lambă¹ [At: COSTINESCU / V: (reg) gl~, lamb sn, ~ba, lampă² / Pl: lămbi, (pop) ~be / E: tc lâmba] 1 sf (Reg) Parte proeminentă a unei piese de lemn sau de metal, care intră în adâncitura altei piese, pentru a asigura o îmbinare perfectă Si: (reg) feder. 2 sf (Reg) Vergea lată de lemn, care se introduce, cu fiecare jumătate din lățimea ei, în adânciturile a două scânduri pentru a le îmbina. 3 sf (Pop) Lanț care leagă crucea proțapului unui car cu capetele osiei Si: (pop) întinzătoare, lanțuș, vătrai. 4 sf (Reg) Bucată de lemn așezată de-a curmezișul căruței, la capătul proțapului Si: (pop) cruce. 5 sf (Reg) Fiecare dintre cele două funii care leagă codârla la car. 6 sf (Mol; Mun) Unealtă de tâmplărie folosită la executarea unor scobituri pe muchia tocului la uși și la ferestre. 7 sf (Olt) Încuietoare din lemn. 8 sf (Reg) Stup (din papură, paie, nuiele etc.). 9 sn (Reg; îf lamb) Rindea pentru geluit doage. 10 sf (Reg) Orcic. 11 sf (Reg) Leaț provizoriu cu care se fixează stâlpii scheletului casei.

LAMBĂ, lambe, s. f. 1. Lanț care leagă crucea proțapului unui car cu capetele osiei. Ofițerii, urcați deasupra lucrurilor, porneau căruțele și, urcați pe lambe, alți ofițeri își țineau cu amîndouă mîinile lucrurile. CAMILAR, N. II 64. 2. Partea proeminentă a unei scînduri care se îmbucă în ulucul corespunzător al altei scînduri. 2. Vergea lată de lemn care se introduce (cu fiecare jumătate din lățimea ei) în ulucele a două scînduri, pentru a le îmbina.

LAMBĂ ~e f. 1) Proeminență în lungul unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura de același profil a altei piese; feder. 2) Lanț sau bară de fier care leagă crucea căruței cu capetele osiei. /<turc. lâmba

lambă f. legătură (din teiu răsucit, din frânghie sau de fier) ce împreună capătul osiei cu crucea carului. [Origină necunoscută].

lámbă f., pl. e și lămbĭ. Funia, lanțu saŭ drugu care unește crucea cu capătu osiiĭ din ainte și din apoĭ la car. – În vest (în)-tinzătoare. V. postoroncă.

lamb sn vz lambă¹

lamba sf vz lambă¹

lampă² sf vz lambă¹

lambá f. (turc. lambá, cornișă dințată la marginea tavanuluĭ). Scobitură făcută la muchea uneĭ scîndurĭ ca să se îmbuce cu alta. V. lămbuĭesc.

!lambă (lanț; vergea) s. f., g.-d. art. Iămbii; pl. lămbi

lambă (lanț, vergea) s. f., g.-d. art. lambei; pl. lambe

lambă (lanț, frânghie) s. f., g.-d. art. lambei; pl. lambe

lambă, pl. lambe (în construcția: lambă și uluc, în loc de: nut și feder)

lamba (rindea; parte a unei piese) s. f., art. lambaua, g.-d. art. lambalei; pl. lambale

!lamba (rindea, parte a unei piese) s. f., art. lambaua, g.-d. art. lambalei; pl. lambale, art. lambalele

lamba/lambă (rindea, scobitură) s. f., art. lambaua/lamba, g.-d. art. lambalei/lambei; pl. lambale/lambe

LAMBĂ s. v. coardă, crucea dinainte.

