GREȘ, (rar) greșuri, s. n. (Înv. și reg.; azi mai ales în loc. și expr.) Greșeală. ◊ Loc. adv. Fără greș = în mod perfect, fără a comite vreo eroare. ◊ Expr. A da greș = a) a nu nimeri ținta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) greș = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit. – Din greși (derivat regresiv).

greș² sn [At: (a. 1633) IORGA, D. B. I, 50 / Pl: ~uri sn, ~i sm / E: drr greși] (Îrg) 1 Greșeală (1). 2 (Îlav) Fără ~ Perfect. 3 (Îe) A da sau, rar, a face ~ A nu nimeri ținta sau obiectivul ochit. 4 (Îae) A nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere. 5 (Îae) A se înșela. 6 (Pop; îe) A da sau a băga ~ cuiva A-i găsi cuiva o vină, un defect. 7 (Înv; îe) A-i da (cuiva) ~ A-i imputa (cuiva) ceva, găsindu-l vinovat. 8 (Reg; îe) A nu avea ~ A nu constitui o greșeală. 9 (Îae) A nu aduce vătămare. 10 (Îae) A fi nimerit. 11 (Reg) Loc unde plugul a deviat din brazdă, lăsând pământ nearat. 12 (Reg) Petec de pământ nearat între două brazde ori printre arătură. 13 (Reg) Pământul nemișcat din loc când plugarul ia brazda prea mare sau când boii nu merg pe brazdă.

GREȘ, greșuri, s. n. (Înv. și reg.; azi mai ales în loc. și expr.) Greșeală. ◊ Loc. adv. Fără greș = în mod perfect, fără a comite vreo eroare. ◊ Expr. A da greș = a) a nu nimeri ținta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) greș = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit. – Din greși (derivat regresiv).

GREȘ, greșuri, s. n. 1. (Învechit și regional) Greșeală (2), defect, cusur, lipsă. Cîte lumini nu trebuiau să-i aprindă [lunii] fulgerele înaintea oglinzilor ei de senin, spre a-și cerceta mai cu de-amănuntul în ele greșurile chipului său grăsuliu. HOGAȘ, M. N. 165. A văzut Simina greșurile toate Și-a început să taie cusătura-n rînd. COȘBUC, P. I 245. De cîte se apuca toate le potrivea cum mai bine și le scotea la capăt fără de nici un greș. SBIERA, P. 304. ◊ Loc. adv. Fără (de) greș = fără greșeală, fără defecte, bine. Mîntuia de spus pe de rost, răpede și fără greș, toată istoria vechiului testament. CREANGĂ, A. 84. ◊ (Azi mai ales în expr.) A da (sau a face) greș = a greși ținta, a nu nimeri; a suferi un eșec; p. ext. a se înșela. Ochiul și cu mîna nu pot să dea greș?. ODOBESCU, S. III 49. Plăieșii răspundeau cu gloanțe care nu făceau greș. NEGRUZZI, S. I 173. A cercat și el să vadă de-a putea trece podul cu ochii închiși, și n-a dat greș. ȘEZ. IX 27. (Popular) A nu avea greș = a fi potrivit, a nu fi rău, a nu strica. Întrebarea, n-are greș. Mai știi de unde sare iepurele? CREANGĂ, P. 172. Însuratul de tînăr și mîncarea de dimineață n-au greș. NEGRUZZI, S. I 251. (Învechit) A-i da greș (cuiva) = a-i găsi cuiva un defect, un cusur. Ș-apoi ce-i dai greș cucoanei Luxiței?... Ea-i încă hazlie, nurlie. ALECSANDRI, T. 808. 2. (Regional) Greșeală (1), eroare. Omul avea mintea sa curată și deșteaptă, judica toate împrejurările cu agerime... Nime nu era harnic să-l împingă spre greșuri. SBIERA, P. 305. 3. (Regional) Petic de pămînt între două brazde, rămas nearat din greșeală.

GREȘ ~uri n. înv. pop. v. GREȘEALĂ. * Fără de ~ fără greșeală; perfect. A da ~ a nu nimeri; a greși. /Din a greși

greș n. Mold. 1. greșală: întrebarea n’are greș CR.; 2. lipsă dela țintă: unde chitește, greș nu face. [Tras din greși].

greș n., pl. urĭ (d. greșesc). Rar. Greșeală: a ochi fără (de) greș (precis; exact). Fără greș, negreșit, hotărît, cert: voĭ veni fără greș. A da (saŭ a face) greș, a da chix, a nu reuși, a nu nemeri. A da (saŭ a băga) greș cuĭva, a-ĭ găsi o vină, un cusur. Loc pe unde plugu a deviat din brazdă și a rămas pămîntu nearat: a face greșurĭ. (V. delirez). Cîrcel (struguraș) trecut cu vederea și rămas necules.

gres¹ sm vz greș³ corectat(ă)

greș (înv.) s. n. (în: a da ~, fără (de) ~)

!greș (în expr.) s. n.

greș s. n., pl. greșuri

GREȘ s. v. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, vinovăție.

greș s. v. ABATERE. CULPABILITATE. CULPĂ. EROARE. GREȘEALĂ. PĂCAT. VINĂ. VINOVĂȚIE.