MINERAL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

mineral, ~ă [At: AMFILOHIE, G. E. 15973 / Pl: ~e, ~i, (înv, sn) ~uri / E: fr mineral, lat mineralis] 1 sn Corp natural, omogen fizic și chimic, component al rocilor și minereurilor și format în urma proceselor fizico-chimice din scoarța pământului. 2 a Care se referă la minerale. 3 a Conținând sau alcătuit din minerale (1). 4 a (îs) Apă ~ă sau ape (ori izvoare) ~e Apă subterană sau de suprafață, termală sau atermală, cu conținut de săruri, gaze sau substanțe radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice Si: (înv) apă metalică, apă metalicească. 5 a (Pex; îas) Loc, stațiune etc. unde se găsesc ape minerale (4). 6 a (Îas) Cură, tratament cu ape minerale (4). 7 a (Îs) Ulei ~ Ulei obținut prin distilarea țițeiului.

MINERAL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, care se găsește în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive și care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.

MINERAL², -Ă, minerali, -e, adj. Care conține minerale, care ține de minerale, care se referă la minerale. Cărbune mineral. ▭ Un însemnat spor de producție îl aduce întrebuințarea îngrășămintelor organice și minerale. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 382, 5/1. ◊ (Spre deosebire de regnul animal și regnul vegetal) Regnul mineral = totalitatea mineralelor. Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive; (la pl., rar) stațiune unde se află asemenea ape. Pe sub seară scoborîm în satul Olănești, vestit prin băile lui de ape minerale. VLAHUȚĂ, O. A. II 137. Pe la sfîrșitul lui august poate mă întorc și eu la Paris de la apele minerale. GHICA, A. 587. Nu departe de aici sînt apele minerale de Strungă. NEGRUZZI, S. I 192. Izvor mineral = izvor a cărui apă conține în soluție o cantitate însemnată de săruri sau de gaze, avînd o temperatură mai înaltă de 20°, uneori puternic radioactivă. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. Parafina este un ulei mineral.

MINERAL, -Ă adj. Care conține minerale, referitor la minerale. ◊ Apă minerală = apă în a cărei soluție se află săruri, substanțe radioactive, gaze. [Cf. fr. minéral, lat. mineralis].

MINERAL, -Ă I. adj. 1. referitor la minerale, care conține minerale. ♦ apă ~ă = apă în a cărei soluție se află săruri, substanțe radioactive, gaze. 2. de piatră. II. s. n. corp solid, care se află în natură cristalizat, sau amorf (în interiorul, sau la suprafața pământului). (< rus. mineral, fr. minéral, lat. mineralis)

MINERAL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de corpurile anorganice; propriu corpurilor anorganice. Chimie ~ă. 2) Care conține corpuri anorganice; constituit din materie anorganică. Combustibil ~. /<fr. minéral, lat. mineralis

mineral n. corp neorganizat ce se află în interiorul pământului sau pe suprafața sa, ca pietrele și metalele. ║ a. ce ține de minerale: regnul animal, vegetal și mineral; apă minerală, ce conține în disoluțiuni substanțe minerale și care are proprietăți terapeutice.

*minerál, -ă adj. (mlat. mineralis, d. minéra, fr. minière, minieră. V. mineraĭ). Format din materie brută, neorganizată (ca bulgăriĭ care se scot din mine): substanțe minerale. S. n., pl. e. Corp brut, neorganizat, bucată de pămînt orĭ de peatră așa cum se scoate din mină: mineral de plumb, de cupru. Cărbune mineral, cărbune de pămînt, cărbune fosil. Ape minerale, care ĭes din pămînt și conțin în disoluțiune unele substanțe minerale și se întrebuințează la băĭ sau la băut. Regnu mineral, mare despărțitură în științele naturale care cuprinde metalele și mineralele, în opoz. cu regnu vegetal și animal.

mineral¹ adj. m., pl. minerali; f. minerală, pl. minerale

mineral¹ adj. m., pl. minerali; f. minerală, pl. minerale

mineral adj. m., pl. minerali; f. sg. minerală, pl. minerale

*apă minerală s. f. + adj.

MINERAL adj. v. anorganic.

MINERAL adj. anorganic, neorganic. (Substanță ~ ).

MINERALE. Subst. Mineral; minereu. Acvamarin; agat; alait; albit; alunit; ametist; amfibol; amiantă; andaluzit; apatit; argonit; aur nativ; azbest; azurit; baritină; beril; blendă; bronzit; calcedonie; calcit; calcopirită; celestină; cleveit; columbit, niobit; corindon; cornalină; crisoberil; cuarț; diamant; dolomită; durit; epidot; euclaz; feldspat; ferită; fier nativ; fluorină; gagarinit; galenă; ghips; grafit; granat; hornblendă; kainit; labrador; lapislazuli, lapis, lazurit; leucit; magnetit, magnetită; magnezit; malahit; mangan; marcasit; mică; molibden; molibdenit, muscovit; nichelină; ortoclaz, ortoză; pirită; pirotină; realgar; rubin, balaș (înv.); safir; scapolit; serpentin; silex; silicat; smarald, smaragd; spinel; stibină; stronțianit; sulf; talc, talcșist (înv.); tantalit; topaz; tremolit; turanit; turmalină; uraninit. Mineralizare; demineralizare. Mineralogie; mineralog. Geologie; geolog. Muzeu mineralogic. Minerit. Miner. Adj. Mineral; mineralizat; mineralogic; mineralizator. Vb. A se mineraliza; a se demineraliza; a demineraliza. V. metale, pietre prețioase și semiprețioase, rocă.

