FIRE, firi, s. f. 1. Natura înconjurătoare; lumea. ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad. 2. Structură psihică și morală a unei ființe; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpăt. ◊ Loc. adj. În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăților mintale, serios. ◊ Expr. A-și veni în fire = a-și reveni (după un șoc, o emoție puternică, un leșin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări. A-și ține (sau a-și păstra) firea = a se stăpâni, a-și păstra cumpătul. A-și pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-și pierde cumpătul. A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufletește. – V. fi.

fire sf [At: PALIA (1582), ap. GCR. I, 34/34 / Pl: ~ri / E: fi] 1 Mediul natural (împreună cu ființele care trăiesc în el) Si: lume, pământ, (înv) făptură (9). 2 Natură (ca forță creatoare, manifestată în orice lucru sau ființă). 3 (Înv; îlav) Peste ~ Supranatural. 4 (Înv; îal) Nenatural. 5 (Înv; îal) Imposibil. 6 (Îal) Extraordinar. 7 (Îal) În cel mai înalt grad. 8 Natură (considerată drept esență sau proprietate inerentă a oricărei făpturi) Si: fel (1), ființă (16), rost. 9 (Iuz) Calitate. 10 (Înv) Natură (considerată ca substanță) Cf față (64), ipostază. 11 Predispoziție. 12 Structură psihică și morală a unei ființe Si: caracter, temperament. 13 (Îvp) Obicei. 14 Minte. 15 Conștiință. 16 Cuget. 17 Cumpăt. 18 (D. oameni; îla) În toată ~a Matur. 19 (Îal) În deplinătatea facultăților mintale. 20 (Îal) Serios. 21 (Îe) A-și veni în (înv, la) ~ A-și reveni (după un șoc, o emoție puternică, un leșin). 22 (Îe) A-și ieși din ~ A se enerva foarte tare Si: a-și ieși din sărite, a-și pierde cumpătul. 23 (Îe) A scoate (pe cineva) din ~ A enerva foarte tare (pe cineva) Si: a scoate (pe cineva) din sărite, din răbdări, din minți, (pop) din țâțâni. 24 (Îe) A-și ține (sau a-și păstra) ~a (înv, a-și îngădui ~rii) A se stăpâni. 25 (Îae) A nu-și pierde curajul. 26 (Îvp; îe) A-și face (sau a prinde la) ~ A-și păstra (sau a-și recâștiga) sângele rece. 27 (Îae) A-și face (sau a prinde) curaj. 28 (Îe) A-și pierde ~a sau a se pierde cu ~a A nu se mai putea stăpâni Si: a-și pierde cumpătul. 29 (Îae) A se descuraja. 30 (Fam; adi; îe) A se prăpădi (sau a se rupe) cu ~a A face tot posibilul. 31 (Îae) A se consuma foarte mult sufletește. 32 (Îvr) Ființă (18). 33 (Înv) Menstruație.

FIRE sf. 1 Natură, făptură, totalitatea lucrurilor create ¶ 2 Viețuitoarele, ființele din natură, lumea însuflețită ¶ 3 Organizația particulară a fie-cărei ființe: ori-ce dobitoc lucrează după ~a sa ¶ 4 Fel de a fi (al omului: constituție, temperament, caracter, apucături, aplecare sufletească: așa e ~a omenească; e slab de ~; e iute la ~, dar tare bun la inimă VOR. ¶ 5 Minte, pricepere, cuget; cumpăt; în toată ~a, în toate mințile, cu mintea întreagă, sănătoasă: nu ți-e rușine obrazului, om bătrîn, în toată ~a! I. -GH.; a se frămînta cu ~a, a-și încorda mintea, a-și bate capul: frămîntîndu-se cu ~a ca să afle ca ce-ar putea să fie în nevoiașul acela de tron ISP.; a se pierde cu ~a, a se trece cu ~a, a-și pierde cumpătul: dacă simți că fata se pierde cu ~a, o îmbărbătă iarăși ISP.; dînd de băuturică din belșug, s’au trecut cu ~a MERA.; a-și ținea ~a, a se stăpîni, a nu-și pierde cumpătul, răbdarea, curajul: ține-ți firea, Susano, bun e Dumnezeu, o trece ș’asta DLVR.; a scoate din ~, a) a scoate din minți, a face să alunece cu mintea; b) a scoate din sărite, a face să-și piarză cumpătul, răbdarea: căta să scoată din ~ pe cucoanele cele tinere I. -GH.; a-și veni în ~, a reveni la starea normală de mai ’nainte, a-și recăpăta curajul, sîngele rece: mai pe urmă, îmbărbătîndu-se, și-a mai venit puțin în ~ CRG.; ¶ 6 Period, soroc, menstruație ¶ 7 ‡ Prespre ~, p(r)este ~, a) supranatural; nefiresc; b) peste măsură, afară din cale ¶ 8 † De-a firea, deosebit (de bun, de vrednic, de priceput, de frumos): de va fi, cum am zis, om de-a ~a, atunce să fie scos și gonit den locul lui PRV. -MB. [inf. lui a fi].

FIRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (împreună cu ființele care trăiesc în el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad. 2. Structură psihică și morală a unei ființe; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpăt. ◊ Loc. adj. În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăților mintale, serios. ◊ Expr. A-și veni în fire = a-și reveni (după un șoc, o emoție puternică, un leșin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări. A-și ține (sau a-și păstra) firea = a se stăpâni, a-și păstra cumpătul. A-și pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-și pierde cumpătul. A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufletește. – V. fi.

FIRE, firi, s. f. 1. Natura înconjurătoare; lume. Peste firea mută doarme Cerul plin de stele. TOPÎRCEANU, S. A. 38. Firea toată părea cuprinsă de o solemnă încremenire. HOGAȘ, M. N. 156. Nu-i nimic, nimic în fire Mîngîios ca glasul lor! COȘBUC, P. I 263. Jos s-așterne covorul, văpsit cu mii de văpsele Ce singură firea-l țese din ierburi și floricele! HASDEU, R. V. 61. ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar, în cel mai înalt grad. Amenințarea ei revolta peste fire pe doamna Herdelea. REBREANU, I. 95. 2. Factură psihică și morală; caracter, temperament. Toarce-n sat cu ziua fata, Dar e veselă din fire. COȘBUC, P. I 96. Simțea o depărtare enormă... altă fire, altă creștere, cu totul alte gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. III 75. Dar l-am prins într-o cercare Să vedem ce fire are. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. 3. Minte, cuget; cumpăt. Pacostea de zmeu băgă de seamă că voinicul se frămîntă cu firea pentru sănătatea mă-sii. ISPIRESCU, L. 128. ◊ Loc. adj. În toată firea = a) matur, ajuns la dezvoltare deplină. Iacă, sînt și eu om în toată firea, dar d-astea n-am pomenit. REBREANU, R. I 238. Cum de-o putut să se orbească așa de tare d-lui, care-i om în toată firea? ALECSANDRI, T. 586; b) în deplinătatea facultăților mintale, cu mintea întreagă, serios. Haidem cu toții în tîrg, să ne cumpărăm haine frumoase... și deseară să mergem la teatru... – Se vede că nu ești în toată firea. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. ◊ Expr. A-și veni în fire = a se reculege, a se dezmetici. Cei de față stăteau încremeniți, încă nu-și veniseră în fire. SADOVEANU, N. P. 386. Vino-ți în fire și nu mai face una ca asta! ISPIRESCU, L. 382. Îmbărbătîndu-se, și-a mai venit puțin în fire. CREANGĂ, P. 27. A-și ieși din fire v. ieși. A scoate (pe cineva) din fire = a scoate (pe cineva) din sărite, din răbdări, din minți. Trandafir ș-un fir supțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. (Popular) A-și face fire = a-și recîștiga sîngele rece, a prinde curaj. Cum l-au zărit, l-au și săgetat nu-ș’ ce pin inimă, dară, făcîndu-și fire, i-au dat bună demineața. SBIERA, P. 254. S-a cutremurat de frică, însă își făcu fire, ca să nu-și arate frica. ȘEZ. V 35. A-și ține (sau a-și păstra) firea = a-și păstra cumpătul, a se stăpîni. Stimată doamnă... ține-ți firea. SAHIA, N. 49. A-și pierde firea sau a se pierde cu firea = a-și pierde cumpătul, a se descuraja. Stai, pașă, o vorbă d-aproape să-ți spun... Dar pașa-și pierduse și capul și firea! COȘBUC, P. I 206. Calul, dacă simți că fata se perde cu firea, o îmbărbătă iarăși. ISPIRESCU, L. 18. A se prăpădi cu firea = a se strădui, a face eforturi mari, a face tot posibilul, a lupta pentru înlăturarea oricăror piedici. Noi ne-am prăpădit cu firea și dumneata habar n-ai. BASSARABESCU, V. 41.

