MASCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a (se) arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii etc. 4. Lucrare menită să sustragă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.

mască¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: măști, (înv) masce / E: fr masque, ger Maske] Figură umană sau animalieră, din carton pânzat, plastic sau piele, care acoperă fața sau doar o porțiune a ei și care se poartă pentru a nu fi recunoscut. Si: (îvp) obrăzar^[1], (îvr) mascaroană (1). 2 (Îs) Bal cu ~ Bal mascat² (3). 3 (Îs) ~ mortuară Mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. 4-5 (Îe) A(-i) cădea (sau a I se lua cuiva) ~ca A (se) dezvălui minciuna, înșelătoria cuiva. 6-7 (Îae) (A apărea sau) a face să apară în adevărata lumină. 8-9 (Îe) A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) ~ca ori a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) cuiva ~ca A(-și) arăta adevărata fire, intențiile ascunse Si: a (se) demasca. 10 (Arg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva. 11 Figură de lemn sau de piele acoperind fața și o parte a corpului actorilor din Antichitate, potrivit rolului interpretat. 12 (Pex) Machiaj. 13 (Pex) Fizionomie a unui actor machiat. 14 Aspect, expresie specială, neobișnuită a feței unei persoane, provocată de o emoție sau de un sentiment puternic, de o boală etc. 15 Preparat cosmetic sau orice ingredient conținând vitamine, care se aplică pe față, pentru întreținerea tenului. 16 (Pex) Ceea ce servește pentru a ascunde, a masca, a camufla ceva Vz paravan. 17 (Fig) Chip prefăcut, atitudine simulată menită să ascundă sentimentele sau intențiile adevărate, să inducă în eroare. 18 Persoană care poartă o mască (1). 19 (Spc) Actor care joacă cu mască (1). 20 Prototip. 21 (Dep) Om prefăcut. 22 (Dep) Om urât și nesuferit. 23 (Pan) Dispozitiv de protecție care acoperă fața și capul sau corpul unei persoane. 24 (Spc) Împletitură făcută din fire de metal, folosită ca apărătoare a feței la scrimă, la albinărit etc. 25 (Spc) Bucată de pânză folosită în chirurgie pentru izolarea feței personalului medical care operează. 26 (Spc; îs) ~ de gaze sau de gaz Dispozitiv care se așează pe cap și pe față, folosit ca mijloc de protecție împotriva efectelor gazelor toxice de luptă și a substanțelor radioactive. 27 Adăpost individual, săpat de fiecare luptător pe câmpul de luptă. 28 Mobilier asemănător cu un dulap care se pune în fața chiuvetei sau a caloriferelor.

MASCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a se arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii. 4. Lucrare menită să ascundă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.

MASCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase sau de dantelă, cu care își acoperă cineva fața pentru a nu fi recunoscut; bucată de carton colorat, înfățișînd o față omenească caraghioasă sau figura unui animal, care se pune pe față la balurile mascate și în timpul carnavalului. Avea barbă și mustăți tăiate rotunjit și țepos, parcă-și pusese pe jumătate de obraz o mască de arici roș. SADOVEANU, B. 96. Hainele îi erau mînjite de pămînt, iar pe față parcă purta o mască de lut. REBREANU, R. II 200. Lîngă ea sta un om cu mască. NEGRUZZI, S. I 294. ◊ (Poetic) Treptat Pe pleoape, pe obraji și pe Urechi Ni s-a cernut o mască De catifea de praf. CAMIL PETRESCU, V. 15. ♦ (În teatrul antic) Imitație a feței, făcută din lemn sau din metal cu care actorii își acopereau figura și o parte a capului. Mască comică. Mască tragică. ◊ Expr. A lepăda masca = a-și scoate masca; fig. a-și da pe față firea sau intențiile ascunse (v. demasca). Atunci Iancul lepădă masca, își dezvăli urîtid caracter. NEGRUZZI, S. I 25. A smulge (cuiva) masca = a scoate cu forța masca cuiva; fig. a arăta pe cineva sub adevăratul lui aspect (urît, nedemn), v. demasca. ♦ Persoană mascată. Masca îmi luă brațul și mă tîri prin sală. BOLINTINEANU, O. 382. În toate ulițele întîlnești măști, păpuși, irozi. ALECSANDRI, T. I 65. ◊ Fig. Fugi de zîmbetul fățarnic și de strîngerea de mînă A acestor măști, ce firea omenească o îngînă. VLAHUȚĂ, O. A. I 73. Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii, Măști cu toate de renume din comedia minciunii? EMINESCU, O.I 150. ♦ Înfățișare falsă care ascunde realitatea; figură, imagine convențională. Apologu-i arată, ca într-o oglindă, sub masca unui lup, a unei momițe, și toată lumea-i cunoaște. NEGRUZZI, S. I 336. În zadar chipu-ți poartă mîhnirea... Subt astă mască văz bucurie. ALEXANDRESCU, M. 62. ♦ Expresie neobișnuită a feței, provocată de o emoție sau de un sentiment puternic. Bătrînul arăta o mască galbenă asudată cu sînge și închise ochii, istovit. SADOVEANU, Z. C. 257. Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infern. EMINESCU, O. IV 11. 2. Machiaj. Unii [actori] și-au făcut de o sută de ori, ba chiar de mai mult de o sută de ori, măștile. STANCU, U.R.S.S. 77. ♦ Preparat cosmetic din diferite substanțe nutritive, sau astringente, care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. 3. (În expr.) Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane decedate, făcut, de obicei, îndată după moarte. Bătrînul saltă capacul unei măsuțe și ne arată masca mortuară a lui Ceaikovski. STANCU, U.R.S.S. 89. 4. Dispozitiv care acoperă parțial sau total corpul unei persoane, al unui animal, un obiect, o mașină etc. pentru a le proteja, a le ascunde vederii etc. ♦ Cască avînd în partea dinainte o împletitură bombată de fire de metal, întrebuințată ca apărătoare a feței la scrimă, la albinărit sau în industria explozibilelor. ♦ (Determinat prin «de gaze») Dispozitiv care se așază pe cap și pe față, folosit ca mijloc de protecție, mai ales împotriva efectelor gazelor de luptă și a substanțelor radioactive.Lucrare menită să sustragă cercetării inamicului un obiectiv militar; (ieșit din uz) adăpost individual, săpat de fiecare luptător pe cîmpul de luptă. Radu Comșa își aprinde țigarea, cît oamenii scobesc măști. C. PETRESCU, Î. II 35.

MASCĂ s.f. 1. Față falsă de carton, de stofă etc. cu care își acoperă cineva figura (pentru a se deghiza). ♦ Figură de lemn cu care actorii antici de tragedie și de comedie își acopereau fața. 2. Persoană mascată. 3. (Fig.) Înfățișare, figură falsă; imagine convențională. ♦ Înfățișare a feței cauzată de un sentiment puternic; aspectul feței în anumite boli. 4. Machiaj. ♦ Preparat cosmetic care se aplică pe față pentru îngrijirea tenului. 5. Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unui mort. 6. Dispozitiv, aparat care acoperă sau protejează corpul sau fața unui om, a unui animal etc.; adăpost individual pe cîmpul de luptă. ♦ (La baraje) Ecran de etanșare. ◊ Mască de gaze = aparat aplicat etanș pe față pentru protecția împotriva gazelor de luptă. [Cf. fr. masque, germ. Maske, rus. maska].

MASCĂ s. f. 1. figură de lemn cu care actorii antici își acopereau fața. ◊ față falsă de carton, de stofă etc. cu care își acoperă cineva figura. ♦ a-și scoate (sau a-și lepăda) ă = a se demasca, a apărea în adevărata lumină, a-și arăta adevărata față. 2. persoană mascată. 3. (fig.) înfățișare, figură falsă; imagine convențională. ◊ înfățișare a feței cauzată de un sentiment puternic, de o boală. ◊ (psih.) comportament cu caracter inautentic, fals. 4. machiaj. ◊ preparat cosmetic care se aplică pe față pentru îngrijirea tenului. 5. ~ mortuară = mulaj în ghips al feței unui mort. 6. dispozitiv, aparat care acoperă sau protejează corpul ori fața unui om, animal etc. ◊ dispozitiv sau înveliș de protecție a unui element de construcție. ◊ (inform.) vector binar pentru izolarea unor anumite zone ale unei date. ♦ ~ de gaze = aparat aplicat etanș pe față pentru protecția împotriva gazelor de luptă. 7. (la baraje) ecran de etanșare. 8. cașeu. 9. adăpost individual pe câmpul de luptă. (< fr. masque, germ. Maske, rus. maska)

