GAMĂ, game, s. f. 1. Succesiune melodică, ascendentă sau descendentă, care cuprinde toate sunetele unei scări muzicale, luând numele notei cu care începe. 2. Fig. (Pict.) Serie de tonuri și de culori dispuse într-o succesiune armonioasă. 3. Fig. Serie, grup, succesiune de obiecte, de fenomene, de situații care alcătuiesc un tot (armonios). Gamă largă de sortimente. – Din fr. gamme.

gamă² sf [At: PAȘCA, GL. / E: nct] (Reg) 1 Om dezordonat, delăsător. 2 Slăbănog.

gamă¹ sf [At: VLAHUȚĂ, N. 149 / Pl: ~me / E: fr gamme, cf ger Gamma, it gamma] 1 Succesiune de sunete (și note) care cuprinde toate sunetele unei scări muzicale dispuse în ordinea ascendentă sau descendentă a sunetelor și luând tonul și numele notei cu care începe succesiunea. 2 (Îs) ~ diatonică Gamă (1) formată din intervale de tonuri și semitonuri, scara ei cuprinzând șapte sunete. 3 (Îs) ~ cromatică Gamă (1) ale cărei sunete merg din semiton în semiton și a cărei scară cuprinde 12 sunete. 4 (Pct) Serie de culori în gradație naturală. 5 (Pan) Serie de operații pe care trebuie să le suporte o materie brută pentru a deveni un produs complet. 6 (Fig) Serie, succesiune de obiecte, de fenomene etc. ce alcătuiesc un tot (armonios).

GAMĂ, game, s. f. 1. Succesiune de sunete (și note), care cuprinde toate sunetele unei scări muzicale, dispuse în ordinea ascendentă sau descendentă a sunetelor și luând tonul și numele notei cu care începe succesiunea. 2. Fig. (Pict.) Serie de tonuri și de culori dispuse într-o succesiune armonioasă. 3. Fig. Serie, grup, succesiune de obiecte, de fenomene, de situații care alcătuiesc un tot (armonios). Gamă largă de sortimente. – Din fr. gamme.

GAMĂ, game, s. f. 1. (Muz.) Serie de opt note, dispuse în ordinea naturală (ascendentă sau descendentă v. c.) a sunetelor și luînd tonul și numele notei cu care începe. Ore întregi făceam game la pian. CAMIL PETRESCU, T. II 96. Își primblă mîinile pe clape... încheind gamele cu putere. D. ZAMFIRESCU, R. 143. Se alinta cu degete ușoare pe clapele albe și negre ale pianului și din gamele-i nebunatice și stîlcite simțirea nu lipsea. HOGAȘ, M. N. 48. ◊ Fig. Ciudată e grădina plantelor primăvara. Tot soiul de miresme aleargă, tot felul de glasuri se amestecă, toată gama ciripirilor urcă. ANGHEL, PR. 113. Floricico, Floricico! din toată gama dragostei noastre curate... o singură notă mai lipsea. HOGAȘ, M. N. 42. Și vîntul șuiera mereu A iernii fioroasă gamă. DEMETRESCU, O. 41. ◊ Gamă diatonică v. diatonic. Gamă cromatică v. cromatic. 2. (Pict.) Serie de culori dispuse într-o gradație armonioasă. Surîde sus, pe rafturi, o gamă colorată De sticle. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96. Deasupra ochilor ei închiși vedea felurite forme... ce creșteau străbătînd toată gama colorilor. VLAHUȚĂ, N. 149. ◊ Gamă caldă = gamă care cuprinde culorile roșu, galben și portocaliu. Gamă rece = gamă care cuprinde culorile verde, albastru și violet.

GAMĂ s.f. 1. Scară de evaluare a unor valori sau rezultate. 2. (Muz.) Succesiune de opt sunete dispuse în ordine ascendentă sau descendentă, care ia tonul și numele notei cu care începe. 3. (Pict.) Succesiune de tonuri, de culori care se armonizează. [< fr. gamme, it. gamma].

