IOD¹ s. n. Element chimic solid cu aspect de cristale lamelare, negre-cenușii, cu luciu metalic și miros pătrunzător, foarte volatil, ușor solubil în alcool, utilizat în medicină. ◊ Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea rănilor. – Din fr. iode.

iod¹ sn [At: IORGA, N. R. A. I, 255 / Pl: (rar) ~uri / E: fr iode] Element chimic solid cu aspect de cristale lamelare, negre-cenușii, cu luciu metalic și miros pătrunzător, foarte volatil, ușor solubil în alcool, întrebuințat în medicină. 2 (Îe) Tinctură de ~ Soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea plăgilor.

IOD¹ s. n. Element chimic solid cu aspect de cristale lamelare, negre-cenușii, cu luciu metalic și miros pătrunzător, foarte volatil, ușor solubil în alcool, întrebuințat în medicină. ◊ Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea rănilor. – Din fr. iode.

IOD² s. n. Element chimic din grupul halogenilor, cenușiu-negricios, care sublimează ușor, ușor solubil în alcool, întrebuințat mai ales în medicină. ◊ Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea rănilor. A pansat rana argatului și i-a turnat toată sticluța de tinctură de iod pe ea. POPA, V. 289.

IOD¹ s.n. Element chimic solid din grupa halogenilor, negru-violet, foarte volatil și ușor solubil în alcool. ◊ Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită ca antiseptic și ca dezinfectant extern. [Pron. iod. / < fr. iode].

IOD¹ s. n. element chimic solid din grupa halogenilor, negru-violet, foarte volatil și ușor solubil în alcool, antiseptic și dezinfectant extern. (< fr. iode)

IOD¹ n. Metaloid, de culoare neagră-violetă, extras din apă de mare și întrebuințat în medicină, sub formă de soluție, ca dezinfectant. [Monosilabic] /<fr. iod

iod n. corp simplu de un cenușiu albăstruiu, răspândește Ia căldură aburi violenți: tinctură de iod.

*ĭod n. (vgr. iódes, violet, brun, d. íon, viorică). Chim. Un corp simplu monovalent solid cenușiu albăstruĭ cristalizat în foĭ saŭ lame opace, cu luciŭ semimetalic. Se topește la 113°,6 și ferbe la 200, dînd vaporĭ violețĭ cu densitatea de 8,7. Greutatea atomică: 127. A fost găsit de Courtois la 1811 în cenușile algelor marine numite varech și a fost studiat adînc de Gay-Lussac și de Davy. Maĭ există în planta marină fucus și în ficatu peșteluĭ gádus mórrhua. E uzitat în medicină și fotografie. El albăstrește scrobeala.

iod (element chimic) s. n.; simb. I

iod (element chimic) s. n.; simb. I

iod s. n., simb. I

IOD¹ (< fr. {i}; {s} gr. iodes „violet”) s. n. Element chimic (J sau I, nr. at. 53, m. at. 126,904, p. t. 114,5°C, p. f. 184,35°C), din familia halogenilor. În stare solidă formează cristale negre; prin încălzire sublimează, formând vapori de culoare violetă. Funcționează în combinații în stările de valență 1, 3, 5 și 7. Se obține din iodați, prin reducere cu dioxid de sulf sau din ioduri, prin tratare cu clor. Este întrebuințat în medicină ca dezinfectant, sub formă de soluție alcoolică 10%, denumită tinctură de i. Este un element constitutiv al glandei tiroide, absența lui provocând cretinismul și gușa. A fost descoperit de chimistul francez B. Courtois în 1811. ◊ I. radioactiv = izotopul i. cu masa 131, obținut prin bombardarea telurului. Se întrebuințează pentru urmărirea mecanismului unor reacții chimice, iar în medicină pentru studiul și tratamentul unor boli ale tiroidei.