LAMBĂ s. 1. vătrai, (reg.) costiș, cruce, întinzătoare, lanț, lănțuș, scară, tinzătoare, (prin Olt. și Ban.) scăriță. (~ la car, căruță.) 2. feder. (~ la o piesă de lemn.)

lambă s.f. (tehn.) 1 (la car sau la căruță) <pop.> vătrai, <reg.> costiș, cruce, întinzătoare (v. întinzător), lanț, lănțuș, palțău, scară, scăriță, tinzătoare. Lambele leagă capetele crucii de capetele osiilor de dinainte. 2 feder, <înv. și reg.> lămbuială. Lamba este o proeminență în lungul muchiei unei piese (de lemn), care intră în nitul corespunzător al altei piese, pentru a asigura o îmbinare perfectă. 3 (în dulgherie) lambar, lămbuitor, <pop.> scobitor. 4 (la proțapul saniei; reg.) v. Apărătoare (v. apărător). Coardă. 5 (la car sau la căruță; reg.) v. Crucea dinainte (v. cruce).

lambă s. v. COARDĂ. CRUCEA DINAINTE.

LAMBĂ s. (TEHN.) 1. vătrai, (reg.) costiș, cruce, întinzătoare, lanț, lănțuș, scară, tinzătoare, (prin Olt. și Ban.) scăriță. (~ la car, căruță.) 2. feder. (~ la o piesă de lemn.)

LAMBA s. (TEHN.) lambar, lămbuitor, (reg.) scobitor. (~ dulgherului.)

LAMBA s. (TEHN.) lambar, lămbuitor, (reg.) scobitor. (~ dulgherului.)

lamb (lamburi), s. n. – 1. Un fel de rindea, lambare. – 2. Deschizătură, scobitură, tăietură în lung. – 3. Fiecare dintre stinghiile de lemn sau de metal care fixează crucea căruței (trăsurii). – Var. lambă (sensul 1-2) lamba. Tc. lamba (Bogrea, Dacor., I, 288; Lokotsch 1303; Tiktin; DAR). În general se consideră că al treilea sens reprezintă un cuvînt diferit, pe care Cihac, II, 164, îl derivă din sl. lubinŭ „de scoarță de copac” și DAR din rut., pol. lanwa (< germ. med. Lanne), în timp ce Tiktin, Candrea și Scriban îl consideră de origine necunoscută. Fără îndoială, pare a fi vorba de același cuvînt; numele său se explică prin faptul că este introducere a unei vergele într-o scobitură sau într-un locaș, cf. bg. lamba „scobitură, cornișă dințată”. – Der. lămbar, s. n. (un fel de rindea); lămbui, vb. (a scobi, a asambla, a îmbuca); lămbuitor, s. n. (un fel de rindea); lămbuială, s. f. (îmbinare).

lamba s.f. (reg.) rindea de făcut scobituri.

LAMB [læm], Charles (1775-1834), critic literar și eseist englez. A publicat, împreună cu sora sa, Mary (Ann) L. (1764-1847), „Povestiri după Shakespeare”; a avut un rol important în popularizarea operei marelui dramaturg. Lucrări de critică literară („Tragediile lui Shakespeare”, „Asupra geniului și personalității lui Hogarth”) și eseuri („Eseurile lui Elia”).

LAMB [læm], Sir Horace (1849-1934), matematician și fizician britanic. Prof. la Univ. Victoria din Lancashire și la Univ. din Adelaide (Australia). Contribuții în domeniul hidrodinamicii; a corelat tratarea matematică a fenomenului cu mișcarea fluidelor („Teoria matematică a mișcării fluidelor”, „Hidrodinamicile”). Cercetări privind propagarea undelor, inducția electrică. A enunțat o teorie a vibrațiilor („Teoria dinamică a sunetului”).

LAMB [læm], Willis Eugene (1913-2008), fizician american. Prof. la Univ. Yale. Contribuții în spectroscopia microundelor< a pus în evidență (1947) deplasarea nivelurilor energetice ale atomului de hidrogen prevăzute în teoria lui P.A.M. Dirac (deplasarea L.) și a precizat modalitatea de interacțiune între electroni și radiația electromagnetică, formulând conceptul de „moment magnetic al electronului”. A studiat structura fină a nivelelor energetice ale atomilor de hidrogen și deuteriu prin metode radiospectroscopice. Premiul Nobel pentru fizică (1955), împreună cu P. Kusch.