mizerabil, ~ă [At: HELIADE, O. I, 386 / Pl: ~i, ~e / E: fr misérable] 1-4 smf, a (Om) care se află într-o stare (materială sau) morală vrednică de plâns, jalnică, nenorocită Si: (liv) mizer, (înv) mișel, (îvr) mesericos. 5 a Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns Si: (liv) mizer. 6 a Cu aspect urât, sărac, în stare proastă Si: sărac, sărăcăcios. 7 a Neînsemnat, neglijabil ca proporții, ca valoare. 8-9 a, av (Care este) de calitate foarte proastă. 10-11 smf, a (Om) ticălos.

MIZERABIL, -Ă, mizerabili, -e, adj. 1. (Despre persoane) Vrednic de dispreț, ticălos, mîrșav, nemernic. Toți au ceva comun, prin care sînt și mizerabili și ridicoli și acel ceva este liberalismul lor, sau noua stare de suflet datorită liberalismului romîn. IBRĂILEANU, SP. CR. 233. ◊ (Substantivat) Tu ești răspunzător de moartea mătușe-mi, nemernicule!... în genunchi, mizerabile! DUMITRIU, B. F. 140. Și aș avea plăcere nespusă să le trag și eu cîte o palmă la toți mizerabilii ăștia. MIRONESCU, S. A. 25. Ce! a cutezat? mizerabilul! CARAGIALE, O. I 110. ♦ Fig. Aspru, rău. Dar cînd știu c-o să vă-nghețe Iarna mizerabilă, Mă cuprinde o tristețe Iremediabilă. TOPÎRCEANU, S. A. 70. 2. (Despre lucruri etc.) Lipsit de valoare, prost făcut; în stare proastă, neîngrijit. Teza d-tale... este mizerabilă. SEBASTIAN, T. 212, Versurile ce scrii sînt rele, – ce zic rele? ele sînt mizerabile. MACEDONSKI, O. III 112. Intrăm în micul și mizerabilul port. BOLINTINEANU, O. 291. 3. (Franțuzism rar; despre persoane) Care se află într-o stare nenorocită, care inspiră milă, care este vrednic de plîns; lamentabil, jalnic. Voi care-ați cunoscut-o... Recunoașteți-o, dacă puteți, în mizerabila birtășiță de lîngă «Biserica Neagră». MACEDONSKI, O. II 411.

MIZERABIL, -Ă adj. 1. (adesea s.) Ticălos, mîrșav, nemernic. ♦ (Fig.) Aspru, rău. 2. Lipsit de valoare, prost, rău. ♦ Neîngrijit. 3. (Rar) Care este vrednic de milă, de plîns. [Cf. fr. misérable, lat. miserabilis].

MIZERABIL, -Ă adj. 1. (și s.) ticălos, mârșav, nemernic. ◊ (fig.) aspru, rău. 2. lipsit de valoare, prost, rău. 3. neîngrijit, vrednic de plâns. (< fr. misérable, lat. miserabilis)

MIZERABIL ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care este în stare să comită fapte nedemne; mârșav; netrebnic; infam; josnic; nemernic. 2) Care este de calitate proastă; lipsit de valoare. 3) Care trăiește în mizerie; în stare de sărăcie. /<fr. misérable

mizerabil a. 1. demn de plâns: stare mizerabilă; 2. care nu merită nicio stimă: interese mizerabile de bani. ║ m.: om necinstit, ticălos: e un mizerabil.

*mizerábil, -ă adj. (lat. miserabilis, d. miser, mizer). Demn de milă: stare mizerabilă. Demn de dispreț, păcătos: pentru niște mizerabile interese de banĭ, leafă mizerabilă. Subst. Mișel, nelegĭuit: a-ĭ expulsa pe mizerabilĭ. Adv. În mod mizerabil: a trăi mizerabil.

mizerabil adj. m., s. m., pl. mizerabili; adj. f., s. f. mizerabilă, pl. mizerabile

mizerabil adj. m., s. m., pl. mizerabili; adj. f., s. f. mizerabilă, pl. mizerabile

mizerabil adj. m., s. m., pl. mizerabili; f. sg. mizerabilă, pl. mizerabile

mizerabil.

MIZERABIL adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos. 3. adj. păcătos, rău, ticălos, urât. (Era o vreme ~.) 4. adj. v. sărăcăcios. 5. adj. sărac, sărăcăcios, umil. (Un interior ~.) 6. adj. v. deplorabil. 7. adj. v. greu.

