj. (care se află într-o stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină; primul grad de sfințenie acordat cuiva); fericitor, adj. (care umple de fericire); nefericit, adj. (care nu este fericit); nefericire, s. f. (nenorocire, nemulțumire). Der. lui a ferici plecîndu-se de la ferice pare normală; astfel încît nu se înțelege încercarea lui Pușcariu, Dacor., III, 679, de a pleca de la un lat. *fēlῑcĭcāre puțin probabil, cf. REW 3234b.