furnicar² sm [At: N. LEON. MED. 89 / Pl: ~i / E: furnică + -ar] 1 (Ent) Furnică (Formica rufa). 2 (Ent; îc) ~-roșu Furnică de copac. 3 (Orn) Prigoare (Merops apiaster). 4 (Orn) Ciocănitoare-pestriță-mică (Picus minor). 5 Mamifer din America de Sud, cu capul lung și îngust, cu botul ascuțit, cu limba lungă și cleioasă, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata).

FURNICAR² sm. 1 🐙 = FURNICĂ-MARE; ~-ROȘIE = FURNICĂ-DE-COPACI ¶ 2 🐦PRIGOARE ¶ 3 🐦SCORȚAR ¶ 4 🐒 Mamifer, cu botul lung și ascuțit, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata) (🖼 2252) [furnică].

FURNICAR¹, furnicari, s. m. (Ornit.) Albinărel.

FURNICAR² ~i m. Mamifer exotic cu botul alungit și îngust, cu limbă lungă și lipicioasă, care se hrănește cu furnici. /furnică + suf. -ar

furnicar m. numele bucovinean al prigorii. ║ n. 1. locuința furnicilor; 2. totalitatea furnicilor câre formează aceeaș societate: 3. fig. sumedenie de oameni, droaie de animale cari se agită: un furnicar de moarte ce aprig se ’ncleștase AL.

furnicár m. Un mamifer edentat din regiunile tropicale americane care se nutrește cu furnicĭ, pe care le prinde cu limba luĭ cleĭoasă. Ajunge pînă la o lungime de doĭ metri cu coadă cu tot. Un fel de păsărele roșiĭ din aceleașĭ regiunĭ. S. n., pl. e. Locuință de furnicĭ, moșoroĭ. Totalitatea furnicilor din locuința lor. Fig. Loc unde trăĭesc mulțĭ oamenĭ: Parĭsu e un furnicar. Oameniĭ unuĭ loc foarte populat.

furnicar¹ (animal) s. m., pl. furnicari

furnicar¹ (animal) s. m., pl. furnicari

furnicar (zool.) s. m., pl. furnicari

FURNICAR s. 1. mușuroi. (Un furnicar de furnici.) 2. v. prigorie.

FURNICAR s. 1. mușuroi. (Un ~ de furnici.) 1. (ORNIT.; Merops apiaster) albinărel, prigorie, viespar, (reg.) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (înv.) merop. erată