ireal, ~ă a [At: CAMIL PETRESCU, V. 25 / P: ~re-al / Pl: ~i, ~e / E: fr irréel] 1 Care nu există în realitate Ei: fantastic, imaginar. 2 Care pare că nu este real. 3 Care este neobișnuit în realitate. 4 (D. moduri verbale, propoziții condiționale, concesive sau comparative) Care prezintă acțiunea ca ipoteză nerealizată sau nerealizabilă.

IREAL, -Ă, ireali, -e, adj. Care nu există în realitate; nereal, imaginar. Apar și pier vedenii ireale. CAZIMIR, L. U. 42. ♦ Care pare că nu este real. Deasupra piscurilor se ivește o lumină alburie, ciudată și ireală. BOGZA, C. O. 268. S-a oprit din zbor o cioară... Ireală, ca un duh Cu penajul ei feeric. TOPÎRCEANU, M. 12. ◊ (Adverbial) Raze calde se aleargă ireal. CAMIL PETRESCU, V. 101.

IREAL, -Ă adj. Neexistent în realitate; nereal, imaginar. ♦ Care pare că nu este real. ♦ (Despre verbe) Care prezintă acțiunea ca o ipoteză nerealizată sau nerealizabilă. [Pron. -re-al. / cf. fr. irréel].

IREAL, -Ă adj. care nu există în realitate; nereal, imaginar, fantastic. ◊ (despre verbe) care prezintă acțiunea ca pe o ipoteză nerealizată sau nerealizabilă. (< fr. irréel)

IREAL ~ă (~i, ~e) Care nu este real; existent numai în închipuirea omului, în imaginație; imaginar; ideal; fictiv; fantastic. [Sil. -re-al] /<fr. irreél

ireal a. V. nereal.

*ireál, -ă adj. (d. real). Care nu e real, care nu există.

ireal (desp. -re-al) adj. m., pl. ireali; f. ireală, pl. ireale

ireal (-re-al) adj. m., pl. ireali; f. ireală, pl. ireale

ireal adj. m. real

IREAL adj. 1. v. imaginar. 2. v. fantastic. 3. v. nerealizabil.

IREAL adj. 1. fictiv, imaginar, imaginat, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit. (Personaj ~.) 2. fantasmagoric, fantastic. (O imagine ~.) 3. fantastic, fantezist, iluzoriu, imaginar, irealizabil, închipuit, nereal, nerealizabil, utopic, utopist, (livr.) himeric. (Planuri ~.)

Ireal ≠ real

IREAL, -Ă (cf. fr. iréel): în sintagmele modală ireală, optativă ireală și potențială ireală (v.).

IREAL s. n. (< adj. ireal, -ă, cf. fr. iréel): construcție perifrastică cu statut de mod (după unii lingviști), care prezintă acțiunea ca ipoteză nerealizată sau nerealizabilă. Este un rezultat al îmbinării dintre imperfectul invariabil al verbului a fi, sub forma persoanei a III-a singular, folosit ca auxiliar de modalitate pentru exprimarea iminenței acțiunii, și conjunctivul prezent al unui alt verb: era să cad, era să cazi, era să cadă, era să cădem, era să cădeți, era să cadă. Folosirea variabilă a formei de imperfect într-un asemenea tip de construcție este nerecomandabilă (eram să cad, erai să cazi, era să cadă, eram să cădem, erați să cădeți, erau să cadă).