indulgență sf [At: NEGRUZZI, S. I, 341 / V: ~ghenție, ~ghinție / Pl: ~țe / E: fr indulgence, lat indulgentia] 1 Atitudine îngăduitoare față de greșeli Si: bunătate, îngăduință, toleranță. 2 Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani. 3 (Ccr) Document ce conține textul rugăciunilor care trebuie să fie spuse pentru a obține această iertare.

INDULGENȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință. Cu toată indulgența auditoriului, trupa de amatori făcu un mare fiasco, NEGRUZZI, S. i 341. De indulgența mea acum să profitați, ALEXANDRESCU, M. 184. 2. (În biserica catolică) Iertare de păcate acordată credincioșilor în schimbul unei sume de bani.

INDULGENȚĂ s.f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani. [Cf. fr. indulgence, lat. indulgentia].

INDULGENȚĂ s. f. 1. atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință. 2. document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani. (< fr. indulgence, lat. indulgentia)

INDULGENȚĂ ~e f. 1) Caracter indulgent. 2) Atitudine indulgentă; ușurință de a ierta; îngăduință. 3) (în biserica catolică) Iertare totală sau parțială a păcatelor acordată credincioșilor în schimbul unei sume de bani. /<fr. indulcence, lat. indulcentia

indulgență f. 1. ușurință de a scuza, de a ierta greșeli; 2. iertare pentru păcate, de pedepse temporale, ce acordă uneori Biserica catolică.

*indulgénță f., pl. e (lat. indulgentia). Bunătate și facilitate de a ĭerta greșelile altora saŭ de a permite cuĭva ceva. Ĭertare de păcate acordată une-orĭ de biserica catolică.

indulghenție sf vz indulgență

indulghinție sf vz indulgență

indulgență s. f., g.-d. art. indulgenței; (acte) pl. indulgențe

indulgență s. f., g.-d. art. indulgenței; (acte) pl. indulgențe

indulgență s. f., g.-d. art. indulgenței; (hârtii) pl. indulgențe

INDULGENȚĂ s. 1. v. iertare. 2. v. îngăduință.

INDULGENȚĂ s. 1. iertare, îndurare, îngăduință, milostivire, (livr.) clemență. (Cere cu umilință ~.) 2. îngăduință, îngăduire, toleranță, (rar) tolerantism, (pop.) îngăduială, (înv.) răbdare. (Manifestă prea multă ~.)

Indulgență ≠ exigență

INDULGÉNȚĂ (< fr., lat.) 1. Atitudine îngăduitoare față de greșelile cuiva; toleranță, îngăduință. 2. (În dreptul roman) Grațiere acordată cu prilejul unei solemnități. 3. (REL.) Act de iertare a păcatelor acordat credincioșilor catolici, inițial în schimbul penitenței publice sau al unor opere de binefacere, iar, ulterior, în schimbul unei sume de bani. I. aveau un caracter temporar și puteau fi totale (iertarea tuturor păcatelor), care erau acordate de Papă, și parțiale (iertarea anumitor păcate), ce puteau fi date și de înalți ierarhi ai Bisericii. În sec. 16, în timpul papei Leon X, comerțul cu i. a proliferat abuziv, ceea ce a constituit unul dintre principalele motive folosite de Luther, care le-a atacat cu violență, în inițierea Reformei. Conciliul de la Trento (1562) a interzis practica vânzării i., iar în 1967 papa Paul VI a revăzut modul de acordare și de aplicare a lor.