GAMĂ s. f. 1. (muz.) succesiune de opt sunete, dispuse în ordine ascendentă sau descendentă, limitată la sunetele din cuprinsul unei octave. 2. șir de mărimi scalare exprimând termenii unei serii în tehnică. 3. (fig.) serie de situații, valori, produse, sortimente etc. înrudite, formând un tot armonios. ◊ (pict.) succesiune de tonuri, culori care se armonizează. (< fr. gamme)

gamă s. f. Serie, ansamblu de elemente de aceeași natură sau cu aceeași destinație ◊ „Produsele cosmetice din gama «Belatrix» [sunt] realizate după o formulă originală românească.” R.l. 3 III 77 p. 5. ◊ „Alte noutăți: gama de cosmetică decorativă «Ada», conținând fond de ten, tuș de pleoape, ruj de buze în 25 de nuanțe, gama de cosmetice pentru bărbați «Farmec-Select» care cuprinde creme de ras, apă de toaletă, deodorante, loțiuni, apă de toaletă supraconcentrată «Revin».” R.l. 3 VIII 78 p. 5. ◊ „Rank Xerox a lansat o nouă gamă de materiale de birou.” R.l. 14 IX 93 p. 5; v. și linie, sinterizat, tipodimensiune (1967) (din fr. gamme; DMN 1959; DN, DN3 – alte sensuri, DEX)

GAMĂ ~e f. 1) muz. Succesiune de note muzicale în ordine ascendentă sau descendentă, cuprinse într-un interval de o octavă, care ia numele notei cu care începe această succesiune. 2) Serie de culori într-o gradație naturală și armonioasă. 3) fig. Șir continuu (de obiecte, fenomene, situații etc.), alcătuind un tot. O ~ întreagă de sentimente. /<fr. gamme

gamă f. 1. cele opt note muzicale așezate în ordinea lor naturală: do, re, mi, fa, sol, la, si, do; 2. în pictură: succesiune de tonuri, de colori; 3. fig. ton în genere: alte guri, aceeași gamă. EM.

*gámă f., pl. e (vgr. gámma, litera G, uzitată în evu mediŭ de Guido din Arezzo [† 1050] ca să însemne prima notă a gameĭ). Muz. Serie de opt note dispuse în ordinea naturală a sunetelor (do, re, mi, fa, sol, la, si, do). Fig. Serie de lucrurĭ clasate pin gradațiune naturală: gama gusturilor, a sunetelor, a colorilor. În general, ton, cîntec, vorbă: acest nepot nu știe de cît o gamă: a cere banĭ unchĭuluĭ săŭ. – Gamele-s ascendente, cînd notele pleacă de la gros la supțire, și descendente, cînd pleacă invers. Ele se divid în game diatonice și cromatice. Îs doŭă felurĭ de game diatonice: cea majoră, compusă din cincĭ tonurĭ și doŭă semi-tonurĭ, și cea minoră, compusă din treĭ tonurĭ, un ton și jumătate și treĭ semi-tonurĭ. Toate gamele ĭaŭ tonu și numele noteĭ cu care încep. – În anu 1025, călugăru Guido din Arezzo înlocui literele uzitate p. note pin gama cu notele ut, re, mi, fa, sol, la. Nota si fu adăugată maĭ tîrziŭ după cele doŭă inițiale S. I. (sfîntu Ion) ale imnuluĭ. Înlocuirea silabeĭ ut pin do fu făcută la începutu sec 17 de Giovanni Doni și amintește numele luĭ.

