LEȘIN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, caracterizată prin rărirea bătăilor inimii și a mișcărilor respiratorii și cauzată de scăderea bruscă a irigației cerebrale; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și: leșin] – Din leșina (derivat regresiv).

leșin sn [At: ANON. CAR. / A și: leșin / Pl: ~uri / E: drr leșina] 1 Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, fără oprirea inimii și a mișcărilor respiratorii, provocată de o anemie a creierului, ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc. Si: letargie, (2), lipotimie, (îvr) leșinat¹ (1), (rar) leșinătură (1). 2 Stare de slăbiciune mare, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc. Si: sfârșeală, (reg) leșiere, (îvr) leșinat¹ (2), (rar) leșinătură (2).

LEȘIN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, fără oprirea inimii și a mișcărilor respiratorii, provocată de o anemie a creierului, ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc.; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune mare, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și leșin] – Din leșina (derivat regresiv).

LEȘIN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței provocată de o anemie a creierului ca urmare a unei stări maladive sau a unei emoții puternice. Abia putu aduce puțin mîna spre gură și îndată căzu într-un leșin grozav. CREANGĂ, P. 15. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adînc. EMINESCU, N. 77. Nu putu vorbi mai mult. Convulsiile îl apucară și un leșin grozav ca moartea îi îngheță trupul. NEGRUZZI, S. I 159. 2. (Urmat de determinări) Slăbiciune mare, lipsă de putere sau de vlagă, provocată de foame, sete, oboseală, căldură etc.; sfîrșeală. Leșinul de la stomac îi împăinjeni din nou privirea... Nu mîncase de două zile. C. PETRESCU, C. V. 129. Tremurînd din tot trupul, se rezemă de spatele ușii, căci simțea leșin la inimă. STĂNOIU, C. I. 171. Îmi vine leșin la inimă. ALECSANDRI, T. I 165. – Accentuat și: leșin.

LEȘIN ~uri n. 1) Pierdere subită și temporară a cunoștinței; situație de inconștiență; nesimțire. 2) Stare de slăbiciune totală (provocată de foame, de sete sau de un efort fizic foarte mare); lipsă totală de forță fizică. /v. a leșina

leșin n. stare în care cineva își pierde cunoștința: i-a venit leșin.

1) leșín (vest) și léșin (est) n., pl. urĭ (d. a leșina). Sincopă, perderea cunoștințeĭ în urma uneĭ marĭ emoțiunĭ saŭ slăbicĭunĭ: a-țĭ veni leșin de rîs, de foame.

leșin s. n., pl. leșinuri

leșin s. n., pl. leșinuri

leșin s. n., pl. leșinuri

leșin, -nuri.

LEȘIN s. 1. (MED.) inconștiență, lipotimie, nesimțire, (rar) leșinătură. (Stare de ~.) 2. v. sfârșeală.

leșin s.n. 1 (med., med. vet.) inconștiență, lipotimie, nesimțire, <rar> leșinătură, letargie, <pop.> leș², <înv.> leșinat¹. Bolnavul este în stare de leșin. 2 (psih.) leșin psihic = psihoplegie. Leșinul psihic este pierderea temporară a cunoștinței, când pacientul face un atac de demență. 3 sfârșeală, <pop. și fam.> lihneală, <înv. și reg.> leșinătură, <reg.> leșială, leșie², leșiere, leșuială. Are o senzație de leșin din cauza oboselii.

LEȘIN s. 1. (MED.) inconștiență, lipotimie, nesimțire, (rar) leșinătură. (Stare de ~.) 2. sfîrșeală. (Simte un ~ din cauza foamei.)