meningită sf [At: MAT. MEDIC. 169/2 / V: (înv) a~, ~tis s / Pl: ~te / E: fr méningite, ngr μηνινγῖτις, ger Meningitis] Boală infecțioasă care constă în inflamarea meningelor.

MENINGITĂ s. f. Boală infecțioasă provocată de inflamarea meningelui. Meningită tuberculoasă.

MENINGITĂ s.f. Inflamație infecțioasă a meningelor. [< fr. méningite].

MENINGITĂ s. f. inflamație (infecțioasă) a meningelor. (< fr. méningite)

MENINGITĂ f. Boală infecțioasă constând în inflamația meningelor. /<fr. meningite

meningită f. Med. infiamațiunea membranei ce înfășură creierul.

*meningítă f., pl. e (d. meninge). Med. Boala inflamațiuniĭ meningeluĭ: meningita tuberculoasă e de ordinar mortală.

meningitis s vz meningită

meningită s. f., g.-d. art. meningitei; pl. meningite

meningită s. f., g.-d. art. meningitei; pl. meningite

meningită s. f., pl. meningite

meningită

MENINGÍTĂ (< fr. {i}) s. f. Inflamație a meningelui. Se manifestă prin dureri de cap, vărsături, înțepenirea cefei, fotofobie, febră. Poate fi de natură microbiană (m. meningococică sau epidemică, m. pneumococică, m. tuberculoasă, m. sifilitică etc.), virotică, toxică sau alergică.

MENINGITĂ s. f. Boală (infecțioasă) care constă din inflamarea meningelor. Meningitis (inflamația pieliței ce se află împregiurul creierului). MAT. MEDIC. 169/2, cf. LM, BARCIANU, ALEXI, W. Meningita constă în aprinderea pelițelor cari învelesc creierul. BIANU, D. S. Ascultîndu-l pe filozof Cum se agită, suspină: of, of, o să capăt o meningită! V. ROM. octombrie 1954, 161. - Și: (învechit) meningitis subst., (formă coruptă) ameningítă (CV 1949, nr. 8, 8) s. f. – Din fr. méningite. – Pentru meningitis, cf. ngr. μηνιγγῖτις, germ. Meningitis.

MENINGITIS subst. v. meningită.