frământare sf [At: MAIORESCU, D. I, 31. / Pl: ~tări / E: frământa] 1 Transformare a aluatului într-o masă omogenă, prin apăsare și amestecare Si: frământat¹ (1), frământătură (1), (îvp) fărâmare (3). 2 (Pex) Omogenizare a unei mase semisolide, prin presare și amestecare. 3 (Pop) Fricționare. 4 (Pop) Masaj. 5 Răsucire în mână a unui obiect. 6 Mișcare grea, forțată. 7 (îvp; îs) ~tări de limbă Îmbinări de cuvinte greu de pronunțat în a căror rostire rapidă și corectă consta un joc de societate țărănesc. 8 (Fig) Mișcare clocotitoare (a apei, a valurilor) Si: clocot, vârtej, (rar) frământ. 9 Umblet de colo până colo. 10 Neastâmpăr. 11 Stare de agitație, de tulburare (cauzată de mișcări sociale). 12 Neliniște sufletească Si: chin, zbucium.

FRĂMÎNTARE sf. 1 Faptul de a frămînta ¶ 2 📖 pl. Frămîntări de limbă sau frînturi de limbă, cuvinte, adesea alcătuite din silabe sau din grupuri de consonante ce nu se pot pronunța repede fără greșală, și care se rostesc în petrecerile de la șezători, stîrnind rîsul tuturor prin greșelile ce se produc. Ex.: calcă capra’n clenci, clenciul crapă’n cinci, crapă capul caprii ’n ciuci, precum crapă clenciu’n cinci ȘEZ..

FRÎNTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Rezultatul acțiunii de a frînge ¶ 2 🫀 Locul unde s’a frînt un os, fractură ¶ 3 Bucată frîntă sau ruptă din ceva, fragment; familiar: între frînturile de gînduri ce se rostogoleau în capul său CAR.; îngînă o ~ de cîntec bătrînesc ¶ 4 Frîntură de limbă 👉 FRĂMÎNTARE 2 ¶ 5 Băn. 🚜 Locul din țarină rămas nesemănat unul sau doi ani [lat. *franctura < fractura].

FRĂMÎNTARE, frămîntări, s. f. Acțiunea de a (se) frămînta și rezultatul ei. 1. Umblet, forfot, neastîmpăr; p. ext. agitație, tulburare (cauzată de mișcări sociale). La sfîrșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea constatăm în Ungaria mari frămîntări pricinuite de luptele pentru tron. IST. R.P.R. 78. Pe peron era frămîntare și fierbere. DUMITRIU, N. 97. În sală, frămîntarea ajunsese la culme, glasuri mînioase strigau împotriva lui Matrache. CAMILAR, TEM. 80. Oastea împînzită în șes și-n fînațurile și imașurile ușor ondulate se opri și-și domoli frămîntările, ca apa în zăgaz. SADOVEANU, O. VII 9. 2. Neliniște sufletească, zbucium, chin. Șoferul îi urmări frămîntarea și se apropie de dînsul cu o țigară în mînă, îndemnîndu-l: Ia, tovarășe Andrei. V. ROM. decembrie 1951, 216. Ridică spre tavan ochii încercănați de nesomnul și frămîntarea ultimelor zile. DUMITRIU, B. F. 120. Fii bărbat! Domnița Anca te iubește. Cine știe dacă frămîntări de acestea nu-s izvor de bucurie? DAVILA, V. V. 102.

frământări (de limbă) f. pl. sau frânturi de limbă, fraze compuse din vorbe grele de rostit ce se spun pe la șezători (Ex: capra calcă ’n piatră, piatra crapă ’n patru; crape capu caprei ’n patru, cum crapă piatra ’n patru); aceste fraze trebue să fie zise iute și de multe ori.

frământare s. f., g.-d. art. frământării; pl. frământări

frământare s. f., g.-d. art. frământării; pl. frământări

frământare s. f., g.-d. art. frământării; pl. frământări

FRĂMÂNTARE s. 1. plămădire, plămădit. (~ aluatului.) 2. v. agitație. 3. v. forfotă. 4. agitație, tulburare, vâlvă, zarvă. (Din nimic s-a stârnit o ~.) 5. v. zbucium. 6. v. zbucium. 7. v. îngrijorare.

FRĂMÎNTARE s. 1. plămădire, plămădit. (~ aluatului.) 2. agitație, clocot, freamăt, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor ieșite din matcă.) 3. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfotă, forfoteală, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (Pe bulevard era o ~ de nedescris.) 4. agitație, tulburare, vîlvă, zarvă. (Din nimic s-a stîrnit o ~.) 5. agitație, neastîmpăr, neliniște, zbucium, (livr.) impaciență. (Stare de ~ sufletească.) 6. chin, zbatere, zbucium, zbuciumare, (reg.) marghiol. (O ~ insuportabilă.) 7. grijă, îngrijorare, neliniște, temere, (livr.) anxietate, impaciență, (înv. și pop.) păs, (înv.) îngrijire. (~ ta este nejustificată.)

frământare, frământări s. f. (intl.) 1. arestare. 2. anchetă; interogatoriu.