mărișor, ~oară a [At: MUSTE, ap. LET. III, 22/21 / Pl: ~i, ~oare / E: mare¹ + -ișor] 1-36 Măricel (1-36). 37 (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) mare-~ A părăsi. 38 (Îae) A lăsa pe cineva să facă ce vrea.

MĂRIȘOR, -OARĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare. 1. v. mare (1) Via lui Aristia, vie mărișoară de zece pogoane. CAMIL PETRESCU, O. II 10. Era o livadă mărișoară, presărată cu pomi. REBREANU, I. 19. Cinci cămăruțe... din care una mai mărișoară poartă pomposul nume de salon. NEGRUZZI, S. 70. 2. v. mare (5). Era băiat mărișor, de vreo paisprezece ani. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Crește, fă-te mărișoară, Să trăim cît avem viață Cu iubire și dulceață. ALECSANDRI, P. P. 279.

mărișór, -oáră adj. Măricel.

mărișor adj. m., pl. mărișori; f. mărișoară, pl. mărișoare

mărișor adj. m., pl. mărișori; f. mărișoară, pl. mărișoare

mărișor adj. m., pl. mărișori; f. sg. mărișoară, pl. mărișoare

MĂRIȘOR adj. 1. măricel, (reg.) măricuț, măruț. (Un obiect mai ~.) 2. v. crescut.

MĂRIȘOR adj. 1. măricel, (reg.) măricuț, măruț. (Un obiect mai ~.) 2. crescut, dezvoltat, măricel, (fig.) răsărit, săltat. (Un copil mai ~.)

MĂRIȘÓR, -OÁRĂ adj. Diminutiv (hipocoristic) al lui m a r e¹; măricel. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. 1. Cf. m a r e¹ (I). Cinci cămăruțe. . . din care una mai mărișoară poartă pomposul nume de salon. NEGRUZZI, S. I, 70. Era o livadă mărișoară, presărată cu pomi. REBREANU, I. 19. Via lui Aristia, vie mărișoară de zece pogoane. CAMIL PETRESCU, O. II, 10. 2. Cf. m a r e ¹ (II). Năștea prunci și-i hrănea și-i creștea mărișori. MUSTE, LET. III, 22/21. Și crescînd el și fiica împăratului mărișori, i-au dat la școală pe amîndoi (cca 1 800). GCR II, 178/15, cf. PONTBRIANT, D., LM. Cînd s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință și cu astă rînduială n-am să am folos de el niciodată. CREANGĂ, A. 13. Era băiat mărișor, de vreo paisprezece ani. VLAHUȚĂ, O. A. 428, cf. DDRF. Cu dor se întorcea acum spre cei trei copii mai mărișori. MIRONESCU, S. A. 37. Cînd m-am făcut mai mărișor, ca scaiul mă țineam după tatăl și fratele meu mai mare. V. ROM. februarie 1954, 246. Ah! fetiță, fețișoară! Crește, fă-te mărișoară. ALECSANDRI, P. P. 279. Cînd a crescut fata mărișoară. . . a avut destui pețitori, dar împăratul nu a vrut s-o deie. RETEGANUL, P. IV, 55. Domnișor de la ișcoală, Vin-acasă și te-nsoară, Că și eu mi-s mărișoară. BUD, P. P. 29. ◊ E x p r. (Regional) A lăsa (pe cineva) mare-mărișor = a părăsi (pe cineva), a-l lăsa să facă ce vrea. Cf. com.din MARGINEA-RĂDĂUțI. - Pl.: mărișori, -oare. – Mare¹ + suf. -ișor.