gamă s. f., g.-d. art. gamei; pl. game

gamă s. f., g.-d. art. gamei; pl. game

gamă (muzicală, de culori etc. ) s. f., g.-d. art. gamei; pl. game

gamă (< gr. γάμμα, [gamma]*), în general, succesiune treptată de sunete* sau de intervale* a cărei structură constituie baza unui sistem muzical. ♦ După unele tratate de teorie, g. se definește restrictiv numai ca o „imagine” săracă, „pe hârtie”, a unei realități muzicale infinit mai bogate, mai nuanțate, comportând formațiuni ca tonalitate (1-2), mod*, sistem (II) etc. (de unde și denumirea sin. de scară*). Grafismul g. nu este incompatibil totuși cu intervalica amintitelor structuri, cu tonurile de referință (tonică*, finalis*; dominantă*, repercussa*, confinalis* etc.) din cadrul acestora, tonuri ce determină liniile de forță, funcțiile* armonice sau melodice. Departe de a constitui doar un mijloc mnemotehnic de însușire a intervalelor și de fixare a intonației (I, 1) prin solfegiere*, g. este un mijloc eficare de legare a grafiei (prin diferite sisteme de notație*) cu realitatea sonoră. ♦ Caracteristică oricărei exprimări muzicale culte sau pop., structura g. a fost modelată în funcție de exigențele proprii ale diferitelor tradiții etnice specifice și de asemenea a cunoscut, în interiorul unei arii culturale omogene, modificări profunde în cursul istoriei. Astfel, orice g. existentă trebuie considerată ca stadiul actual al unei îndelungate evoluții, reflectând în același timp stadiul actual al evoluției sistemului muzical din care derivă și pe care îl reprezintă. Preferința pentru o anumită structură sonoră (intervalică) este legată de concepții estetice specifice diferitelor grupuri umane și de aceea numărul și tipurile gamelor este nelimitat. ♦ Actualul sistem muzical occidental se bazează pe două tipuri de g., îmbrățișând, în sens ascendent sau descendent, întinderea unei octave*: g. diatonică* (7 sunete) și g. cromatică* (12 sunete). G. diatonică cuprinde 5 tonuri* și 2 semitonuri*, despărțite prin două sau trei tonuri. Poziția semitonurilor pe treptele g. diatonice determină modul acesteia, care poate fi major* (terță mare* pe treapta 1) și minor* (terță mică* pe aceeași treaptă). Aceste moduri, modificate prin alterații suitoare sau coborâtoare ale unor trepte, dau naștere la alte formații modale (melodică, armonică etc.). G. formată pe tonica do este g. tip a tonalității* moderne. G. cromatică este formată din succesiunea ascendentă sau descendentă a 12 semitonuri diatonice și cromatice cuprinse în octavă. În sistemul egal temperat* toate semitonurile g. cromatice sunt egale, astfel că pe oricare din cele 12 sunete se poate forma orice tip de g. (principiul transpunerii* tonale). ♦ Prezintă interes unele g. dintre multele tipuri existente, în afara celor citate. G. hexatonică* sau g. prin tonuri (întregi) este formată din șase sunete aflate consecutiv la interval de ton întreg și a fost utilizată de unii compozitori (Glinka, Debussy, Puccini ș.a.). G. pentatonică* (cinci sunete în octavă) poate fi anhemitonică (fără semitonuri) constituită din tonuri întregi și două terțe* mici nealăturate (ex.: do-re-mi-sol-la-do) sau hemitonică (cu semitonuri), constituită din intervale alternante de semiton, ton și terță mare (ex.: la-si-do-mi-fa-la). Este mai puțin folosită decât g. pentatonică anhemitonică, această din urmă întâlnită în muzica multor popoare de pe glob și a unor compozitori. ♦ Sistemul fundamental al muzicii chineze este alcătuit din g. pentatonică anhemitonică (preferată în S) și din g. heptatonică (preferată în N); ele coexistă de circa 30 de sec. Scara sonoră japoneză este formată teoretic din 12 trepte egale în octavă, din care sunt întrebuințate în practică cinci, după vechiul model chinez, însă în structura