opțiuni
  • info

16 definiții pentru mirositor

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIROSITOR, -OARE, mirositori, -oare, adj. Care are (și răspândește) un miros (2); odorific. – Mirosi + suf. -tor.

MIROSITOR, -OARE, mirositori, -oare, adj. Care are (și răspândește) un miros (2); odorific. – Mirosi + suf. -tor.

mirositor, ~oare a [At: (a. 1642) GCR I, 101/25 / V: (înv) ~iu, am~, amirositoriu / Pl: ~i, ~oare / E: mirosi + -tor] Care are sau răspândește un miros (4).

MIROSITOR, -OARE, mirositori, -oare, adj. Care miroase (de obicei plăcut), care are sau răspîndește un miros, mai ales frumos, parfumat. Se gîndeau tustrei fumînd iarba cea nouă și mirositoare. SADOVEANU, O. VII 23. Îl freacă pe dinăuntru cu... buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. Puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositoral unui lac albastru. EMINESCU, N. 65. – Variantă: amirositor, -oare adj.

MIROSITOR ~oare (~ori, ~oare) Care miroase; care emană miros. Parfum ~. /a mirosi + suf. ~tor

mirositor a. care dă miros bun: flori mirositoare.

mirositór, -oáre adj. Care răspîndește miros plăcut. V. puturos.

amirositor, ~oare a vz mirositor

mirositoriu, ~oare a vz mirositor

AMIROSITOR, -OARE adj. v. mirositor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mirositor adj. m., pl. mirositori; f. sg. și pl. mirositoare

mirositor adj. m., pl. mirositori; f. sg. și pl. mirositoare

mirositor adj. m. pl. mirositori; f. sg. și pl. mirositoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MIROSITOR adj. odorant, odorifer. (Substanță ~oare.)

MIROSITOR adj. odorant, odorifer. (Substanță ~.)

Mirositor ≠ nemirositor

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MIROSITOR, -OÁRE adj. Care are sau răspîndește un miros (2). Aceasta iaste jărtva cea dulce mirositoare înaintea lui D[u]mn[e]zeu (a. 1642). GCR I, 101/25. Ladanul. . . făcîndu-să în locu împuțicios, iaste mirositori. HERODOT (1645), 190. Ca o grădină plină de flori mirositoare ale raiului (a. 1652). GCR I, 159/14. Iubesc afumăturile ceale cu bună mirezmă și. . . ierhile ceale mirositoare. CHEIA ÎN. 99r/5. Nucușoara mirositoare (a. 1773). GCR II, 97/29. Se nu se țînă în pivnițele ceale de vin orice feliu de. . . bucate greu amirositoare. ECONOMIA, 169/10, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., lb. Păduri din care, ca dintr-un rai, sufla un abur prea dulce și mirositoriu. DRĂGHICI, R. 61/8, cf. 86/11. Pomii cei. . . mai frumos mirositori din lume. GORJAN, H. I, 3/4. Cucoana preoteasa iubește florile mirositoare. NEGRUZZI, S. I, 323. Multe flori mirositoare! Dar ca voi, mici lăcrimioare, N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume. ALECSANDRI, P. I, 122. El puse jos dulcea lui sarcina pe malul mirositoriu al unui lac albastru. EMINESCU, N. 65. Îl freacă pe dinăuntru cu . . . buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. Se gîndeau tustrei fumînd iarba cea nouă și mirositoare, adusă de peste mări. SADOVEANU, O. V, 512. Împărat întru sine sfatul Că acea frumoasă floare mirositoare Să o ia să strălucească La curtea împărătească. POP., ap. GCR II, 314. Dorul meu ș-al dumitale Facâ-l Dumnezeu o floare, O floare mirositoare, Ca s-o pun la cingătoare. HODOȘ, P. P. 34. – Pl.: mirositori, -oare. – Și: (învechit) mirositóriu, -oáre, amirositór, -oáre, amirositóriu, -oáre (lb) adj. – Mirosi + suf. -tor.

Intrare: mirositor
mirositor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mirositor
  • mirositorul
  • mirositoru‑
  • mirositoare
  • mirositoarea
plural
  • mirositori
  • mirositorii
  • mirositoare
  • mirositoarele
genitiv-dativ singular
  • mirositor
  • mirositorului
  • mirositoare
  • mirositoarei
plural
  • mirositori
  • mirositorilor
  • mirositoare
  • mirositoarelor
vocativ singular — —
plural — —
amirositor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amirositor
  • amirositorul
  • amirositoru‑
  • amirositoare
  • amirositoarea
plural
  • amirositori
  • amirositorii
  • amirositoare
  • amirositoarele
genitiv-dativ singular
  • amirositor
  • amirositorului
  • amirositoare
  • amirositoarei
plural
  • amirositori
  • amirositorilor
  • amirositoare
  • amirositoarelor
vocativ singular — —
plural — —
mirositoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mirositor, mirositoareadjectiv

  • 1. Care are (și răspândește) un miros. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: odorant odorifer odorific antonime: nemirositor
    • format_quote Se gîndeau tustrei fumînd iarba cea nouă și mirositoare. SADOVEANU, O. VII 23. DLRLC
    • format_quote Îl freacă pe dinăuntru cu... buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. DLRLC
    • format_quote Puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositor al unui lac albastru. EMINESCU, N. 65. DLRLC
etimologie:
  • Mirosi + -tor. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.