gotcă sf [At: CREANGĂ, P. 189 / Pl: ~tci / E: ucr готка] 1 (Orn) Găină-sălbatică. 2 (Îe) A se face (sau a se înroși) ca ( sau cum e) ~ca sau roș-~ A se face foarte roșu. 3 (Orn; îc) ~-de-pădure (sau neagră ori pestriță) Cocoș sălbatic (Tetrao urogallus). 4 (Orn; îc) ~-roșie Găinușă. 5 (Fig) Nume de ocară dat unor oameni. 6 (Orn) Bibilică (Numida meleagris). 7 (Reg) Clin de ceară care atârnă în stupi. 8 (Reg) Chiciură. 9 (Reg; prin confuzie cu a se duce pe copcă; îe) A se duce pe ~ A se pierde pentru totdeauna. corectat(ă)

GOTCĂ, gotci și gotce, s. f. (Mold.) 1. Femeiușca cocoșului-de-munte; găină-sălbatică. ◊ Expr. Roșu ca (sau cum e) gotca sau roșu-gotcă = foarte roșu, roșu ca sfecla. Ajungeam sus, cîți eram, roși ca gotca, pic de apă, gîfîind, numai c-oleacă de suflet. SADOVEANU, O. VI 307. Mă înroșisem, nu-i vorbă, cum îi gotca. HOGAȘ, DR. 253. Fiul craiului cel mai mic, făcîndu-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa. CREANGĂ, P. 189. 2. (În forma rață gotcă) Rață sălbatică. Mi-ai spăriat niște rațe gotce de toată frumusețea. SADOVEANU, O. A. II 121.

GOTCĂ ~ce f. Femelă a gotcanului; găină sălbatică; găină-de-munte. /<ucr. gotka

gotcă f. Mold. găinușă, cea mai mare dintre găinile sălbatice din Europa (Tetrao tetrix): făcându-se atunci roșu cum e gotca CR. [Origină necunoscută].

gótcă f., pl. e și ĭ (cp. cu Got, pl. Goțĭ, nume de popor, fem. sing. Gotcă [format ca și puĭcă], maĭ ales că gotca se numește și Leașcă, fem. d. Leah, pe lîngă rață leșească. Rut. gótka vine d. rom. Cp. și cu rus. karagátka, un fel de rață). Mold. 1. Rață leșească (anas tadorna), un fel de rață care mișcă capu într’un mod particular și care are în prejuru ochilor o piele foarte roșie și niște calozitățĭ. (Rățoĭu eĭ e mare cît gîsca). Fig. Adv. Roș gotcă (de rușine, de furie), roș ca sîngele. 2. Un fel de rață maĭ mare, (anas moschata) care miroase a mosc și e originară din America. 3. Un fel de rață sălbatică pestriță, mijlocie între rață și gîscă. 4. Găinuță de munte (tétrao bonásia), care are în prejuru ochilor un cerc lat de un roș aprins. V. cocoș și ĭeruncă.

gotcă (reg.) s. f., g.-d. art. gotcei; pl. gotce

gotcă (reg.) s. f., g.-d. art. gotcei; pl. gotce

gotcă s. f., g.-d. art. gotcei; pl. gotce

GOTCĂ s. v. chiciură, promoroacă.

gotcă s. v. CHICIURĂ. PROMOROACĂ.

gotcă (-ci), s. f. – 1. Urzică (Tetrao bonasia). – 2. Varietăți de rațe (Anas tadorna, Anas moschata). Origine incertă. Ar putea fi o formație expresivă, ce ar imita strigătul păsării, cf. cotco(dac), după DAR; însă acest cuvînt diferă foarte mult de la rață la urzică. După Scriban, de la got „neam germanic”, ceea ce nu pare posibil. După Bogrea, Dacor., IV, 820, din rut. gotka „urzică”, ce pare totuși a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 405). Cihac, II, 502, pleca de la mag. goca „rață”.

gotcă, gotce, s.f. – (reg.; ornit.) 1. Curcă (gotcoi = curcan); trușcă (trușcoi) (în Giulești, Berbești, Vad și Săpânța, ALRRM, 1971: 396). 2. Găină sălbatică (m., cocoș de munte). – Et. nec. (DER); din ucr. gotka „urzică” (Bogrea, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. gotka (Scriban; Candrea, cf. DER).

gotcă, gotce, s.f. – 1. Curcă (gotcoi = curcan); trușcă (trușcoi). Atestat în Giulești, Berbești, Vad și Săpânța (ALR 1971: 396). 2. Găină sălbatică (m., cocoș de munte). – Din ucr. gotka (DER).