moare sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 128^r/22 / Pl: (nob) mori / E: pbl ml moria] 1 (Reg; udp „de”) Apă cu sare sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor) Si: saramură. 2 (Reg; udp „de”) Lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături. 3 (Reg; spc; udp „de”) Zeamă de varză. 4 (Reg; îe) Îmi bag capul în ~ de sare numai să... Sunt dispus să fac orice pentru... 5 (Reg; îe) A ști (sau a cunoaște) ~a cuiva A cunoaște firea, obiceiurile cuiva. 6 (Reg; îe) A mânca (sau a gusta) ~a (sau din ~a) cuiva A avea de suportat supărarea, mânia, toanele cuiva. 7 Mujdei (1). 8 (Reg) Amestec de apă cu sare și cu ceapă coaptă. 9 (Reg) Zeamă pe care o lasă carnea sau slănina când sunt fripte. 10 Fel de mâncare preparat în saramură. 11 (Fig) Fel de a fi al cuiva Si: fire, temperament. 12 Caracter. 13 (Olt; determinat prin „de săpun”) Leșie care rămâne pe fundul căldării în care s-a preparat săpunul Si: strat.

MOARE s. f. (Regional) Zeamă acră de varză sau de murături. Moarea de curechi te răcorește. ȘEZ. III 14. ◊ Expr. A mînca sau a gusta, (din) moarea cuiva = a cunoaște firea, năravul cuiva, a avea de-a face cu cineva, a fi avut de suferit de pe urma firii aspre a cuiva. Nu știi cine-i mămuca, n-ai mîncat niciodată moarea ei. CREANGĂ, P. 8. Ba ai gustat încaltea și din moarea lui! ȘEZ. VII 41. ◊ Fig. Dă, cucoane... ieșim la mal, că doar îi știm noi moarea Tazlăului. HOGAȘ, M. N. 218.

MOARE f. reg. 1) Apă cu sare (și cu oțet), folosită la conservarea legumelor. 2) Zeamă de murături. ~ de varză. ~ de castraveți. ◊ A ști (sau a cunoaște) ~ea cuiva a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. /<lat. muria

MOARE s.f. (Ban.) Zeamă de varză. Morĕ. Jus caulium. AC, 354. Etimologie: probabil lat. morĭa. Cf. z e a m ă (2).

moare f. Mold. 1. zeamă de murături; 2. fig. acrime: tu nu știi cine-i mămuca, n’ai mâncat niciodată moarea ei CR. [Lat. MURIA].

moáre f., pl. morĭ (lat. mŭria, salamură; it. moia, npv. muro și muiro, vfr. muire, sp. muera. V. muriatic, murez, salamură). Est. Apă sărată în care se murează legumele (varză, castravețĭ ș. a.). A ști moarea cuĭva, a-ĭ ști obiceĭu, a ști ce fel de om e. – În vest zeamă de (varză, castravețĭ ș. a.).

MURĂ s. f. (Ban.) Cheag. Murĕ. Intestinum constius. (i. l. d. crassius). AC, 354. Etimologie: cf. alb. mullë.

mură f. saramură în care se pune varza ce se înăcrește pentru iarnă. [Mold. moare = lat. MURIA].

moare (saramură) (reg.) s. f.

moare (reg.) s. f.

moare s. f.

MOARE s. v. zeamă de varză.

moare s. v. ZEAMĂ DE VARZĂ.

moare s. f. – 1. (Mold., Bucov.) Un fel de saramură în care se pun murăturile. – 2. (Olt.) Lături. – Mr. moare. Lat. mŭries, mŭria (Pușcariu 1103; Philippide, Principii, 40; Candrea-Dens., 1151; REW 5756), cf. it. moia, prov. muire, v. fr. muire, sp. muera. – Der. mura, vb. (a pune legume la conservat în moare; a uda, a îmbiba, cu apă); murătoare, s. f. (saramură); murătură, s. f. (legumă conservată în saramură sau în oțet). – Cf. saramură.

moare s. f. – (Mold., Bucov.) Natură, temperament, mai ales în sens defavorabil; irascibilitate, neliniște. – Mr. moru. Lat. mos, mōrem (Candrea; V. Grecu, Codrul Cosminului, I, 569). Pentru mr., cf. Papahagi, GS, I, 569.

moare, s.f. – Apă sărată în care se acrește varza; saramură. – Probabil lat. moria (DEX, MDA); lat. muries, muria „saramură” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Philippide, CDDE, cf. DER).

moare, s.f. – Apă sărată în care se acrește varza; saramură. – Lat. muries, muria „saramură”.

