funingine sf [At: DOSOFTEI, V. S. 110 / V: (Mol) ~nă, (Mol) funingin sm, (Mol) ~gănă, ~igănă, (Mun) fuli~, (Trs) furingină / Pl: ~ni / E: ml fuligo, -inis] Materie neagră sau neagră-brună, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice, alcătuită mai ales din cărbune, care se depune pe partea interioară a coșurilor, a sobelor etc.

FUNINGINE, ❍FUNIGINE, ❍FUNINGĂNĂ sf. Materia neagră ce depune fumul pe olanele coșurilor: negru ca ~a; s’au fost uns pe față cu cărbuni și cu funingini SB.; cînd arde funinginea de la gura cuptorului, are să vremuească GOR. [lat. fulīgĭnem].

FUNINGINE s. f. Materie neagră, formată mai ales din cărbune, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice și depusă de obicei pe partea inferioară a coșurilor, a sobelor etc. Scîntei și zgură, funingine și fum se ridicau în sus, pluteau și dispăreau apoi, luate și purtate de mișcarea aerului prin noapte, peste Bărăgan. MIHALE, O. 368. Îi vede însă umerii obrajilor cum îi tremură, în mod neobișnuit, negri de funingine. SAHIA, N. 31. ◊ Fig. Cîrduri de ciori – Neagră pecingine, Flori de funingine Zboară subt nori. TOPÎRCEANU, M. 34.

FUNINGINE ~i f. Substanță neagră, pulverulentă și moale, provenită din arderea incompletă a unor corpuri organice, a unor obiecte etc., care se depune pe părțile interioare ale sobelor, cuptoarelor etc. [Art. funinginea; G.-D. funinginii] /<lat. fuligo, ~inis

funingine f. negreala ce fumul lasă în olanele coșurilor. [Lat. FULIGINEM].

funíngine f. (lat. fuligo, -íginis; it. fuliggine, rtr. fulin, sp. hollin, pg. fuligem). Materia neagră și deasă pe care fumu o depune în horn. – Și -ină, pl. ĭ, și funíngănă și funigănă (Trans. Mold.), pl. e.

fulingine sf vz funingine

funigănă sf vz funingine

funingănă sf vz funingine

funingin sm vz funingine

funingină sf vz funingine

furingină sf vz funingine

❍FUNIGĂNĂ sf. Mold. Trans. – FUNINGINE: cînd cade funigăna de pe hogeag, e semn de vreme rea GRM..

funingine s. f., g.-d. art. funinginii; pl. funingini

funingine s. f., g.-d. art. funinginii; pl. funingini

funingine s. f., g.-d. art. funinginii; pl. funingini

funingine, gen. funinginii

funingine.

FUNINGINE s. (rar) zgură, (reg.) scrum, steregie, (Munt.) negreală, (Mold. și Transilv.) sajă. (~ formată pe hornuri.)

FUNINGINE s. (rar) zgură, (reg.) scrum, steregie, (Munt.) negreală, (Mold. și Transilv.) sajă. (~ formată pe hornuri.)

funingine (funingini), s. f. – Materie neagră rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice. – Var. funigine, (Trans.) funi(n)gănă. Mr. furi(n)dzine. Lat. fŭlῑgo, fŭlĭgĭnem (Pușcariu 675; Candrea-Dens., 586; REW 3558; DAR), cf. it. fuliggine, sp. hollin, port. fuligem. Rezultatul normal, *furigine, a fost modificat prin asimilare (cf. Candrea, Éléments, 42; Rosetti, Rhotacisme, 20). – Der. funinginat, adj. (negru), care, după Candrea-Dens., 687 și DAR, reprezintă lat. fŭlĭgĭnatus pare mai curînd der. intern; funingiu, adj. (negru ca funinginea); funinginos, adj. (ca funinginea; negru).

funingine, funingini s. f. țigară.