mazdrac sn [At: ȘIO II, 1, 253 / V: ~ag, măzărac, măzdac, măz~, măzrac / Pl: ~ace / E: bg маждрак, мўждрак tc mizrak] 1 (Îrg) Tip de lance sau de suliță lungă, folosită mai ales de cazaci. 2 Măciucă ghintuită.

MAZDRAC, mazdrace, s. n. (Învechit și popular) Lance sau suliță lungă; p. ext. măciucă ghintuită. Generalul Isaiov ne-a îmbrăcat căzăcește, ne-a dat mazdrace, ne-a pus pistol și sabie la brîu. GHICA, S. 18. – Variante: măsrac (TEODORESCU, P. P. 482), măzărac (TEODORESCU, P. P. 293), mazdrag (PĂSCULESCU, E. P. 281) s. n.

mazdrac m. suliță lungă, mai ales cazăcească: Turcii mâna pe mazdraci punea Pop. [Turc. MYZRAK].

mazdrác și mîzîrác n., pl. e, și mazdrágă f., pl. e saŭ măzdrăgĭ (turc. [d. ar. myzrak], suliță; ngr. mizdráki, alb. mazdrák, măzdrák, sîrb. mizdrak, bg. mazdrak, mŭzdrak). Vechĭ. Suliță de călăreț.

mazdrag sn vz mazdrac

măzărac sn vz măzdrac

măzdac sn vz mazdrac

măzdrac sn vz mazdrac

măzrac sn vz măzdrac

MAZDRAG s. n. v. mazdrac.

MĂSRAC s. n. v. mazdrac.

MĂZĂRAC s. n. v. mazdrac.

mazdrac (înv., reg.) s. n., pl. mazdrace

mazdrac (înv., reg.) s. n., pl. mazdrace

mazdrac s. n., pl. mazdrace

mazdrac (-ci), s. m. – 1. Ghioagă, măciucă. – 2. Par, țăruș. Tc. muzrak, din arab. mizrak (Miklosich, Türk. Elem., II, 128; Meyer 277; Șeineanu, II, 253; Lokotsch 1476; Berneker, II, 63), cf. ngr. μισδράϰι, alb. mazdrak, bg. măzdrak, sb. mizdrak. De aici pare a proveni mazdrop, s. m. (Arg., flăcău voinic, om tare).

MAZDRÁC s. n. (Învechit și regional) Un fel de lance sau de suliță lungă (folosită mai ales de cazaci ȘIO II_I, 253). Și văzînd ciohodari, arnăuți, panduri și catane călărași cu mazdrace câzăcești. . . au plecat la Țarigrad. DIONISIE, C. 205. Țiind în mîini arce cu palășci și mazdrace (a. 1815). GRECU, P. 105, cf. 208, 290. La 1807. . . ne-a luat generalul Isaiov, ne-a îmbrăcat căzăcește, ne-a dat mazdrace, ne-a pus pistol și sabie la brîu și, după ce ne-a făcut smotru, ne-a orînduit la Tatargic. GHICA, S. 18, cf. BARCIANU, ALEXI, W., OȚETEA, T. V. 97. Oleo-leo, spurcat ciocoiu. . . , De piele să te jupoiu, Și din pielea ta să-mi fac Uă teacă de măzărac, Că tu m-ai lăsat sărac. TEODORESCU, P. P. 295. Frunză verde lemn uscat, Kara-Gheorghe s-a jurat Pe sabiă, pe măzrac, Să lase Giurgiul sărac. id. ib. 482, cf. 293, 483. Să le iau pielea după cap, Ca să-mi îmbrac un măzdac! MAT. FOLK. 178. Cazacii mi-și vin pe vale, Cu mazdrace la spinare, Cu suliți la subțioară. ib. 829, Și pe mazdrag s-a jurat, Cine-o veni l-o scula, Pînă nu-și face seama, Frumos capul i-o tăiai PĂSCULESCU, P. 281. ♦ Măciucă ghintuită. Cf. POLIZU, DDRF. Cu piciorul Zdravăn în pieptu-i călcînd își smulse, măzdracul de frasin. MURNU, I. 117. Feciorul lui Baibarac, Puse mîna pe mazdrac Și plesni pe Barbu-n cap. RĂDULESCU-CODIN, I. 350. – Pl.: mazdrace. – Și: măzdrác, mazdrág, măzdác, măzrác, măzărác s. n. Din bg. маждрак, мъждрак, tc. mızrak.

MAZDRÁG s. n. v. mazdrac.

MĂZĂRAC s. n. v. mazdrac.

MĂZDÁC s. n. v. mazdrac.

MĂZDRÁC s. n. v. mazdrac.

MĂZRAC s. n. v. mazdrac.