INCLUZIUNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de material străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, constând în prezența în masa metalică a unor particule izolate. 2. (Mat.) Relație între două mulțimi prin care se exprimă faptul că orice element al primei mulțimi îi aparține și celeilalte. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

incluziune sf [At: MDT / P: ~zi-u~ / Pl: ~ni / E: fr inclusion, lat inclusio, -onis] 1 Particulă de metal străin conținută în masa unui corp solid. 2 Defect de fabricație al unei piese, datorat prezenței unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate în masa ei. 3 (Mat) Proprietate care constă în faptul că oricare element al unei mulțimi aparține și altei mulțimi.

INCLUZIUNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de metal străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, datorat prezenței unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate în masa ei. 2. (Mat.) Proprietate care constă în faptul că orice element al unei mulțimi date aparține și altei mulțimi. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

INCLUZIUNE, incluziuni, s. f. Particulă (solidă, lichidă sau gazoasă) de material străin înglobat în masa unui corp solid.

INCLUZIUNE s.f. Includere. 1. Particulă de material străin conținută în masa unui corp solid, într-un țesut. 2. (Log.) Cuprinderea noțiunilor cu sferă mică, dar cu conținut bogat, în noțiuni cu sferă mare și conținut sărac. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi care au proprietatea că orice element al uneia este un element al celeilalte. [Var. incluzie s.f. / < fr. inclusion, cf. lat. inclusio].

INCLUZIUNE s. f. 1. particulă de material străin conținută în masa unui corp solid, într-un țesut. 2. (log.) cuprinderea noțiunilor cu sfera mică, dar cu conținut bogat, în noțiuni cu sferă mare și conținut sărac. 3. (mat.) relație între două mulțimi care au proprietatea că orice element al uneia este un element al celeilalte. (< fr. inclusion, lat. inclusio)

INCLUZIUNE ~i f. 1) Impuritate din masa unui corp solid. 2) mat. Raportul a două ansambluri de elemente dintre care unul se include integral în celălalt. [Sil. in-clu-zi-u-] /<lat. inclusio, ~onis, fr. inclusion

INCLUZIE s.f. v. incluziune.

incluziune (desp. -zi-u-) s. f., g.-d. art. incluziunii; pl. incluziuni

incluziune (-zi-u-) s. f., g.-d. art. incluziunii; pl. incluziuni

incluziune s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. incluziunii; pl. incluziuni

INCLUZIÚNE (INCLÚZIE) (< fr., lat.) s. f. 1. Particulă de material străin (impuritate) conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect al unei piese turnate, constând în prezența în masa metalică a unor particule metalice izolate. 2. (MAT.) Relație de i. = relație între două mulțimi (notată cu semnul ⊂), prin care se exprimă faptul că orice element al primei mulțimi îi aparține și celeilalte. ◊ Dublă i. = metodă prin care se demonstrează că două mulțimi sunt egale. 3. I. inframicrobiană = formație alcătuită din particule virale aglomerate în nucleul sau în citoplasma celulelor infectate (ex. corpii Babeș-Negri în sistemul nervos). 4. (BOT.) incluziuni ergastice = substanțe organice sau minerale produse de celula vegetală vie, care rămân în citoplasmă sub formă de corpusculi vizibili la microscop. 5. (LOG.) Cuprinderea noțiunilor cu sferă mică, dar cu conținut bogat, în noțiuni cu sferă mare și conținut sărac.