legiuit, ~ă a [At: (a. 1783) ȘA I, 61 / Pl: ~iți, ~e / E: legiui] 1 (Asr) Hotărât prin lege (38). 2 (Asr) Care a căpătat caracter de lege (38) Si: legal (7). 3 Care este stabilit ca normă. 4 (D. căsătorie) Făcută cu îndeplinirea formelor legale și religioase Si: legal (11). 5 (D. soți) Căsătorit legal. 6 (D. copii) Născut din părinți căsătoriți. 7 (D. copii) Născut în afara căsătoriei, dar recunoscut de tată. 8 (Asr) Care este conform uzanțelor, tradițiilor. 9 (Înv) Justificat. 10 (Înv) Îndreptățit.

LEGIUIT, -Ă, legiuiți, -te, adj. (Învechit) Care este în conformitate cu legea, bazat pe lege sau cerut de lege; legal. Tînărul nu a mai avut astîmpăr, și, înainte chiar de vîrsta legiuită s-a aruncat cu pasiune în luptele politice. CARAGIALE, O. II 182. Acest drept legiuit a Moldovei. NEGRUZZI, S. I 242. După mai multe lupte statornicindu-se, în sfîrșit, Ștefan vv. pe tronul Moldovei și recunoscîndu-se de domn legiuit, Miron merse și el cu alți boieri de i se închină. BĂLCESCU, O. I 183. ♦ Legitim (1). Ca și cu un veac mai înainte, se perindaseră feciori legiuiți ori copii din flori ai domniei, care rîvneau să ia puterea. SADOVEANU, N. P. 5. ♦ (Substantivat) Soț sau soție legitimă. Ce făcuse, ce dresese cucoana Catinca, legiuita lui cuconu Ioniță, că, de la o vreme, numai ce prinse de veste că legiuitul d-sale, adică cuconul Ioniță Hrisanti, e un bătrîn frumos. HOGAȘ, H. 13.

legiuit a. legitim.

legĭuít, -ă adj. Legiferat. Legal. Legitim.

LEGIUIT adj. v. legal.

legiuit, -ă adj. (jur.) 1 (în opoz. cu „ilicit”; astăzi rar; despre acte, instituții, organizații, măsuri ale unor autorități etc.) v. Legal. Licit¹. (înv.; despre căsătorie) v. Legal. Legitim. 3 (înv.; despre soți) v. Legal. Legitim.

legiuit adj. v. LEGAL.