mască s. f. Dispozitiv care acoperă sau protejează un obiect ◊ „Matrița pentru injectat masca televizorului «Tonitza» și cea pentru injectat masca-ornament a radioreceptorului «Delta».” I.B. 14 X 63 p. 1. ◊ „Cumpăr urgent mască și ornament față Fiat 125 S.” R.l. 2 VII 79 p. 4. ◊ „Am cumpărat o mască pentru chiuveta din bucătărie.” (din fr. masque, germ. Maske, rus. maska; DEX, DN3)

MASCĂ măști f. 1) Obiect dintr-un material rigid (stofă, carton etc.) reprezentând o față de om sau figura unui animal, cu care se acoperă fața pentru a-și schimba aspectul natural. ~ de carnaval. ◊ A-și scoate (a-și arunca, a-și lepăda) ~a a-și da pe față firea sau intențiile. 2) Persoană mascată. 3) Strat de fard de pe fața celui machiat; machiaj. 4) Ansamblu de procedee menite să sustragă vederii inamicului un obiectiv militar. /<fr. masque, germ. Maske

mască f. 1. față falsă cu care s’acopere figura: mască de carton; 2. persoană mascată: mască în domino; 3. fig. aparență înșelătoare (= fr. masque).

*mască f., pl. măștĭ (fr. masque m., d. it. máschera, sp. pg. máscara, d. ar. mashara; rus. rut. máska. Cp. cu cască. V. mascara). Bucată de pînză orĭ de hîrtie cu care-țĭ acoperĭ fața ca să nu fiĭ recunoscut. Persoană mascată la bal. Fig. Aparență înșelătoare: virtutea luĭ e numaĭ o mască. A-țĭ lua masca, a te arăta așa cum eștĭ în adevăr. A zmulge cuĭva masca, a-l demasca, a-l arăta așa cum e.

mască² s. f., g.-d. art. măștii; pl. măști

+mască¹ (fam.) adv. (a lăsa ~, a rămâne ~)

mască s. f., g.-d. art. măștii; pl. măști

mască s. f., g.-d. art. măștii; pl. măști

mască, măști.

MASCĂ s. 1. (înv. și reg.) obrăzar, (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muțună. (Purta pe față o ~.) 2. (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muțună. (O ~ a ieșit de la bal.) 3. v. fizionomie.

MASCĂ s. 1. (înv. și reg.) obrăzar, (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muțună. (Purta pe față o ~.) 2. (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muțună. (O ~ a ieșit de la bal.) 3. expresie, fizionomie. (Actorul avea o ~ admirabilă.)

mască (măști), s. f. – Obrăzar, machiaj. Fr. masque, ca și cască din fr. casque, cf. rus. maska. E dubletul lui mascara. – Der. masca, vb. (a ascunde, a disimula), din fr. masquer; mascat, s. n. (în teatru, mică cortină care reprezintă spații îndepărtate văzute în culise); mascaradă, s. f., din fr. mascarade; măscuit, adj. (Mold., de mască, de deghizat); demasca, vb. (a dezvălui), din fr. démasquer.

MASCĂ DE OXIGEN v. Inhalator de oxigen.

MASCA DE FIER (?-1703), supranumele unui personaj misterios din Franța, obligat să poarte tot timpul o mască de catifea (cu articulațiile de fier), deținut, succesiv, în mai multe închisori, ultima fiind Bastilia, unde a murit. Stabilirea identității sale a dat naștere unor ipoteze, mai mult sau mai puțin fanteziste (de ex. fratele geamăn al regelui Ludovic XIV).

Alte măști, aceeași piesă – cunoscut vers din Glosa lui Eminescu. Se folosește cînd vrem să arătăm că numai oamenii s-au schimbat, dar situația a rămas la fel ca înainte. Poetul întărește această idee în versul următor: alte guri, aceeași gamă. De obicei, se citează numai unul dintre cele două versuri. Expresia e echivalentă cu zicala franceză: „La même Jeannette, mais autrement coiffée” (Aceeași Jeannette, dar altfel pieptănată) sau, cum se spune la noi: Aceeași Mărie cu altă pălărie! LIT.

a lăsa mască / paf expr. a uimi, a ului, a lua prin surprindere.

a rămâne afiș / bujbe / ca la dentist / cu gura căscată / mască / tablou expr. a fi uluit, a rămâne uimit / uluit.

