mirean¹, ~ă [At: CORESI, EV. 286 / Pl: ~eni, ~ene / E: slv миргаиниъ] 1-2 smf, a (Îoc preot sau călugăr, călugăriță) (Persoană) care nu aparține clerului Si: laic. 3 sm (înv; îoc călugăr, îs) Preot (sau popă) ~ Preot căsătorit. 4 a De lume Si: lumesc, laic. 5 smf (Fig; udp „în”, indicând domeniul) Persoană lipsită de pregătire Si: profan.

MIREAN, mireni, s. m. (în opoziție cu cleric) Credincios care nu aparține clerului; laic. Șezînd pe iarbă, împreună cu părinții lor și preuți și mireni. CREANGĂ, A. 129. Călugărul Dan se visase mirean. EMINESCU, N. 49.

MIREAN² ~eană (~eni, ~ene) m. și f. Creștin care nu face parte din tagma bisericească. /<sl. mirĕaninu

mirean a. 1. de mir, lumesc: clerul mirean. [Slav. MIRĭANINŬ]. ║ m. laic, profan.

mireán, -eáncă s., pl. enĭ, ence (vsl. mirĭaninŭ, d. mirŭ, lume. V. mir 3). Persoană care nu face parte din cler, laic, profan (civil saŭ militar). Ca adj. se zice numaĭ mirenesc orĭ de mir.

mirean adj. m., s. m., pl. mireni; adj. f., s. f. mireană, pl. mirene

mirean adj. m., s. m., pl. mireni; adj. f., s. f. mireană, pl. mirene

mirean s. m., adj. m., pl. mireni; f. sg. mireană, g.-d. art. mirenei, pl. mirene

mirean.

MIREAN s., adj. 1. s. laic. (Un ~ și o față bisericească.) 2. adj. v. laic.

Mirean ≠ cleric

MIREAN¹, -Ă s. m. și f. 1. (Mai ales la m.; în opoziție cu p r e o t sau c ă l u g ă r, c ă l u g ă r i ț ă) Persoană care nu aparține clerului; laic. Coconi și bătrîni, călugări și mireani, preuții, arhiereii și diaconii. CORESI, EV. 286. Iară de va fi mirian, sâ-l nevoiască giudețul acelui loc. PRAV. 200. Popii vor fi fără popie, mirenii fără de lege (a. 1675). GCR I, 219/5. Și pe preoți încă-i închidea de-a valma cu mirenii la grosuri. N. COSTIN, LET. II, 26/34. S-au călugărit, n-au vrut să mai fie mirean (începutul sec. XVIII). MAG. IST. II, 13/30. Se cade omului celui sufletesc, adecă celui bisericesc, să fie mai cu omenie decît mireanul. ANTIM, P. 97. Nu iaste iertat mireanilor să ia nimic de ale besearicii în silă (a. 1740). GCR II, 29/23. Un mirean ce au grăit un tîlc (a. 1761). CAT. MAN. I, 333. Pentru aceia dar scrie pravila că atît mireanii cît și cei bisericești, toți după pravile au să urmeze. MAN. JUR. (1814), 27. Șî preoți șî diaconi șî mireni, dă la mic pînă la mare, să strigăm din tot sufletul. GOLESCU, în PR. DRAM. 84. S-ar încuscri cu dracul, numai mirean să fie. NEGRUZZI, S. II , 249. Nici să vă mirați. . . văzînd un fiu smerit al bisericei discutînd, deși mirean, despre cele bisericești (a. 1865). URICARIUL, X, 370. Călugărul Dan se visase mirean. EMINESCU, N. 49. Șezînd pe iarbă împreună cu părinții lor, și preuți și mireni. CEANGĂ, A. 129, cf. GOROVEI, CR. 82. ◊ (Adjectival) Vrea să slujească în beseareca lui Dumnedzău ca un preut, care lucru nu i să cădea lui, ca unui om mirean. VARLAAM, C. 330. Cela ce va apuca vreo muiare miriancă (mireană MUNT.) de la mănăstire. . . să va certa cu moarte reacțiune vigoroasă în contra acelui despotism bisericesc, acum însă mai mult prin bărbați mireni. BARIȚIU, P. A. III, 35. Căci pe mucedele pagini stau domniile române, Scrise de mîna cea veche a-nvățaților mireni, EMINESCU, O. I, 32. Diavolii, lăsînd oamenii mireni, se silesc mai ales între monahi, la sfintele mănăstiri. SADOVEANU, O. IX, 54. ◊ (Învechit) Preot (sau popă) mirean = (în opoziție cu c ă l u g ă r) preot căsătorit, cu familie. Să nu mai fie oameni streini călugări greci, ci să fie popi mireni rumâni (a. .1669). MAG. IST. I, 133/19. ♦ (Adjectival) De lume, lumesc, laic. Dar înainte de a părăsi viața mireană, Grigore Ciubuc fusese om de omenie. CĂLINESCU, I. C. 14. 2. F i g. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”, indicînd domeniul) Persoană lipsită de pregătire, necompetentă, profană. Dar voi, mirenii în doftorie, pentru ce vă amestecați unde nu vă pricepeți? I. NEGRUZZI, S. I,103. - Pl.: mireni, -e. – Din slavonul миріанинъ.

MIREAN² s. m. v. mreană.