JUSTEȚE s. f. Însușirea a ceea ce este just (1); adevăr; dreptate. ♦ Precizie, exactitate. [Var.: justeță s. f.] – Din fr. justesse.

justețe sf [At: MAIORESCU, D. I, 232 / V: ~ță / Pl (rar): ~ți / E: fr justesse] 1 Adevăr. 2 Dreptate. 3 Exactitate. 4 Potrivire. 5-6 (Muz) (Intonare sau) executare exactă a unei note sau a unui acord.

JUSTEȚE s. f. Însușirea a ceea ce este just (1); adevăr, dreptate. ◊ Precizie, exactitate. [Var.: justeță s. f.] – Din fr. justesse.

JUSTEȚE s. f. Calitatea, însușirea a ceea ce este just; adevăr; dreptate. [Dosarul] de la districtul Botoșani ocupă, după părerea mea, rîndul întîi sub raportul justeței observațiunilor. ODOBESCU, S. II 161. ♦ Precizie, exactitate, corectitudine. Studiile sale de anatomie, bazate pe disecția cadavrelor, au o precizie și justețe care stîrnesc și astăzi admirația oamenilor de știință. V. ROM. mai 1952, 273. – Variantă: justeță (ALECSANDRI, S. 26) s. f.

JUSTEȚE s.f. Însușirea de a fi just; adevăr; dreptate. ♦ Precizie, exactitate. [Var. justeță s.f. / cf. fr. justesse].

JUSTEȚE s. f. 1. însușirea de a fi just; dreptate. 2. precizie, exactitate. (< fr. justesse)

JUSTEȚE f. Caracter just. [G.-D. justeței] /<fr. justesse

justeță sf vz justețe

JUSTEȚĂ s.f. v. justețe.

justeță f. 1. calitatea celui just, celui convenabil; 2. exactitate, preciziune: justeță de expresiune.

* justéță f., pl. i (fr. justesse, it. giustezza). Calitatea de a fi just, exact: justeța uneĭ vocĭ, uneĭ expresiunĭ, uneĭ tragerĭ la țintă, uneĭ balanțe. Calitatea de a aprecia exact: justeța unuĭ ochĭ.

justețe s. f., art. justețea, g.-d. art. justeței

justețe s. f., art. justețea, g.-d. art. justeței

justețe s. f., art. justețea, g.-d. art. justeței

justețe

JUSTEȚE s. 1. v. adevăr. 2. v. exactitate. 3. dreptate, echitate, (înv.) lege. (A restabilit ~ cauzei cuiva.) 4. dreptate, temeinicie, (înv.) rezon. (~ argumentelor sale.)

justețe s.f. 1 adevăr, autenticitate, exactitate, exactitudine, veridicitate. Avocatul verifică justețea relatărilor martorului. 2 exactitate, exactitudine, precizie, <înv.> exacteță, exactiteță. Profesorul a verificat justețea calculelor. 3 dreptate, echitate, justiție, <înv. și pop.>îndreptare, <înv.> drept, lege. Din totdeauna a avut simțul justeței. 4 dreptate, temeinicie, <fran.; înv.> rezon. Continuă lupta pentru că este conștient de justețea cauzei sale.

JUSTEȚE s. 1. adevăr, autenticitate, exactitate, exactitudine. (S-a confirmat ~ celor spuse de el.) 2. exactitate, exactitudine, precizie. (~ calculelor.) 3. dreptate, echitate, (înv.) lege. (A restabilit ~ cauzei cuiva.) 4. dreptate, temeinicie, (înv.) rezon. (~ argumentelor sale.)

Justețe ≠ injustețe