MASCĂ¹ s. f. I. 1. Bucată de carton (înfățișînd o față omenească sau figura unui animal, adesea caricaturizate), de stofă etc. cu care o persoană își acoperă fața sau o parte a ei spre a nu fi recunoscută, lăsînd ochii descoperiți; (învechit și popular) obrăzar, (învechit, rar) mascaroană (1). Cf. ANON CAR., CĂPĂȚINEANU, M. 62/30. Un om nalt sta în picioare cu fața ascunsă subt o mască de catifea neagră. GTN (1836), 37²/2. Lîngă ea sta un om cu mască. NEGRUZZI, S. I, 294. Numai masca nu mi-oi mai scoate-o. ALECSANDRI, T. I, 94. Avea barbă și mustăți tăiate rotunjit și țepos, parcă-și pusese pe jumătate de obraz o mască de ariciu roș. SADOVEANU, B. 96. Pe fața logodnicei se întipărise, ca o mască, un surîs de fericire. REBRFEANU, I. 178, cf. id. R. II, 100, 200. Mi-i fața împietrită ca o mască. CAZIMIR, L. U. 77. ◊ (Învechiț) Bal cu mască = bal mascat, v. mascat¹. Dau bal cu mască. NEGRUZZI, S. III, 168. Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. Bătrînul saltă capacul unei măsuțe și ne arată masca mortuară a lui Ceaikovski. STANCU, U.R.S.S. 89. Masca mortuară a poetului este cu totul neobișnuită prin tinerețea pe care o exprimă. V. ROM. iulie 1 953, 204. ◊ (În context figurat) Treptat, Pe pleoape, pe obraji și pe urechi Ni s-a cernut o mască De catifea de praf. CAMIL PETRESCU, V. 15. ◊ E x p r. A(-i) cădea (sau a i se lua cuiva) masca = a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea (sau a face să apară) în adevărata lumină. Aci cade masca ipocritului, aci toate se arăt. MARCOVICI, C. 46/21. Astăzi masca trădătorilor s-a luat de pe ochi. BOLLIAC, O. 231. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) cuiva masca = a(-și) arăta adevărata fire, intențiile ascunse; a (se) demasca. Mi-aș face o datorie să colind lumea și să rup măștile atîtor nemernici șarlatani. PR. DRAM. 289. Atunci Iancul lepădă masca, își dezvăli urîtul caracter. NEGRUZZI, S. I, 25. Ciocoiul își ridică masca ipocriziei de la ochi și se arătă lumei în mizerabila și uricioasa nuditate a sufletului său celui mic. FILIMON, O. I, 98. Își lepădară masca prefăcătoriei pe care o purtaseră pînă atunci pe obraz. STANCU, R. A. IV, 158, cf. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. (Argotic) A lăsa (pe cineva) mască = a păcăli, a înșela, a trage (cuiva) chiulul. Cf. BUL. FIL. II, 207. ♦ Figură de lemn sau de piele acoperind fața (și o parte a corpului) actorilor din antichitate, potrivit rolului interpretat. Cf. CADE. Nu rîde, nu surîdel Fii crunt ca o mască primitivă. BENIUC, V. 98. Mască comică. Mască tragică. ♦ Machiaj; p. e x t. fizionomie a unui actor (machiat). Unii [actori] și-au făcut de o sută de ori, ba chiar de mai mult de o sută de ori, măștile. STANCU, U.R.S.S. 77. ♦ Aspect, expresie specială, neobișnuită a feței unei persoane, provocată de o emoție sau de un sentiment puternic, de o boală etc. Bătrînul arăta o mască galbenă asudată cu sînge. SADOVEANU, Z. C. 257. ♦ Preparat cosmetic sau orice ingredient conținînd vitamine, care se aplică pe față, pentru întreținerea tenului. DICȚ. 2. P. e x t. Ceea ce servește pentru a ascunde, a masca, a camufla ceva. V. paravan. Însă, cum știi foarte bine, adevărul dezvălit, Fără mască, între oameni lesne nu e priimit. ALEXANDRESCU, O. I, 179. Și să nu se creadă că un mod