intransigență sf [At: C. PETRESCU, Î. III, 67 / Pl: ~țe / E: fr intransigeance] 1 Calitate a celui intransigent. 2-3 (Atitudine sau) purtare intransigentă, care nu admite compromisuri sau nu face concesii. corectat(ă)

INTRANSIGENȚĂ s. f. Însușirea de a fi intransigent; atitudine care nu admite compromisuri sau concilieri. Partidul educă pe comuniști și pe toți oamenii muncii în spiritul intransigenței și fermității în lupta împotriva dușmanilor interni și externi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2605.

INTRANSIGENȚĂ s.f. Atitudine necruțătoare, lipsită de compromisuri; neînduplecare. [Cf. fr. intransigeance, it. intransigenza].

INTRANSIGENȚĂ s. f. atitudine necruțătoare, refuz al compromisurilor. (< fr. intransigeance, it. intransigenza)

INTRANSIGENȚĂ f. 1) Caracter intransigent. 2) Atitudine intransigentă. [G.-D. intransigenței] /<fr. intransigence, it. intransigenza

*intransigénță f., pl. e (d. transigență). Caracteru de a fi intransigent.

intransigență s. f., g.-d. art. intransigenței

intransigență s. f., g.-d. art. intransigenței

intransigență s. f., g.-d. art. intrasigenței

intransigență

INTRANSIGENȚĂ s. 1. v. hotărâre. 2. v. severitate.

INTRANSIGENȚĂ s. 1. dîrzenie, fermitate, hotărîre, neclintire, neînduplecare, nestrămutare, neșovăire, statornicie, (livr.) decizie. (înv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. 2. asprime, constrîngere, rigoare, rigurozitate, severitate, strășnicie, strictețe, (înv.) strășnicire, (fig.) duritate. (~ regimului de internat.)