MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul sau tocmai) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. mall „munte”.

mal¹ sn [At: NEAGOE, ÎNV., ap. GCR I, 165/35 / Pl: ~uri / E: cf alb mall „munte”] 1 (Îvp) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul având coastele cu povârnișuri repezi Vz colnic, dâlmă, dâmb, măgură, movilă. 2 (Reg; îe) Un deal ș-un ~ Interval mare de timp. 3 (Pfm; îe) A cădea ca un ~ A cădea greoi. 4-5 (Pfm; îljv) Cât ~ul Mare. 6 (înv; îs) ~ de (sau cu) sare Munte de sare Vz ocnă, salină. 7 (Udp „de”, îndicând componența) Grămadă mare. 8 (Pop) Perete, margine abruptă a unei adâncituri de teren Vz râpă. 9 (Pex) Fâșie îngustă de pământ de-a lungul unei adâncituri. 10 (Pop; îlv) A da (pe cineva sau ceva) de ~ A distruge. 11 (Pop; îe) A da carul de ~ A eșua într-o acțiune sau într-o întreprindere. 12 (Reg) Râpă adâncă. 13 Fâșie de pământ de-a lungul unei ape Vz țărm, faleză. 14 (D. ape; îlv) A fi una cu ~ul A se umfla. 15 (Fig; îe) A ieși la ~ A duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. 16 (Pop; îe) L-a scos apa la ~ Se zice când cineva scapă cu bine dintr-o primejdie sau dintr-o nenorocire. 17 (Pop; îe) A se bate ca apa de ~uri A se frământa zadarnic, a nu găsi ieșirea dintr-o situație dificilă. 18 (Îe) A se îneca (tocmai sau ca țiganul) la ~ A da greș într-o acțiune sau a renunța la ceva tocmai când scopul era aproape atins.

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. mall „munte”.

MAL, maluri, s. n. 1. Fîșie, margine îngustă de pămînt de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de la marginea unei ape. Îi venea să se arunce peste bord... să înoate, să zboare pînă la celălalt mal al Dunării. BART, E. 184. Pe malurile Senei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gînduri adîncit. EMINESCU, O. I 61. ◊ Expr. Din mal în mal = (despre o apă) de la o margine la alta, pe toată porțiunea albiei. [Gîrla] se umflă din mal în mal, parc-ar fi Dunărea. REBREANU, R. I 74. A se îneca (tocmai) la mal = a se da (sau a fi) bătut sau învins, ori a renunța la ceva tocmai cînd țelul era aproape atins. Cum se poate să se lase ea să se înece tocmai la mal! ISPIRESCU, E. 59. A ajunge la mal v. ajunge. 2. Peretele unei gropi, al unei rîpe, al unui șanț etc. Cînd sărea peste cîte un șanț, malu se prăbușea în urma lor. BUJOR, S. 127. ♦ Rîpă. Și să-mi alergați La valea adîncă La poteca strîmtă, La răscruce-n deal, La muche de mal. TEODORESCU, P. P. 498. ◊ Expr. A da de mal (pe cineva sau ceva) = a prăpădi, a nimici. Cu informațiuni ca ale dumitale, dăm de mal gazeta. CARAGIALE, O. II 297. ♦ (Regional) Deal. ◊ Expr. (A fi gras, mare etc.) Cît malul! sau Cît un mal = (despre ființe) (a fi) foarte mare, foarte gras, mătăhălos. Am un cal, Cît un mal. TEODORESCU, P. P. 241. Mal de om (sau de femeie) = namilă de om (sau de femeie), bărbat (sau femeie) mare din cale-afară. Olivanca, un mal de femeie, cu un ochi umflat, gemea într-un colț. CAMILAR, N. II 301. Nu vezi că-i coșcogemite mal de om? DUNĂREANU, CH. 223.

MAL ~uri n. 1) Margine de pământ de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat în imediata apropiere a unei ape. ◊ Din ~ în ~ a) pe toată întinderea, cât ține apa de la un capăt la celălalt; b) de la un capăt la celălalt; de la început până la sfârșit. ◊ A ieși (sau a ajunge) la ~ a scăpa teafăr; a scăpa din încurcătură. ◊ A se îneca tocmai la ~ a suferi o nereușită tocmai când scopul părea atins. /Cuv. autoht.

mal n. țărm stâncos: pe malul mării, râului, lacului; a da de mal, a dovedi, a prăpădi. [Dial. Muscel, mal, deal = albanez MALĬ, munte].

