locuință sf [At: MARDARIE, L. 141/7 / V: (înv) lăc~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: locui + -ință] 1 Construcție în care trăiește cineva Si: casă, domiciliu. 2 (Rar) Loc unde este stabilit cineva. 3 Domiciliere. 4 (Rar) Mormânt. 5 (Nob) Tărâm de după moarte. 6 (Pex) Adăpost al animalelor Si: cuib, culcuș, vizuină.

LOCUINȚĂ, locuințe, s. f. Casă, apartament, încăpere unde locuiește cineva. V. adăpost. Ieși să grăbească pregătirea locuinței pentru noapte. DUMITRIU, N. 131. Locuința părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară. CĂLINESCU, E. 49. Își schimba locuința des. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. ◊ Fig. O lume întreagă mișună pe puntea acelor locuințe plutitoare. BART, E. 330. – Variantă: (învechit) lăcuință (KOGĂLNICEANU, S. 4) s. f.

LOCUINȚĂ ~e f. Casă, încăpere în care se locuiește. [G.-D. locuinței; Sil. -cu-in-] /a locui + suf. ~ință

locuință f. loc sau casă de locuit.

locuínță f., pl. e (d. locuĭesc). Domiciliŭ, locu saŭ casa în care locuĭeștĭ.

lăcuință sf vz locuință

locuință-tip s. f. (constr.) Locuință alcătuită după același plan cu altele ◊ „Ministerul Industriei Materialelor de Construcții a inițiat un interesant experiment, constând în construirea unei locuințe-tip pentru inginerii și cadrele tehnice ale cooperativei [...] Ea este clădită din prefabricate, materiale de construcție noi, cu însușiri termoizolante și termoacustice superioare.” Sc. 4 X 71 p. 2 (din locuință + tip)

locuință s. f., g.-d. art. locuinței; pl. locuințe

locuință s. f., g.-d. art. locuinței; pl. locuințe

locuință s. f., g.-d. art. locuinței; pl. locuințe

LOCUINȚĂ s. 1. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezământ, șezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuș. (Unde își are el ~?) 2. locuință lacustră = locuință palustră; locuință palustră v. locuință lacustră.

LOCUINȚĂ s. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv.. Ban. și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezămînt, șezut, (fig.) bîrlog, cuib, culcuș. (Unde își are el ~?)

LOCUINȚĂ. Subst. Locuință, locaș (rar), domiciliu, casă, căsuță (dim.), căscioară, căsișoară (rar), căsulie (rar), căsoaie (augm.), adăpost, acioală (rar), sălaș (pop.), cămin (fig.), penați (fig., livr.). Vilă. Conac. Castel, palat, palută (reg., înv.). Clădire, imobil, bloc, blochaus (rar), bloc-turn, zgîrie-nori. Cămin (studențesc); internat; cazarmă. Azil, orfelinat. Hotel, motel, camping, cabană. Colibă, budă (reg.), comarnic, surlă, cocioabă, tîroagă (reg.), coștoroabă (rar), magherniță, hardughie, șandrama, chichineață (fam.), baracă, bojdeucă (reg.), bujdă (reg.), otac (reg.), coșmagă (reg.), coșmelie (reg.), colnă (reg.), izbă, bordei, bordeiaș (dim.). Palafită, locuință palustră, locuință lacustră. Apartament; garsonieră; mansardă. Spațiu locativ. Vb. A locui, a domicilia; a sta; a se stabili, a(-și) avea domiciliul. V. construcție, încăpere, locuire.