21 de definiții pentru imperfect

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPERFECT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

IMPERFECT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

imperfect, ~ă [At: RALEA, E. O. 139 / Pl: ~cți, ~e / E: lat imperfectus] 1-2 av, a (Într-un mod) care are defecte, lipsuri Si: nedesăvârșit. 3-4 sn, a (Grm; șîs) Timp ~ (Timp verbal) care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea.

IMPERFECT, -Ă, imperfecți, -te, adj. Lipsit de perfecțiune, care are defecte; nedesăvîrșit. Lucrare imperfectă. ◊ (Gram.) Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune durativă, începută în trecut și neterminată în momentul la care se referă vorbirea.

IMPERFECT, -Ă adj. (adesea adv.) Care nu este perfect; nedesăvîrșit. ◊ (Gram.) Timp imperfect (și s.n.) = timp verbal care arată o acțiune neterminată, de durată. [< lat. imperfectus, cf. fr. imparfait, it. imperfetto].

IMPERFECT, -Ă I. adj. (și adv.) care nu este perfect; nedesăvârșit. II. s. n. timp verbal al modului indicativ care arată o acțiune neterminată, de durată. (< lat. imperfectus, după fr. imparfait)

IMPERFECT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu este perfect; cu defecte sau neajunsuri; neperfect; nedesăvârșit; inform. 2) Care nu este complet; fără unul sau mai multe elemente constitutive; necomplet; incomplet. ◊ Timpul ~ timp al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută durativă. /<lat. imperfectus, fr. imparfait

imperfect a. 1. neterminat, incomplet: operă imperfectă; 2. care are defecte. ║ n. Gram. timp verbal în care acțiunea trecută e considerată ca prezentă în raport cu un timp trecut, ex. citiam eri când a fi venit.

*imperféct, -ă adj. (lat. imperfectus). Care nu e perfect, incomplet, neterminat: casă imperfectă. Care are defecte: operă imperfectă. S. n., pl. e. Gram. Timp verbal care exprimă o acțiune trecută acuma, dar care nu trecuse încă cînd alta se întîmplase: citeam cînd aĭ intrat. Adv. În mod imperfect.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

imperfect2 s. n.

imperfect1 adj. m., pl. imperfecți; f. imperfectă, pl. imperfecte

imperfect1 adj. m., pl. imperfecți; f. imperfectă, pl. imperfecte

!imperfect2 s. n.

imperfect s. n., pl. imperfecte

imperfect adj. m. perfect

imperfect sb., adj.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IMPERFECT adj. nedeplin, nedesăvârșit. (O realizare ~.)

IMPERFECT adj. nedeplin, nedesăvîrșit. (O realizare ~.)

Imperfect ≠ desăvârșit, ideal, perfect

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

IMPERFECT s. n. (< lat. imperfectus < in „fără” + perfectus „făcut”, „realizat”, cf. it. imperfetto, fr. imparfait): timp verbal simplu al modului indicativ, care exprimă un proces trecut și neterminat în momentul la care se referă, ca de exemplu cântam, lucram, tăceam, făceam, veneam, hotărâm etc. Este alcătuit din radicalul invariabil al verbelor (cânt-, lucr-, tăc-, făc-, ven-, hotăr-) la care se adaugă sufixele trecutului -a- și -ea- și desinențele de persoană (-m, -i, zero, -m, -ți, -u). Este folosit frecvent în corelație cu perfectul compus și poate avea alte semnificații temporale sau modale decât aceea a indicativului. ◊ ~ iterativ: i. care exprimă un proces repetat în timp („Vara mergea totdeauna la munte”). ◊ ~ istoric (narativ, dramatic): i. cu semnificație temporală de perfect compus, cu rol de dinamizare a acțiunii și de realizare a monorimei („Ghemiș iute-ncăleca / Și spre Dunăre pleca / Apa-n două despica” – Folclor). ◊ ~ al modestiei: i. cu semnificație temporală de prezent, în limbajul copiilor („Acuma eu eram lupul și tu erai iedul”) sau al adulților („Știți, mă gândeam să vă cer un sfat”). ◊ ~ al regretului: i. cu semnificație modală de optativ perfect, care exprimă ideea de reproș („De ce nu te-ntorceai acasă, dacă ai văzut că trenul plecase?”). ◊ ~ perifrastic: i. exprimat printr-o perifrază alcătuită dintr-un gerunziu și verbul auxiliar morfologic a fi, ca în exemplul „în acel moment, omul era mergând spre casă” (= mergea).

lira imperfecta v. liră (2).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IMPERFÉCT, -Ă (< lat., fr.) adj. (Și adverbial) Cu defecte; lipsit de perfecțiune. ♦ Neterminat. ◊ (LINGV.) Timp i. (și substantivat, n.) = timp al modului indicativ prin care se exprimă o acțiune din trecut, încă neterminată în momentul la care se referea vorbirea. ◊ (EC.) Piață (concurență) i. = condițiile (situația) în care prețurile sunt modificate, de obicei de una sau mai multe persoane fizice sau juridice, din cauza unor avantaje de care se bucură anumiți cumpărători sau vânzători.

Intrare: imperfect
imperfect adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imperfect
  • imperfectul
  • imperfectu‑
  • imperfectă
  • imperfecta
plural
  • imperfecți
  • imperfecții
  • imperfecte
  • imperfectele
genitiv-dativ singular
  • imperfect
  • imperfectului
  • imperfecte
  • imperfectei
plural
  • imperfecți
  • imperfecților
  • imperfecte
  • imperfectelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

imperfect, imperfectăadjectiv

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.