imperfecțiune sf [At: ODOBESCU, ap. CADE / V: ~ecție / Pl: ~ni / E: fr imperfection, lat imperfectio, -onis] 1 Însușire a ceea ce este nedesăvârșit. 2 Mic defect care face ca un lucru să nu fie perfect.

IMPERFECȚIUNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, cusur, scădere. Imperfecțiunile unei poezii. – Pronunțat: -ți-u-.

IMPERFECȚIUNE s.f. Starea a ceea ce este imperfect; defect. [Pron. -ți-u-, var. imperfecție s.f. / cf. fr. imperfection, it. imperfezione, lat. imperfectio].

IMPERFECȚIUNE s. f. starea a ceea ce este imperfect. (< fr. imperfection, lat. imperfectio)

IMPERFECȚIUNE ~i f. 1) Caracter imperfect; lipsă de perfecțiune. 2) Ceea ce este imperfect. [Sil. -ți-u-] /<fr. imperfection, lat. imperfectio, ~onis

imperfecți(un)e f. 1. starea celui imperfect; 2. defect fizic sau moral.

*imperfecțiúne f. (lat. imperféctio, -ónis). Starea de a fi imperfect, incomplet. Defect fizic saŭ moral. – Și -écție.

imperfecție sf vz imperfecțiune

IMPERFECȚIE s.f. v. imperfecțiune.

imperfecțiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiunii; (defecte) pl. imperfecțiuni

imperfecțiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiunii; (defecte) pl. imperfecțiuni

imperfecțiune s. f. perfecțiune

IMPERFECȚIUNE s. v. defect.

IMPERFECȚIUNE s. cusur, defect, deficiență, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are destule ~.)

Imperfecțiune ≠ perfecțiune