FRUMOS, -OASĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans). ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferei). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

frumos, ~oasă a [At: COD. VOR. 139/10 / Pl: ~oși, ~oase / E: ml formosus] 1 a (D. ființe și părți ale lor, d. lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, a mișcărilor, a culorilor etc. 2 a Care are valoare estetica Si: estetic. 3 a (Îs) Arte ~oase Pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans). 4 smf Ființă frumoasă (1). 5 a (Fam; îe) A se face ~ A se îmbrăca și aranja cu grijă Si: a se găti. 6 sfp, a (Pop; euf) Ielele. 7 a Care trezește admirația din punct de vedere moral Si: admirabil, lăudabil. 8 sn (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ul A trata (pe cineva) cu blândețe, cu menajamente. 9 a (D. timp) Senin (din punctul de vedere al stării atmosferice). 10 a (D. lucruri sau fapte) Important. 11 a (D. lucruri sau fapte) Remarcabil. 12 av În mod plăcut Si: armonios, estetic. 13 av Bine. 14 av Suficient. 15 av Adecvat. 16 av Așa cum se cuvine. 17 (D. obiecte de îmbrăcăminte; îe) A sta (sau a ședea) ~ A i se potrivi cuiva 18 av (D. purtări; îae) A fi așa cum cer regulile de bună-cuviință. 19 (D. câine) A face ~ A sta sluj. 20 av (Irn; d. oameni; îae) A se manifesta după placul cuiva. 21 av (Îe) A fi ~ (din partea cuiva) A se cuveni. 22 av (Îae) A fi lăudabil. 23 av (D. copii, îe, mai ales la imperativ) A sta ~ A sta liniștit. 24 i (Irn) Bună treabă! 25 sn Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca sursă obiectivă dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. 26 sfa (Pop) Nume de capră sau de vacă. 27 sf (Bot; îc) ~-oasa-nopții Barba-împăratului (Mirabilis jalapa).

FRUMOS, -OASĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirația din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

FRUMOS¹ adv. 1. Într-un mod plăcut, armonios, cu valoare estetică. Împăratul puse de împodobi palaturile și cetatea cît se putu mai frumos. ISPIRESCU, L. 36. Păr de aur pieptăna Și frumos se oglindea. ALECSANDRI, P. I 105. Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. 2. Potrivit, bine, așa cum se cuvine. Ce frumos mi-ar explica... mama lucrul acesta. SAHIA, N. 49. Să-l poată trimite pe-aci încolo după ce l-a găzduit frumos o noapte. CARAGIALE, O. III 62. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine, a-i sta bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cuvine, cum se cere. Stai, omule! nu șade frumos! CARAGIALE, O. III 36. A face frumos = (despre animale, mai ales despre cîini) a se ridica pe picioarele dinapoi, a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios. Nu-i frumos să lași ca să te sărute ofițerii. ALECSANDRI, T. I 209.

FRUMOS¹ adv. 1) Într-un mod care place. A scrie ~. 2) Așa cum trebuie; bine. A se purta ~. /<lat. formosus

frumos a. 1. bine făcut, cu forme plăcute: om frumos;2. care face să simțim o plăcere amestecată cu admirațiune: un frumos spectacol; 3. însemnat: are o avere frumoasă. [Lat. FORMOSUS]. ║ n. ceeace e frumos: adevărul, frumosul, binele. ║ adv. (uneori) liniștit: șezi frumos.

frumós, -oásă adj. (lat. formosus [d. forma, formă], de unde s’a făcut *furmos, apoĭ frumos; it. pg. formoso, pv. formos, sp. hermoso). Bine făcut, cu forme plăcute ochilor: femeĭe, casă, armată, luptă frumoasă. Care place spirituluĭ: poemă frumoasă, cîntec frumos. Mare, însemnat: avere frumoasă. Bun, favorabil: ocaziune frumoasă. Cuviincĭos: purtare frumoasă. Frumos la față, cu fața frumoasă. S. f. pl. V. ĭele. S. n. Frumuseță, lucru frumos: frumosu în artă. Adv. În mod frumos: a scrie, a te purta frumos.

FRUMUȘEL, f. -ȘICĂ I. adj. 1 dim. FRUMOS ¶ 2 Drăgălaș, drăguț, gingaș. II. adv. Binișor, încetișor. III. FRUMUȘELELE sf. pl. 🔱 pop. – FRUMOASELE.

+frumos² adv.