GOSPODĂRIE, gospodării, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă) a unui locuitor, îndeosebi de la țară (și a familiei sale); casă¹. ♦ Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc, trăind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 2. Activitate casnică (a gospodinei); menaj. 3. (Ieșit din uz) Unitate de producție agricolă, de prestări de servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc.; instituție sau ansamblu de instituții care asigură această conducere, administrare. Gospodărie comunală. – Gospodar + suf. -ie.

gospodărie sf [At: I. IONESCU, C. III / V: (reg) ~păd~ / Pl: ~ii / E: gospodar + -ie] 1 Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă) a unui țăran și a familiei sale Si: casă. 2 Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc. 3 (Prc) Persoane (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 4 Activitate casnică a gospodinei (1). 5 (Iuz) Unitate de producție agricolă, de prestări servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară). 6 Administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc. 7-8 Instituție sau ansamblu de instituții care asigură gospodăria (6). 9 (Iuz) Economie. 10 (Reg) Căsnicie. corectat(ă)

GOSPODĂRIE, gospodării, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă) a unui locuitor, îndeosebi a unui țăran (și a familiei sale); casă¹. ♦ Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc, trăind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 2. Activitate casnică (a gospodinei); menaj. 3. (Ieșit din uz) Unitate de producție agricolă, de prestări de servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc.; instituție sau ansamblu de instituții care asigură această conducere, administrare. Gospodărie comunală. – Gospodar + suf. -ie.

GOSPODĂRIE, (1, 2) gospodării, s. f. 1. Totalitatea bunurilor (în special casa cu acareturile ei și cu dependințele pentru animalele domestice), care constituie averea unui locuitor de la țară. Iuga avea de descurcat niște socoteli cu un slujbaș... care ținea contabilitatea gospodăriei. REBREANU, R. I 91. Cum aș fi vrut, zău, cumătră Irincă, să văd și eu pe Gheorghe al meu însurat, să aibă și el gospodăria lui. BUJOR, S. 96. O răzeșie destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păseri, alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. ♦ Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele care o locuiesc și care trăiesc în comun. Satul e format din 300 de gospodării. ▭ Oamenii de la cele mai apropiate gospodării soseau într-ajutor. SADOVEANU, B. 103. ♦ Totalitatea bunurilor unei case de oraș. 2. (De obicei determinat prin «țărănească» sau «agricolă») Unitate de producție (mai ales agricolă) împreună cu toate instalațiile și utilajul necesar producției respective. Micile gospodării țărănești, nefiind în stare să facă o agricultură înaintată cu o înaltă productivitate a muncii, nu pot asigura țăranilor săraci și mijlocași bunăstarea materială și culturală, nu pot scăpa definitiv țărănimea săracă și mijlocașă de starea de dependență economică față de chiaburi, de exploatarea chiaburească. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 176. ◊ Gospodărie (agricolă) colectivă = mare gospodărie agricolă socialistă realizată prin asocierea de bunăvoie a gospodăriilor individuale ale țăranilor muncitori, bazată pe proprietatea cooperatistă de grup asupra pămîntului și a principalelor mijloace de producție, pe munca colectivă și al cărei scop este eliberarea definitivă a țărănimii muncitoare de exploatare și mizerie. V. colhoz. Mai aveau de mers ca la un ceas pînă la gospodăria agricolă colectivă «Drum nou». MIHALE, O. 8. Te luăm cu noi, mergem la Tupilați, întemeiem gospodărie colectivă și acolo. CAMILAR, TEM. 401. Gospodărie agricolă de stat = mare întreprindere agricolă socialistă în care statul este proprietar al pămîntului și al celorlalte mijloace de producție. V. sovhoz. Gospodăriile agricole de stat trebuie să devină astfel de gospodării-model, încît să dovedească maselor celor mai largi ale țărănimii muncitoare superioritatea muncii mecanizate și pe terenuri întinse. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1981. Gospodărie (agricolă) anexă = unitate de producție înființată pe lîngă o întreprindere sau o instituție, pentru cultivarea de zarzavaturi, pentru creșterea vitelor, a păsărilor, a albinelor etc. și care e menită să îmbunătățească aprovizionarea oamenilor muncii. Experiența de pînă acum a gospodăriilor anexe a arătat că ele au mari posibilități de valorificare a resurselor locale și că sînt baze temeinice de aprovizionare cu produse leguminoase și animale a cantinelor, a căminelor de copii și a creșelor de copii din cadrul întreprinderilor și instituțiilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2733. Gospodărie piscicolă de stat = întreprindere piscicolă socialistă de stat. Același entuziasm în muncă domnește și la pescarii din secția Ghecet a gospodăriei piscicole de stat Galați. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2733. 3. Munca, activitatea casnică a gospodinei. Dar mai pe urmă, strîngînd ea din umere, a zis în inima sa: Dacă așa au vrut cu mine părinții... apoi așa să rămîie. Și s-a și apucat de gospodărie. CREANGĂ, P. 86. Eu sînt mama Adeluții de cînd o murit răposata... Eu am învățat-o gospodăria. ALECSANDRI, T. I 356.

GOSPODĂRIE ~i f. 1) Totalitate a bunurilor care formează averea unui locuitor (de la țară). 2) Unitate formată dintr-o locuință și familia care trăiește în ea. 3) Activitatea casnică a gospodinei pentru satisfacerea necesităților de trai ale unei familii. 4) Unitate de producție (în special agricolă) cu uneltele și mijloacele de muncă necesare. [G.-D. gospodăriei] /gospodar + suf. ~ie

gospodărie f. 1. od. administrațiune: gospodăria Statului; 2. azi, Mold. economia casei, menaj: ți s’a îngreunat și gospodăria CR.; 3. zestrea moșiei: moșia cu toată gospodăria.

gospodăríe f. (d. gospodar). Căsnicie, averea unuĭ gospodar (casa, mobilele, vitele ș. a.). Conducerea acesteĭ căsniciĭ, administrațiunea caseĭ, menaju: a te ocupa de gospodărie.

gospădărie sf vz gospodărie

gospodărie-anexă s. f. ◊ „Înființarea unor gospodării-anexe pe lângă cantinele întreprinderilor craiovene facilitează aprovizionarea cu legume și alte produse agro-alimentare a acestora.” R.l. 28 IV 74 p. 5. ◊ „Creșterea numărului de gospodării anexe, în vederea asigurării aprovizionării cantinelor-restaurant cu carne, legume și zarzavaturi din resurse proprii.” R.l. 5 I 78 p. 5; v. și cantină-restaurant (din gospodărie + anexă)

gospodărie-etalon s. f. 1967 Gospodărie model v. stație-pilot (din gospodărie + etalon)

gospodărie s. f., art. gospodăria, g.-d. art. gospodăriei; pl. gospodării, art. gospodăriile (desp. -ri-i-)

gospodărie s. f., art. gospodăria, g.-d. art. gospodăriei; pl. gospodării, art. gospodăriile

gospodărie s. f., art. gospodăria, g.-d. art. gospodăriei; pl. gospodării, art. gospodăriile

GOSPODĂRIE s. v. casă, căsătorie, căsnicie, menaj.

GOSPODĂRIE s. 1. (înv. și reg.) namestie. (Are o ~ frumoasă.) 2. v. menaj.

GOSPODĂRIE s. 1. (înv. și reg.) namestie. (Are o ~ frumoasă.) 2. menaj. (Își face singură ~.)

gospodărie s. v. CASĂ. CĂSĂTORIE. CĂSNICIE. MENAJ.