mal n., pl. urĭ (rudă cu alb. malĭ, munte. Țărm, pămîntu cu care se mărginește o apă: malu rîuluĭ, al laculuĭ, al măriĭ. Pămînt care se înalță ca un mal de rîŭ: un mal s’a surpat peste lucrătoriĭ care lucraŭ în șanț. Fig. Om foarte înalt și robust. A da de mal, 1. a ajunge la mal, 2. a da de rîpă, a arunca de pe mal în jos și (fig.) a răpune, a doborî. A ajunge la mal, a ajunge la loc sigur. A te îneca ca Țiganu la mal, a face fiasco tocmaĭ cînd eraĭ aproape de reușită.

mal s. n., pl. maluri

mal s. n., pl. maluri

mal s. n., pl. maluri

MAL s. v. ponor, prispă, râpă, văgăună.

MAL s. 1. v. țărm. 2. coastă, țărm. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

MAL s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, margine, țărm, (inv.) pristăniște, vad. (~ Mării Negre.) 2. coastă, țărm. (Pe ~ Oceanului Atlantic.)

mal s. v. PONOR. PRISPĂ. RÎPĂ. VĂGĂUNĂ.

RUPTURI-DE-MAL s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

rupturi-de-mal s. pl. v. CIUIN. ODAGACI. SĂPUNARIȚĂ.

mal (maluri), s. n. – 1. (Munt.) Deal, colină. – 2. Țărm, rivieră. – Mr. mal „morman”, meal „țărm”. Origine necunoscută. Coincide cu alb. malj „munte”, dar nu poate fi explicat cuvîntul rom. prin alb. S-a considerat cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din bătrîni, I, 288; Meyer 256; Philippide, II, 720; Densusianu, Hlr., 17; Pascu, I, 190; Rosetti, II, 59; A. Badía Margarit, Mal „roca” en toponimia pirenáica catalana, în Actas I reunión toponimica pirenáica, Zaragoza 1949, 35-38; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 101), și s-a pus în legătură cu toponimul dac Malva, cf. Dacia Malvensis, cu iliricul Dimallum, și cu let. mala. Originea sl. (mĕlŭ „teren argilos”, cf. Cihac, II, 183) este improbabilă. Sensul de „colină”, pe care îl menționează cu rezerve Tiktin, este curent în Muscel și Dîmbovița, în ciuda absenței lui din dicționare. Prezența lui l final, înainte intervocalic, arată clar că nu se poate considera un cuvînt moștenit. E posibil să ne gîndim la o rădăcină expresivă; în acest caz ar fi cuvînt identic cu maldac, s. n. (Mold., morman, grămadă, teanc) a cărui der. din ngr. μανδάϰη (Cihac, II, 672; Philippide, Principii, 107) este nesigură; der. măldăci, vb. (a așeza un morman în așa fel încît să pară mai bogat decît este); și cu maldăr (var. Mold. maldur), s. n. (grămadă, morman), care s-a încercat să fie legat, cu puțină probabilitate, de germ. Malter „măsură de capacitate pentru cereale”, prin intermediul pol. maldr (Cihac, II, 184; Berneker, II, 11; Pascu, Arch. Rom., VII, 559) sau de tc. maldar „bogat” (Popescu-Ciocănel 37; T. Papahagi, GS, VII, 295). Der. măluros, adj. (muntos); mălurean, s. m. (muntean); măluștean, s. n. (Mold., deal); măldărar, s. m. (unul din cei 40 de servitori care aprovizionau cu fîn grajdurile domnești), sec. XVIII; măldări (var. mălduri), vb. (a îngrămădi). Mag. mál pare să provină din rom. (Drăganu, Dacor., 206; cf. împotrivă lui L. Treml, Études hongr., VI, 375).

mal, maluri, s.n. – 1. Argilă de culoare albastru-cenușie, folosită în medicina empirică (Dăncuș). 2. Țărm. ♦ (onom.) Mal, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Et. nec. (DER); cf. alb. mall „munte” (DEX, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich), cf. alb. mali „munte, deal”, din rad. i.-e. *mela- „a se ridica, a se arăta” (Russu, 1970:175). Cuv. rom. > magh. mál (Drăganu, cf. DER).

MALU CU FLORI, com. în jud. Dâmbovița, situată pe cursul superior al Dâmboviței; 2.924 loc. (2000). Muzeu cu colecții de istorie și etnografie (în satul M. cu F.). Pomicultură. Biserici cu același hram, Sf. Nicolae, în satele M. cu F. (1857) și Capu Coastei (1878).