FIRE ~i f. 1) Lume materială; natura înconjurătoare. 2) Fel de a fi al omului; caracter; natură. 3) Judecată sănătoasă; cuget. ◊ În toată ~ea a) matur; b) cu mintea sănătoasă. [G.-D. firii] /v. a fi

fire f. acțiunea de a fi și rezultatul ei: 1. natură proprie, caracter esențial: om bun de fire; 2. ființă: a-și veni în fire; 3. cumpăt, minte: a se pierde cu firea, a ieși din fire. [V. (a) fi].

fíre f. (inf. lung. d. sînt, a fi). Natură, caracter, fel: om bun la fire (saŭ din fire). Ființă (Vechĭ): toată firea (adică toate ființele). Menstruațiune (Mold.). Om tare de fire, tare de caracter. Om maĭ de fire (Vechĭ), nobil. A-țĭ veni în fire, a-țĭ relua curaju, spiritu, puterea. A te trece cu firea, a lua un lucru prea în serios, a merge prea departe cu munca, cu obrăznicia ș. a. A ĭeși din fire, a-țĭ perde cumpătu, a te înfuria, a înebuni. A-țĭ ține firea, a nu te emoționa, a rămînea rece. A-țĭ perde firea saŭ a te perde cu firea, a-țĭ perde cumpătu, sărita, capu. A te frămînta cu firea, a-țĭ frămînta capu, mintea. Maĭ pe sus de fire, supranatural. Peste fire, excesiv, extrem. – Est. Pop. hire.

LUPUL PĂRUL SCHIMBĂ, NU HIREA (Miron Costin) = Se zice de un om rău la suflet.

fire s. f., g.-d. art. firii; pl. firi

fire s. f., g.-d. art. firii; pl. firi

fire s. f., g.-d. art. firii; pl. firi

FIRE s. v. ciclu, menstruație, period.

FIRE s. 1. v. natură. 2. fel. (Așa e ~ mea.) 3. caracter, natură, structură, temperament, (livr.) umoare, (înv. și reg.) natural, (înv.) duh, (fig.) inimă. (Are o ~ emotivă.) 4. apucătură, deprindere, nărav, obicei, obișnuință, (Ban.) ogod. (I-am aflat ~.) 5. v. cumpăt.

FIRE s. 1. făptură, lume, natură, univers. (Cîntecul lui se răspîndea peste întreaga ~.) 2. fel. (Așa e ~ mea.) 3. caracter, natură, structură, temperament, (livr.) umoare, (înv. și reg.) natural, (înv.) duh, (fig.) inimă. (Are o ~ emotivă.) 4. apucătură, deprindere, nărav, obicei, obișnuință, (Ban.) ogod. (I-am aflat ~.) 5. calm, cumpăt, stăpînire, (înv.) stăpînie, (fig.) sînge rece, (rar fig.) răceală. (Te rog să nu-ți pierzi ~.)

fire s. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.

a scoate (pe cineva) din fire / din sărite / din pepeni expr. a enerva, a irita, a înfuria.

a se prăpădi cu firea expr. 1. a-și da foarte mare osteneală, a face eforturi deosebite. 2. a-și face foarte multe griji, a se consuma.

a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni expr. a se înfuria, a-și pierde cumpătul