HALOU s. n. v. halo.

halou sn vz halo²

HALO, halouri, s. n. 1. Fenomen optic care constă în apariția unor inele luminoase în jurul Soarelui sau al Lunii care se datorește reflexiei, refracției și dispersiei luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. [Var.: halou s. n.] – Din fr. halo.

halo¹ sn [At: MDT / V: ~u / Pl: ~ri / E: fr hall, ger Halo] 1 Cerc luminos (și colorat) care, din pricina unor condiții atmosferice, apare uneori în jurul soarelui sau al lunii. 2 Văl produs pe o placă fotografică dacă în aparat pătrunde un fascicul luminos prea intens.

HALO, halouri, s. n. 1. Cerc luminos, colorat, care apare în anumite condiții atmosferice în jurul soarelui sau al lunii și care se datorește reflexiei și refracției luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. – Din fr. halo.

HALO, halouri, s. n. 1. Cerc luminos care apare în anumite condiții atmosferice în jurul soarelui sau al lunii. (Fig.) Se repezi la pulverizator să-și învăluie sora într-un halo de pulbere lichidă și parfumată. C. PETRESCU, C. V. 169. 2. (În fotografie) Aureolă care încercuiește, pe o placă sensibilă, imaginea fotografică a unui punct foarte luminos (și în cuprinsul căreia detaliile dispar).

HALO s.n. 1. Coroană luminoasă și colorată care apare uneori în jurul Soarelui sau al Lunii. 2. Pete concentrice formate pe stratul fotosensibil al unui material fotografic ca urmare a producerii unor reflexii și difuziuni puternice în strat în cazul iluminării acestuia cu fascicule luminoase intense și înguste. 3. Aureolă. [< fr. halo, cf. gr. halos – disc].

HALO³ s. n. 1. cerc luminos, colorat, în jurul Soarelui sau al Lunii, datorită prezenței cristalelor de gheață. ◊ (p. ext.) cerc luminos difuz în jurul unei surse luminoase. 2. iradiație luminoasă pe stratul fotosensibil al unui material fotografic în jurul unui punct strălucitor, ca urmare a producerii unor reflexii și difuziuni puternice în strat. 3. (fig.) aureolă, nimb. (< fr. halo, gr. halos)

HALO ~uri n. 1) astr. Formație luminoasă circulară, colorată care, în anumite condiții atmosferice, apare în jurul Soarelui sau Lunii. 2) Zonă luminoasă ce înconjoară imaginea fotografică a unui punct strălucitor. [Art. haloul] /<fr. halo

!halou s. n., art. haloul; pl. halouri

halo / halou s. n., art. haloul; pl. halouri

halo s. n., art. haloul; pl. halouri

HALO s. (ASTRON.) (pop.) cearcăn, (înv.) țărcălan. (~ul este un meteor optic.)

HALO s. (ASTRON.) (pop.) cearcăn, (înv.) țărcălan. (~ul este un meteor optic.)

HALÓ (< fr. {i}; {s} gr., lat.) s. n. 1. Fenomen optic (fotometeor) care constă în apariția unor inele luminoase în jurul Soarelui sau al Lunii, datorită refracției, reflexiei și dispersie luminii în cristalele de gheață aflate în suspensie în atmosfera înaltă. 2. Zonă luminoasă care apare pe fotografii în jurul imaginii unui punct strălucitor. 3. Fenomen psihologic normal, frecvent întâlnit, constând în contagiunea și influențarea percepției și a evaluării sau a aprecierii unui subiect (poate fi pozitiv sau negativ).