MALU MARE, com. în jud. Dolj, situată în Câmpia Romanați, pe stg. Jiului; 4.753 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.M.). Creșterea porcinelor. Viticultură. În satul Preajba se află casa lui Stan Jianu (sec. 18) și biserica având dublu hram – Sf. Ștefan și Sf. Gheorghe (1778-1779, refăcută în 1833), cu picturi murale interioare de factură brâncovenească.

mal! interj. (cart.) cărțile au fost distribuite în mod eronat.

MAL¹ s. n. 1. (Învechit și popular) Ridicătură de pămînt mai puțin înaltă decît dealul, avînd coastele cu povîrnișuri repezi. V. c o l n i c, dîlmă, dîmb, măgură, movilă. Văzu 4 capete de aspidă, unde să iviră din malul acela. NEAGOE, ÎNV., ap. GCR I, 165/35. Oastea leșascâ ce ave cu sine o au tocmit mai la cîmp, despre Șcheia, pe supt un mal. M. COSTIN, O. 46. Precum munții cei înalți și malurile ceale înalte, cînd să năruiesc de vreo parte, precît sînt mai înalți, pre atîta și durăt fac mai mare cînd să pornesc. M. COSTIN, ap. GCR I, 199/28. După o jumătate de ceas, ajunserăm pe un mal ridicat și plin de flori. ALECSANDRI, O. P. 12. Și să-mi alergați La valea Adîncă, La poteca Strîmtă, La răscruce-n deal, La muche De mal. TEODORESCU, P. P. 498. ◊ (Ca termen de comparație, sugerînd proporțiile exagerate) Vezi cîte un hodorogit, d-abia să tîrăște, și trăiește, parcă l-a uitat moartea, și o fată cît un mal se duce-n cîteva zile. CARAGIALE, O. VII, 262. Cît malu m-aș face..., de mi-ar șiui pă la ureche vestea că... , cu mic cu mare, și-au îndulcit inima. JIPESCU, O. 21. Unii abia așteaptă Ignatul, să-și taie grăsunul cît malul. DELAVRANCEA, S. 7. Am un cal Cît un mal. TEODORESCU, P. P. 241, cf. ZANNE, P. II, 580, 767, CIAUȘANU, GL. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Nu vezi că-i coșcogemite mal de om? DUNĂREANU, CH. 223. Olivanca, un mal de femeie, cu un ochi umflat, gemea într-un colț. CAMILAR, N. II, 301. Mal de femeie. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ Expr. Un deal ș-un mal = interval mare de timp. Mai ie un dial ș-un mal pînă la primăvarî. ALR I 1385/746. ♦ (Adverbial, pe lîngă verbul „a cădea”) Ca un mal¹ (1), greoi. Împiedicîndu-se d-un bostan. . . , cade mal peste . . . copilași. SĂM. I, 387. Cade mal peste trupurile celorlalți. CIOCÎRLAN, P. P. 97, cf. DR. IV, 730. ♦ (Învechit) Mal de (sau cu) sare = munte de sare. V. o c n ă, s a l i n ă. Păzitorii malurilor cu sare (a. 1830). DOC. EC. 459. În sud... Să află malurile de sare (a. 1830). ib. 460, cf. 457. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de” și indicînd componența ) Grămadă (mare). Sentimentul de belșug și senzația coloristică sînt maxime pentru cine se află deodată în fața unui mal de știuleți de porumb. CONTEMP. 1961, nr. 782, 2/7, cf. H XI 322, ALR SN I h 33. O rîdicat un mal di pămînt. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Popular) Perete, margine (rîpoasă) a unei adîncituri de teren (v. r î p ă); p. e x t. fîșie îngustă de pămînt de-a lungul unei adîncituri. Cf. LB. Sus, pe malul lunecos Și-n tăcerea adîncită, Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. I, 11. Cînd sărea peste cîte un șanț, malul se prăbușea în urma lui. BUJOR, S. 127. A luat poteca de pe malul șanțului, pe lîngă salcîmi. POPA, V. 110. Lîngă drum bătut de sănii Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii. TOPÎRCEANU, B. 17. Munții s-or cutremura, Maluri mari că s-or surpa. TEODORESCU, P. P. 627. ◊ (Prin exagerare) Cele patru degete țapene ale dreptei sale. . . surpau din malul mămăligei. HOGAȘ, M. N. 69. ◊ E x p r. A da (pe