literar sau alt mod literar poate să fie o mască, o artificialitate, și că nu exprimă însuși graiul atavic al fiecăruia. MACEDONSKI, O. IV, 134. Aci sărăcia nu mai avea nici o mască. Se arăta, de la întîia ochire, în toată urîțenia ei. STANCU, R. A. ii, 404. ♦ Chip prefăcut, atitudine simulată menită să ascundă sentimentele sau intențiile adevărate, să inducă în eroare. În zadar chipu-ți poartă mîhnirea. . . subt astă mască văz bucurie. ALEXANDRESCU, M. 62. Toate acestea le făcea sub masca omeniei și a dreptății. FILIMON, O. I, 146, cf. BOLINTINEANU, O. 258. Autoritățile erau prea slabe pentru a izgoni din potecile Carpaților acești hoți cari, sub masca de comercianți, pustiau munții. GANE, N. I, 57. 3. Persoană care poartă o mască¹ (II); s p e c. actor care poartă mască (II), care joacă cu mască. Deseară mă duc la dup, Mască c-un cojoc de lup. MUMULEANU, C. 147/2. S-a arătat o mască ce închipuia pe cerber. CR (1832), 24/28. În toate ulițele întâlnești măști, păpuși, irozi. ALECSANDRI, T. I, 65, cf. 76. Masca îmi luă brațul și mă tîrî prin sală. BOLINTINEANU, O. 382. E încîntat de primăvara italiană, de monumente, și mai ales de măști. CARAGIALE, O. VII, 95. Majoritatea măștilor sînt femei. CAMIL PETRESCU, T. II, 68. Încep să vie și tot feliul de mașcure (maște), cum le zic la Benic. MARIAN, NU. 724. ◊ (În context figurat) Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii, Măști cu toate de renume din comedia minciunii. EMINESCU, O. I, 150. ◊ Fig. Masca blondă [= luna] . . . Surîdea printre frunzișuri la întíia mea iubire. MACEDONSKI, O. I, 124. ♦ Prototip, figură. Thersit . . . ar fi deci, după părerea lui Pongs, masca simbolică. . . sub care se ascunde resentimentul unei generații persecutate. VIANU, M. 61. ♦ Epitet dat unui om prefăcut; „om urît și nesuferit” (LM). Fugi de zîmbetul fățarnic și de stríngerea de mînă A acestor măști, ce firea omenească o îngînă. VLAHUȚĂ, O. A. I, 73. Mască înaintea ta nici cum să primești (= să te ferești de un om prefăcut, viclean și fățarnic). Cf. ZANNE, P. IV, 445. II. P. a n a l. Nume dat unor dispozitive de protecție care acoperă fața (și capul sau corpul) unei persoane. Un doctor englez nu de mult a aflat un fel de mască prin mijlocul căriia poate cineva să stea fără primejdie într-un loc plin de aburi de pucioasă sau de fum de cărbuni. CR (1 829), 169²/22, cf. 129²/8, DM. ♦ S p e c. împletitură făcută din fire de metal, Întrebuințată ca apărătoare a feței la scrimă, la albinărit etc. Înfățișarea Olguței era cu totul băiețească. Mai întîi îmbrăcămintea: pantaloni de scrimă bărbătești, pieptar și mască bombată. TEODOREANU, M. II, 92. ♦ S p e c. Bucată de pînză întrebuințată în chirurgie pentru izolarea feței operatoruiui. Cf. A. POP, CHIRURG. 447. ♦ S p e c. (De obicei determinat prin „de gaze” sau „de gaz”) Dispozitiv care se așază pe cap și pe față, folosit ca mijloc de protecție împotriva efectelor gazelor toxice de luptă și a substanțelor radioactive. Fenomenul are aplicații numeroase, între altele la măștile de gaz. CIȘMAN, FIZ. I, 358. III. Adăpost individual, săpat de fiecare luptător pe címpul de luptă. Radu Comșa își aprinde țigarea, cît oamenii scobesc măști. PETRESCU, Î. II, 36, cf. IORDAN, L. R. A. 480. – Pl.: măști și (regional) maște. – Din fr. masque, germ. Maske.