fățărnicie sf [At: NEAGOE, ÎNV., ap. GCR I, 169/9 / Pl: ~ii / E: fățarnic + -ie] 1 (Înv) Părtinire (la judecată). 2 Ipocrizie.

FĂȚĂRNICIE sf. Prefăcătoria omului care se arată blînd, milos, virtuos, etc., spre a căuta să înșele buna credință a celorlalți: era cu mima curată și fără ~ ISP. [fățarnic].

FĂȚĂRNICIE, fățărnicii, s. f. Lipsă de sinceritate, purtare, atitudine prefăcută, ipocrită; prefăcătorie, ipocrizie, duplicitate. Avea niște ochi nespus de blînzi și de copilăroși... fără nici un amestec de viclenie sau de fățărnicie. GALACTION, O. I 85. Fățărnicia Prea i-ar fi grozav de-adîncă și de el m-aș îngrozi, Dacă-n stare ar fi de-acestea, neclipind, a ne urzi. DAVILA, V. V. 80. El era cu inima curată și fără fățărnicie. ISPIRESCU, L. 137.

FĂȚĂRNICIE ~i f. Caracter fățarnic; lipsă de sinceritate; prefăcătorie; ipocrizie; falsitate; duplicitate. [Art. fățărnicia; G.-D. fățărniciei; Sil. -ci-e] /fățarnic + suf. ~ie

fățărnicie f. fățărie.

fățărnicíe f. Ipocrizie, prefacătorie. – Maĭ rar fățărie.

fățărnicie s. f., art. fățărnicia, g.-d. art. fățărniciei; pl. fățărnicii, art. fățărniciile (desp. -ci-i-)

fățărnicie s. f., art. fățărnicia, g.-d. art. fățărniciei; pl. fățărnicii, art. fățărniciile

fățărnicie s. f., art. fățărnicia, g.-d. art. fățărniciei; pl. fățărnicii, art. fățărniciile

FĂȚĂRNICIE s. v. ipocrizie.

FĂȚĂRNICIE s. duplicitate, falsitate, ipocrizie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (A fost dovedită ~ lui.)

Fățărnicie ≠ sinceritate

fățărnicie, fățărnicii s. f. Lipsă de sinceritate; atitudine prefăcută, ipocrită; ipocrizie, falsitate. ♦ (Bis.) Păcat greu care constituie o piedică în calea mântuirii și duce la rătăcire și erezie. – Din fățărnic + suf. -ie.