cineva sau ceva) de mal = a nimici, a prăpădi; a da de rîpă, v. r î p ă. Domnule Caracudi, nu merge așa! Cu informațiuni ca ale dumitale, dăm de mal gazeta. CARAGIALE, M. 54. Au fost în stare să dea de mal un zmeu așa de spurcat. ap. DDRF. (Glumeț) Joacă hora și bătuta, brîul și chindia, de dîrdîie pâmîntul, pînă dă de mal pe toți flăcăii satului. CARAGIALE, S. N. 129. A da carul de mal = a eșua într-o acțiune sau într-o întreprindere. Cf. ZANNE, P. V, 131. ♦ (Regional) Rîpă adîncă, prăpastie. Cf. ALR I 394/610, 898, 922, A V 26, 35. Cînd o oaie dă de mal, toate se duc după ea, se spune despre un om care imită fără discernămînt pe alții. Cf. ZANNE, P. I, 570. 3. Fîșie (îngustă) de pămînt, de-a lungul unei ape. V. ț ă r m, f a l e z ă. Răpegiunea apii îndată-l va duce la malul dintîiu, de undi au ieșit. CANTEMiR, ap. GCR I, 327/14. Să facă dovadă la fața locului că amîndouă malurile sînt ale lor (a. 1760). BUL. COM. IST. IV, 201, cf. BUDAi-DELEANU, LEX., LB. Versurile făcute pe malul unui pîrîiaș, la umbra unui copaciu. HELiADE, O. II, 124. Un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri. ALEXANDRESCU, M. 26. Apriga furtună. . . Se-nalță, se lățește și vîjîie și tună, Zdrobindu-se de mal. ALECSANDRI, P. I, 193, cf. III, 12. Gemea sub maluri rîul. BOLINTiNEANU, O. 6, cf. 427. De-a lui maluri sînt unite cîmpii verzi și țări ferice. EMINESCU, O. IV, 113. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile? id. ib. 396. Se aruncă cu calul în apă, o trece înot dincolo de cela mal. CREANGĂ, P. 237, cf. 205. Cînd văzu cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălței, se miră. ODOBESCU, S. III, 13. Dunărea începe să vîjîie mînioasă, e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. II, 115. Rară E zbaterea apei, cînd valul Atinge cu aripa-i malul. COȘBUC, P. II, 28. Gîrlele... se umflă din mal în mal, parc-ar fi Dunărea. REBREANU, R. I, 74. Râulețele, departe, își sărută malul ud. EFTIMIU, Î. 126. Valurile lepăiesc ușor, și la fiecare lovitură malul se surpă într-o fârîmare ușoară. SADOVEANU, O. III, 80. Curge domol printre maluri înalte, rîpoase. STANCU, U.R.S.S. 159. M-am apropiat de el ca de un mal drag, pe care multă vreme l-am visat. V. ROM. august 1958, 53. De-a întreba unde sînt eu, Tu să-i spui că eu m-am dus Pe malul apei, în sus. ALECSANDRI, P . P. 21. Salcie pletoasă. . . Ce pe mal creștea. TEODORESCU, P. P. 455. Frunză verde de pe mal, Rădiță de către deal, Ce lași vremea-așa uitată? JARNIK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ F i g. După malul cel mărginit al vieții întinz a mea vedere. MARCOVICI, C. 10. ◊ Exp r. A fi una cu malul = (despre o apă) a crește, a se umfla, a umple toată albia. Cf. CIAUȘANU, GL. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfîrșit, a o scoate la capăt. Cine dă din mâni nu se îneacă, ci iese mai curînd la mal. SBIERA, P. 215 L-a scos apa la mal, se zice cînd cineva scapă cu bine dintr-o primejdie sau dintr-o nenorocire. Cf. ZANNE, P. I, 207. A se bate ca apa de maluri = a se frămînta zadarnic, a nu găsi ieșire dintr-o situație dificilă. Cf. ZANNE, P. I, 207. Să te bați ca apa de maluri. ȘEZ. II, 72. (Cu parafrazarea expresiei) Bătută-s de gînduri Ca vîntul de dealuri, Ca apa de maluri. POP., ap. GCR II, 346. A se îneca (tocmai sau ca țiganul) la mal = a da greș într-o acțiune sau a renunța la ceva tocmai cînd scopul era aproape atins. Cum se poate să se lase, ca să se înece tocmai la mal? ISPIRESCU, L. 59. Să nu te îneci ca țiganu la mal. ȘEZ. II, 72. – Pl.: maluri. – Cf. alb. m a l l „munte”.