zadă sf [At: ANON. CAR. / V: (îvp) zad sm, ~die², ~dră, (reg) zădar² sm, zeadă / E: mlp daeda (=taeda)] 1 Arbore rășinos, cu tulpina dreaptă, cu frunze lungi în formă de ace (care cad toamna), cu lemn tare, durabil și foarte prețios, care crește în regiunea alpină inferioară Si: (reg) brad-de-vară, brad-roșu, cadrin, cătrin, crin, crin-de-munte, dăcrin, larice, lariș, lariță, rariț, viadă, zăduț (Larix decidua). 2 (Bot; înv) Pin² (Pinus silvestris). 3 Așchie (1) subțire de zadă (1), de brad sau de alt conifer întrebuințată pentru luminat sau pentru aprins focul. 4 (Pop; d. tulpini de plante, diverse obiecte etc.; îe) A fi (uscat) ~ A fi foarte uscat. 5 (Reg) Grămadă de crengi, coji, ogrinji etc. zdrobite, sfărâmate, tocate etc.

JNEAPĂN jnepeni m. Arbust cu tulpină ramificată, cu crengile plecate la pământ și cu frunze aciculate, răspândit în regiunile alpine; jep. /<lat. juniperus

PIN ~i m. Arbore conifer cu tulpina dreaptă, roșiatică, și cu frunze persistente aciculare, reunite în smocuri, crescut în scopuri ornamentale și industriale. /<lat. pina

jneapăn s. m., pl. jnepeni

JNEAPĂN s. 1. (BOT.; Pinus mugo) jep, (prin Mold. și Bucov.) sosnar. 2. v. pin pitic. 3. v. ienupăr.

PIN s. (BOT.) 1. (Pinus silvestris) (reg.) brad, cățuni (pl.), cetină, chifăr, jolcă, luciu, mălin, molete, molid, pinel, pinișor, pinuț, schin, silhă, zadă. 2. pin pitic (Pinus pumilio) = jep, jneapăn, (reg.) cățân, durzău.

PIN PITIC s. (BOT.; Pinus pumilo) jep, jneapăn.

jneapăn s.m. (bot.) 1 Pinus mugo; jep, <reg.> cătan, fior², ienupăr-mare, luciu¹, pehin, pin, pin-de-piatră, pin-mic, pin-pitic, pin-strâmb, pin-târâtor, sosnar, spin. 2 Pinus pumilio; jep, pin-pitic, <reg.> cățân, durzău, molete², molid, molid-mic. 3 Juniperus communis; ienupăr, ienibahar, <reg.> archiș, archit, brădișor, cetină, feniar, finior, ialovăț, smirdar, șolovăț, tămâier, turtel.

pin¹, pini, s.m. (reg.) sondă rudimentară lungă, la capătul căreia e fixat un mic cilindru de tablă, deschis la ambele capete, cu care pescarii iau probe de mâl de pe fundul apei.

pin², pini, s.m. (reg.) ac cu gămălie.

PINUS L., PIN, fam. Pinaceae. Gen originar din emisfera nordică, 80 specii de arbori mai rar arbuști, rășinoși, drepți, scoarță roșie. Ia unele specii cu o coroană regulat-conică, la unele specii neregulat-lat-lățită cînd sînt tineri, apoi, cu vîrsta, ramurile cresc orizontal și sînt dispuse regulat-verticilat. Rădăcină pivotantă cu ramificații viguroase. Frunze aciculare, persistente, așezate cîte 2-5 într-un mănunchi, la bază înconjurate de o teacă membranoasă, comună. Flori unisexuat-monoice, cele femele în formă de elipsoid sau con cu cârpele solzoase, numeroase, baza marcată de 2 ovule ce se transformă în semințe, cele mascule grupate mai multe în amenți cu foarte multe stamine. Conuri drepte, orizontale sau pendente, simetrice sau asimetrice, variabile ca mărime și formă, cu solzi imbricați, lemnoși, fără bractee. Semințe ovate, aripate, gri.