MIZERABIL adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.) 3. adj. păcătos, rău, ticălos, urît. (Era o vreme ~.) 4. adj. mizer, prăpădit, sărăcăcios. (Un tîrg ~ de odinioară.) 5. adj. sărac, sărăcăcios, umil. (Un interior ~.) 6. adj. deplorabil, jalnic, lamentabil, nenorocit, prăpădit, (livr.) mizer, (înv. și reg.) ticălos, (înv.) mișel. (Casa era într-o stare ~.) 7. adj. anevoios, greu, necăjit, prost, rău, (înv. și pop.) necăjos. (A dus un trai ~.)

Mizerabil ≠ stimabil, onorabil, respectabil, venerabil

MISERAM PACEM VEL BELLO BENE MUTARI (lat.) chiar și războiul e preferabil unei păci mizerabile – Tacit, „Annales”, III, 44.

MIZERABIL, -Ă adj. 1. Care se află într stare (materială sau morală) vrednică de plîns, jalnică, nenorocită; care inspiră milă¹, compătimire; (livresc) mizer, (învechit) mișel (I 1) (învechit, rar) mesericos. Ajunse. . . sclavul mizerabil Al fratelui său însuși. HELIADE, O. 386. Condițiunea mizerabilă a populațiunii agricole a Moldovei merită cu atît mai mult atențiunea. KOGĂLNICEANU, S. A. 160. S-ar putea gîndi că muma sa este o mizerabilă birtășiță. MACEDONSKI, O. II, 411. ◊ Care denotă situație foarte proastă, vrednică de plîns (livresc) mizer; cu aspect urît, sărac, stare proastă, sărac, sărăcăcios. Lîngă acest dulap era un mizerabil pat de scînduri. FILIMON, O. I, 102, cf. 300. Intrăm în micul și mizerabilul port. BOLINTINEANU, O. 291. Plouă. . . Pe-un tîrg mizerabil De glod și coceni. BACOVIA, O, 120. Circiuma lui Leiba Țudic îl aștepta, mizerabil sub acoperișul ei de șindrilă muced. C. PETRESCU, A. 446, cf. id. C. V. 243. ♦ Neînsemnat, neglijabil (ca proporții, ca valoare) Și un miserabil gram de arseniu vă doboare. I. NEGRUZZI, S. VI, 157. O biată planetă mzerabilă, pe lîngă care marile stele trec fără s-o vadă. SEBASTIAN, T. 318. 2. De calitate foarte proastă. Versurile ce scrii sînt rele, – ce zic rele? ele sînt mizerabile. MACEDONSKI, O. III, 112. Teza d-tale. pe treilea, la cosmografie, este mizerabilă. SEBASTIANT, T. 212. 2. Ticălos, nemernic, infam, Se arata lumei în mizerabila și urîcioasa nuditate a sufletului său celui mic. FILIMON, O. I, 98. Dușmani neputincioși . . . voiau a-i răpi sau toată gloria sau partea-i cea mai frumoasă, împăunîndu-se ei înșiși cu mizerabilul plagiat de pene strălucite. HASDEU, I. V. 214. Demnitățile cele mai înalte se dară acelora ce promiteau a servi mai avantajos acea politică mizerabilă. BOLINTINEANU, O. 424. Cumpărară prin această supunere admirabilă, dacă n-ar fi mizerabilă. . ., blidul de linte al concesiunilor. IORGA, L. II, 56. Toți au ceva comun, prin care sînt și mizerabili și ridicoli. IBRĂILEANU, SP. CR. 233. (F i g.) Și se uită, și se uită mizerabilul destin. MACEDONSKI,O. I, 29. Știu c-o să vă-nghețe Iarna mizerabilă. TOPÎRCEANU, S. A. 70. ◊ (Substantivat) Privește, mizerabile, crimele tale. FILIMON, O. I, 104. Un mizerabil persecută de moarte pe o pereche de tineri. CARAGIALE, O. I, 11. Parveniți fără rușine, mizerabili ce la cîrmă Faceți salturi de paiațe. MACEDONSKI, O. I, 97, cf. II, 159. Izbucnește în strigătul „mizerábile” și turbat se aruncă asupra lui. GHEREA, ST. CR. I, 351. Să le trag și eu cîte o palmă la toți mizerabilii! MIRONESCU, S. A. 25. Vai ce mojicie! Mizerabilul l Doamne, cît sînt de nenorocită! BRĂESCU, V. 5. - Pl.: mizerabili, -e. – Din fr. misérable.