agregate minerale (pl.), (engl.= mineral aggregate) masă granulară concrescută sau asociație de min. alcătuită din mai mult de un cristal; a.m. pot fi monomin. (ex. calcarul format numai din cristale de calcit) sau polimin. Se diferențiază prin structura și caracterele morfologice ale componenților, distingându-se astfel: a.m. granulare, asociații de cristale sub formă de → druze, concrețiuni, dendrite, eflorescențe, ooide etc.

cărbune mineral, (engl.= mineral coal) termen folosit pentru produsele rezultate în urma acumulării și diagenezei (carbonificării) substanțelor vegeta-le. Printr-un proces de îngropare lentă și compactizare, sub o stivă mai groasă de sedimente, substanțele vegetale (lignina, celuloza) se conservă și trec succesiv în diferite tipuri de c. Constituenții petrografici ai c. sunt cunoscuți sub denumirea de → macerale (vitrinit, exinit, inertinit) și → litotipi (vitrit, fuzit, durit, clarit). C. formați din spori, alge și ciuperci se numesc sapropelici (→ cannel-coal, boghead). C. fac parte din rocile caustobiolite și s-au format în Carb.med. Jur. Paleog. și Neog. Calitatea c. depinde de conținutul său în carbon, în elemente volatile, cenușă, de cantitatea de sulf și de umiditate.

concreșteri minerale (pl.), (engl.= mineral intergrowth) edificii cristaline complexe rezultate din orientarea reciprocă a indivizilor în timpul procesului mineralogenetic. C.m. se realizează între cristale ale aceleiași specii min. (cuarț, calcit, albit) sau ale unor specii diferite (staurolit, disten, pirită, galenă). După modul de asociere a indivizilor cristalini, c.m. pot fi paralele și simetrice. C. paralele se realizează prin orientarea comună de cristale și se formează mai frecvent prin precipitare din soluțiile care traversează spații libere (geode, druze). C. simetrice (→ maclele) se realizează între două sau mai multe cristale ale aceleiași specii minerale după legi bine determinate, în timpul creșterii cristalelor în diverse spații naturale (topituri magmatice, lave, spații de metamorfism).

MINERÁL, -Ă (< fr., lat.) s. n., adj. 1. S. n. Corp natural, mai mult sau mai puțin omogen din punct de vedere fizic și chimic, component al rocilor și al minereurilor, reprezentat frecvent printr-o combinație chimică și, mai rar, prin elemente native, formate în urma proceselor geologice; cele mai multe m. sunt anorganice, solide și cristalizate. Sunt cunoscute peste 2.000 de m., dintre care silicații reprezintă c. 34%, oxizii și hidroxizii, c. 25%, iar sulfurile, c. 20%. ◊ Mineralele grele = minerale stabile din punct de vedere fizic și chimic, cu greutatea specifică peste 3, acumulate în rocile detritice și provenite din alterarea sau dezagregarea rocilor eruptive și metamorfice; concentrațiile mai însemnate reprezintă zăcăminte sedimentare de metale utile prețioase (ex. aur, diamante, granați, zirconiu, monozit, magnetit etc.). 2. Adj. Care se referă la minerale (1), care conține minerale. ◊ Regnul m. = totalitatea mineralelor (1). Apă m. v. apă.

MINERAL, -Ă s. n., adj. 1. S. n. Corp natural, mai mult sau mai puțin omogen din punct de vedere fizic și chimic, component al rociloi și minereurilor și format in urma proceselor fizico-chimice din scoarța pămîntului. Cf. CĂLĂTORIE, I, ap. URSU, T. Ș. 238. Cinovnicui . . . săvîrșind cercetarea bogățiii mineralurilor prințipatului mi-au înfățișat o însemnare asupra ocnelor de sare (a. 1833). DOC. EC. 535, cf. MURGOCI-LUDWIG, M. 5. Mineralele sînt cristalizate sau amorfe. LTR². Printre minerale se includ, în mod convențional, și unele substanțe organice. ib. 2. Adj. Care se referă la minerale (1); alcătuit din minerale, care conține minerale; de natura mineralelor. Se găsește un fel de piatră minerală. AMFILOHIE, G. F. 159^r/3. Lucruri minerale, adică sare, pucioasă, cărbuni de pămînt (a. 1811). DOC. EC. 119. Cîrmiz mineral, doao grănunțe. PISCUPESCU, O. 258/8 Gudron de cărbune mineral. IOANOVICI, TEHN. 48, cf. 18. Un însemnat spor de producție îl aduce întrebuințarea îngrășămintelor organice și minerale. CONTEMP. 1954, nr. 382, 5/1. 4 Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă subterana sau de suprafață, termală sau atermală, cu un conținut variabil de săruri, de gaze sau de substanțe radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice, (învechit) apă metalică, apă metalicească; p. e x t. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; cură, tratament făcut cu astfel de ape. La Călimănești, aproape de 10 verste de la Rîmnic lîngă Olt, se află două fîntîni de apă minerală feruginoasă. cr (1829), 114¹/22. Pe la sfîrșitul lui august poate mă întorc și eu la Paris de la apele minerale. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 587. Nu departe de aici, sînt apele minerale de Strungă. NEGRUZZI, S. I, 192. Pe sub seară scoborîm în satul Olănești, vestit prin băile lui de ape minerale. VLAHUȚĂ, R. P. 108. În Dobrogea. . . sînt cunoscute două localități unde apar izvoare minerale sulfuroase. ONCESCU, G. 91. – Pl.: (1) minerale și (învechit) mineraluri, (rar, m.) minerali, (2) minerali, -e. - Din (1) rus. минерал, lat. minerale, it. minerale, germ. Mineral, fr. minéral, (2) it. minerale, lat. minerale, germ. mineralisch, fr. minéral.