insignă sf [At: (a. 1834) URICARIUL, VIII, 192 / V: (iuz) ~niu sn / E: lat insignia, fr insigne] Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept, la șapcă etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc.

INSIGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtînd o imagine-simbol sau anumite indicații grafice care stabilesc adeziunea sau apartenența purtătorului la o societate, la o organizație politică, culturală, sportivă etc.

INSIGNĂ s.f. Obiect mic, cu o imagine-simbol imprimată sau gravată pe el, care arată că cel care îl poartă este membrul unei asociații, al unei organizații etc. [< fr. insigne].

INSIGNĂ s. f. obiect mic, cu o imagine-simbol imprimată sau gravată pe el, care arată apartenența la o asociație, organizație. (< fr., lat. insigne)

INSIGNĂ ~e f. Obiect mic, de diferite forme, cu indicații grafice sau cu imagini simbolice, purtat ca marcă a unei distincții sau ca semn distinctiv de membrii unui grup, unei grupări sau organizații. /<fr. insigne

insígnă f., pl. e (fr. enseigne și infl. de lat. signum, semn). Semn, atribut, marcă distinctivă, emblemă: sceptru și coroana-s insignele regalități. – Rar insemn, pl. e.

insigniu sn vz insignă

insigniu n. semn caracteristic al unei demnități: insigniile Domnilor erau două tuiuri, un steag mare cu semi-luna în vârf și sabia sau hangerul.

*insémn, V. insignă.

insignă s. f., g.-d. art. insignei; pl. insigne

insignă s. f., g.-d. art. insignei; pl. insigne

insignă s. f., g.-d. art. insignei; pl. insigne

INSIGNĂ s. însemn, (înv.) marcă, semn.

INSIGNĂ s. însemn, (înv.) marcă, semn.