HAGIALÂC, hagialâcuri, s. n. Pelerinaj făcut de un creștin sau de un musulman la locurile sfinte. – Din tc. hacılık.

hagialâc sn [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 113 / V: agi~ / Pl: ~uri / E: tc hag̦ilyk^[1]] 1 (Bis) Călătorie a creștinilor la locurile sfinte de la Ierusalim. 2 Călătorie a musulmanilor la locurile sfinte de la Meca. 3 (Pex) Pelerinaj. 4 (Îe) A se duce la ~ A se ruina. 5 (Fig) Loc de pelerinaj.

HAGIALÂC, hagialâcuri, s. n. Pelerinaj făcut de un creștin sau de un mahomedan într-unul din locurile sfinte ale bisericii respective. – Din tc. hacılık.

hagialâc n. călătorie la locurile sfinte (a Turcilor la Meca, a creștinilor la Ierusalim): ii se făcuse poftă de hagialâc GHICA. [Turc. HADJILYK].

agialâc sn vz hagialâc

AGIALÎC = HAGIALÎC.

AGIALÎC s. n. v. hagialîc.

HAGIALÎC, hagialîcuri, s. n. Pelerinaj făcut de un creștin sau de un mahomedan într-un loc sau o localitate socotită de biserica respectivă ca fiind sfîntă. Călătoriile în Moldova, la munte mai ales... samănă cu hagialîcurile la Meca, ori cu acelea pe care odinioară creștinii cuvioși le făceau la locurile sfinte. RUSSO, O. 100. ◊ (Mai ales în expr.) A merge (a se duce etc.) la (sau în) hagialîc = a merge în pelerinaj. S-a dus... în hagialîc la Sfîntul Munte și la Ierusalim. PAS, Z. I 150. Pe cînd împlineam șapte anișori, le-a venit părinților dorința să meargă la hagialîc. CARAGIALE, O. III 30. – Variantă: agialîc s. n.

hagialâc (desp. -gia-) s. n., pl. hagialâcuri

!hagialâc (-gia-) s. n., pl. hagialâcuri

hagialâc, hagialâcuri s. n. (glum.) casă / locuință unde se consumă întâlniri amoroase; locuință frecventată de prostituate.