incrusta [At: KLOPȘTOCK, F. 263 / V: în~ / Pzi: ~tez / E: fr incruster, lat incrustare] 1 vt A împodobi un obiect aplicând ornamente care se înfig în scobituri anume făcute în suprafața lui. 2 vr (D. săruri dizolvate) A se depune sub formă de crustă pe pereții interiori ai unei conducte, ai unui recipient, ai unui rezervor etc. 3 vr (Fig) A se întipări.

INCRUSTA, incrustez, vb. I. 1. Tranz. (Și în forma încrusta; cu privire la ornamente) A împlînta pe suprafața unui obiect; (cu privire la obiecte) a împodobi cu ornamente înfipte pe suprafață. Vase sculptate în lemn pe care sculptorul muncitor a încrustat scene din activitatea întreprinderii forestiere la care lucrează. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 374, 1/1. ♦ Fig. A întipări. Pe toate fețele era încrustată o desperare aprigă. REBREANU, R. II 230. 2. Refl. (Despre substanțe dizolvate în lichide) A se depune sub formă de cruste pe pereții unei conducte, ai unui recipient etc. – Variantă: încrusta vb. I.

INCRUSTA vb. I. 1. tr. A aplica înfigînd pe suprafața unui obiect incrustații ornamentale pentru a-l împodobi. ♦ (Fig.) A întipări. 2. refl. (Despre substanțe) A se lipi puternic de suprafața, de pereții unei conducte, ai unui recipient etc. [Var. încrusta vb. I. / < fr. incruster, cf. lat. incrustare].

INCRUSTA vb. I. tr. a aplica pe obiecte incrustații. ◊ (fig.) a întipări. II. refl. (despre substanțe) a se depune sub formă de cruste pe pereții unei conducte, ai unui recipient etc. (< fr. incruster, lat. incrustare)

A INCRUSTA ~ez tranz. 1) (obiecte, suprafețe) A ornamenta prin fixarea unor fragmente de metale prețioase sau de fildeș. 2) (amintiri, fapte, întâmplări etc.) A face să se incrusteze. [Sil. in-crus-] /<fr. incruster, lat. incrustare^[1]

A SE INCRUSTA se ~ează intranz. 1) (despre amintiri, fapte, întâmplări etc.) A se fixa rămânând pentru mai mult timp; a se întipări. Grozăviile războiului s-au incrustat în memorie. 2) (despre săruri dizolvate) A se depune sub formă de crustă pe pereții unui obiect (ai unui recipient, ai unei conducte, etc.) sau ai unui țesut. [Sil. in-crus-] /<fr. incruster, lat. incrustare^[1]

incrustà v. 1. a acoperi cu ornamente băgate în suprafață: a incrusta o masă; 2. a aplica o substanță peste alta, a o introduce ca ornament: a incrusta aur în ivoriu; 3. a se acoperi cu o pătură pietroasă: cazonele se incrustează de var.

încrusta v vz incrusta

ÎNCRUSTA vb. I. v. incrusta.

*incrustéz v. tr. (lat. in-crustare, d. crusta, coajă). Lipesc (aplic) plăcĭ dintr’o substanță pe alta formînd desemne: a incrusta sedef pe abanos. Acoper c’un strat petros. V. refl. Mă lipesc tare de o suprafață. Mă acoper c’un strat petros. Fig. Mă întipăresc adînc: mincĭunile demagogilor s’aŭ incrustat în mintea cea simplă a țăranuluĭ. – Și încr-.

încrustéz, V. incrustez.

incrusta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. incrustez, 3 incrustează; conj. prez. 1 sg. să incrustez, 3 să incrusteze

incrusta (a ~) vb., ind. prez. 3 incrustează

incrusta vb., ind. prez. 1 sg. incrustez, 3 sg. și pl. incrustează^[1]

încrustez.