hemitonică (do-re-mi bemol-sol-la bemol-do). Pentru noi ea sună min., pe când cea chineză, maj. Sistemul muzical indian se bazează din cele mai vechi timpuri pe diviziunea teoretică a octavei în 22 de śruti, intervale ceva mai mari decât sfertul nostru de ton. G. clasică indiană se compune din șapte note (sa-ra-ga-ma-pa-da-ni) și este de două tipuri, după numărul de sruti din care sunt formate intervalele consecutive. În sistemul muzical al arabilor octava este divizată în 17 trepte, cu intervale deci ceva mai mari decât o treime de ton. Din aceste intervale s-au constituit 12 g. principale heptatonice și alte 24 secundare (derivate). Aceleași g. au fost preluate de persani. ♦ (ist.) G. diatonică are o vechime imemorială și se poate spune că este un sistem universal. Nu numai că nu s-a putut stabili, cât de aproximativ, perioada și regiunea în care s-a născut, dar nici nu s-a putut găsi o explicație acustică sau estetică a structurii ei (de ce cinci tonuri + două semitonuri în octavă și nu altfel?). Cele mai vechi înformații privind g., greu de separat de legende, provin din China: acum peste 46 de sec., împăratul Huang-ti ar fi stabilit o octavă alcătuită din 12 sunete (liu*), din care s-au ales cele cinci cu care s-a format o g. pentatonică anhemitonică de tipul do-re-mi-sol-la-do. Peste c. 16 sec. avea să i se alăture o g. heptatonică, inițial de proveniență mongolă. În Europa, școala pitagoreică (sec. 6 î. Hr.) a dat forma teoretică unor sisteme modale diatonice practicate anterior cu un număr neprecizabil de sec. și a descoperit procedeul de construcție a scării diatonice din cvinte ascendente (fa-do-sol-re-la-mi-si; v. cercul cvintelor), care duce în final la o g. netemperată având în octavă șapte sunete (inițial cinci). Cele opt moduri (I, 1) ale antic. eline au fost preluate de cântul catolic și, modificate în unele caracteristici de teoreticienii ev. med., au ajuns la un moment dat la un număr de 12 (Glareanus, 1547), prin adăugarea a încă patru altele practicate în muzica profană. Printr-un îndelung proces de contopire a modurilor (I, 3) med., din acestea au rezultat cele două moduri (II) de bază a g. diatonice naturale*: do maj., corespunzând cu ionicul do al lui Glareanus, și la min., corespunzând cu eolicul la. Aceste două moduri s-au impus definitiv în practica muzicală din a două jumătate a sec. 17, paralel cu dezvoltarea sistemului tonalității (1) moderne, consolidat definitiv în prin introducerea temperării egale, la începutul sec. 18. Prin aceasta, g. diatonică și cea cromatică au putut fi transpuse pe orice tonică din octavă. În acest sistem a fost compusă muzica în ultimul sfert de mil. Utilizarea relativ rară în sec. nostru a g. bazate pe microintervale* nu permite deocamdată să se poată vorbi despre o adevărată lărgire sistematică a sistemului tonal clasic.

GAMĂ DE ACROBAȚIE succesiune de figuri acrobatice aeriene impuse (lupinguri, viraje etc.).

hexatonică, gamă ~, gamă* muzicală formată din 6 sunete, despărțite între ele prin intervalul* de secundă* mare. Se mai numește și scară hexatonală, gamă prin tonuri (întregi), modul* mărit (pe toate treptele putându-se construi acorduri* mărite din materialul sonor al gamei), gama lui Debussy (compozitorul care a utilizat-o cel mai frecvent, cu înalte rezultate artistice) și modul 1 cu transpoziția limitată (în sistemul de moduri stabilit de Messiaen). Simetria* perfectă a acestei scări, așezarea echidistantă a tuturor treptelor și absența intervalelor de semiton* fac imposibile ierarhizările tonale. Oricare din cele 6 sunete poate fi luat ca punct de plecare, fără a constitui propriu-zis un centru tonal sau o finală*. În sistemul temperat* există două scări hexatonice diferite, complementare între ele.