opțiuni
  • info

7 definiții pentru mersură

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mersură sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: mers2 + -ură] 1-2 (Îvp) Mers1 (5-6). 3 (Olt; pbl) Potrivire.

MERSURĂ, mersuri, s. f. (Rar) Felul de a merge al cuiva, umblet; mers (2). Mersura lui e că dă... în sus și apoi se lasă iarăși în jos în apă. MARIAN, INS. 309.

MERSURĂ, mersuri, s. f. (Rar) Mers (2). – Din mers + suf. -ură.

MERSURĂ s.f. (Ban.} Mers (înainte), progres. Mersurĕ. Profectio. Progressus. AC, 353. Mersurĕ nainte. Profectus. AC, 353. Etimologie: mers + suf. -ură.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MERSURĂ s. v. călcătură, mers, mișcare, pas, pășit, umblet.

mersură s. v. CĂLCĂTURĂ. MERS. MIȘCARE. PAS. PĂȘIT. UMBLET.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MERSURĂ s. f. 1. (Învechit și popular) Mers1 (1, 2). Cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., LM. Mersura sa e că dă odată sau mai de multe ori în sus, și apoi se lasă iarăși in jos în apă. MARIAN, INS. 309. Sî ardî inima la toatî lumea După mersura ńa. GR. S. VI, 256, cf. 249, RĂDULESCU-CODIN, CIAUȘANU, GL., ALR I 788/18. Îmi place mersura la calu ăsta. ALR II 2 969/2, cf. 2 969/531, A III 12. 2. (Prin nord-estul Olt.) „Potrivire”. CIAUȘANU, GL. – Pl.: mersuri. Mers1 + suf. -ură.

Intrare: mersură
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mersură
  • mersura
plural
  • mersuri
  • mersurile
genitiv-dativ singular
  • mersuri
  • mersurii
plural
  • mersuri
  • mersurilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mersură, mersurisubstantiv feminin

etimologie:
  • mers + -ură. DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.