intelect sn [At: GHEREA, ST. CR. II, 16 / Pl: ~e l E: fr intellect, lat intellectus] 1-2 Capacitate (de a gândi și) de a cunoaște Si: minte. 3 Capacitate de a avea o activitate rațională. 4 Capacitate de a opera cu noțiuni Si: gândire, rațiune.

INTELECT s. n. Capacitatea de a gîndi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni.

INTELECT s.n. Facultatea de a gîndi, de a opera cu noțiuni; gîndire, înțelegere; inteligență. [< fr. intellect, cf. lat. intellectus].

INTELECT s. n. capacitatea de a gândi, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. (< fr. intellect, lat. intellectus)

INTELECT ~e n. Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; judecată; rațiune; cuget; minte. /<lat. intellectus, fr. intellect

intelect n. Filoz. inteligență.

*inteléct n., pl. e saŭ și urĭ (lat. intellectus, ințelegere). Ințelegere, inteligență, minte.

intelect s. n., pl. intelecte

intelect s. n., pl. intelecte

intelect s. n., pl. intelecte

INTELECT s. 1. v. minte. 2. v. judecată. 3. v. inteligență.

INTELECT s. 1. gîndire, judecată, minte, rațiune, spirit. (Operă a ~.) 2. gîndire, înțelegere, judecată, minte, rațiune, (fig.) cap. (Are un ~ extrem de limpede.) 3. deșteptăciune, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ~ de nivel mediu.)