MOARE s. f. 1. (Regional, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Apă cu sare (v. saramură) sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; s p e c. zeamă de varză. Și l-au bătut nepărăsînd și stropindu-l cu moare de oțăt, frecindu-i ranele cu tlrsine. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 128^r/22, cf. ANON. CAR. Într-un blid mămăligă cu moare, Intr-altul fălci de porc afumate, Apoi curechiu fiert cu rîncezală. BUDAI-DELEANU, Ț. 304, cf. LB. Moare de curechi. ALECSANDRI, T. 695. Capul te doare și cînd ai făcut vreun huleai (chef) cu prietenii; în acest caz, moarea de curechi te răcorește. ȘEZ. III, 14. Se bea boabe de cîrmîz fierte în vin ori în moare. N. LEON, MED. 29. La pește fiert în moare (zamă de varză) ne lăsăm prea mult îmbiați. F (1906), 6. Zeama de varză, numită și moare, este foarte plăcută la gust și cu cît este mai sărată cu atît este mai purgativă. BIANU, D. S. 784. Să iei o parte de moare de curechi și două de ulei de in. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 48. Se culege aliorul tînăr. . . se fierbe, se stoarce bine, iar zeama se lăsă să se limpezească. În vasul cu aceste gălbenele se pune apoi lîna care a fost împietrită în moare de varză – zeamă de varză acră. PAMFILE-LUOESCU, CROM. 48, cf. 65. Mîncarea principală era zama de fasole, „moarea”-zama de varză – și mămăliga cu ceapă sau coaptă pe jar. DRAGOMIR, O. M. 16. Vinul trebuie ținut departe de murături, că se îmbolnăvește, zise Simion. Capătă miros de moare. BENIUC, M. C. I, 203. Moare de curechi . . . am eu în beci. . . îi acră și sărată. CAMILAR, N. II, 416. Și apoi pre lîngă făsaică Cîte un pic de moare acră. RETEGANUL, TR. 164. La pămînt cu bătuta Să moară iubovnica Și să moară-n postu mare Cu fasole și cu moare. ȘEZ. IV, 236. Ẑinu ista parcî-i moari di pepini. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Băgăm la moare cureci. ALR I 753/65. Să s-acrască, să facă moare. ib. 753/343. Moare de pe curechi. ib. 755/140. Moare acră. ib. 755/266. Crîstăveți în moare. ib. 756/45. Moare „apa caldă, sărată ce se pune în cada cu curechiu tocat”. ALR II 4 097/29. Bagă sare și apă să se facă moare. ib. 4097/95. I-am făcut moare curechiului. ib. 4 097/574. ◊ E x p r. (Regional) Îmi bag capul în moare de sare numai să. . . = sînt dispus să fac orice pentru . . . Cf. CIAUȘANU, GL. (Regional) A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. Degeaba te mai sclifosești, Ioane, răspunse mama cu nepăsare; la mine nu se trec acestea. . . Pare-mi-se că știi tu moarea mea . . . Să nu mă faci ia acuș, să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd, cît ești de mare ! CREANGĂ, A. 119. Pînă și sergentul-major Tudose tremura cînd simțea că domnul căpitan nu-i în toane bune. Îi știa moarea. SADOVEANU, O. II, 416. O văzut omul că n-ari-ncotro, că-l scoate pe ușă cam cu nipusă-n masă, da n-o zăs măc, că știe moarea ii. ȘEZ. XXIII, 52. Îi cunosc eu moarea lui. Com. din PIATRA NEAMȚ. ◊ (Glumeț) Dă, cucoane, de noi ca de noi, că ne lăsăm pe apă la vale și ieșim la mal, că, doar îi știm noi moarea Tazlăului; da neata n-ai să poți trece, că te prăpădești. HOGAȘ, M. N. 218. (Regional) A mînca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, mînia, toanele cuiva. Poftească [la judecată], dacă vrea să guste moarea lui Harță Răzeșul. ALECSANDRI, ap. TDRG. Tu nu știi cine-i mămuca, n-ai mîncat niciodată moarea ei. CREANGĂ, P. 8. Cuza după ce-a scăpat de halaiul acela, ajungînd pe un om, care văzuse pățania lui, l-a întrebat cine-i acela ce l-o bătut. – Vatavul mănăstirei Neamțului. Da ai gustat încaltea și din moarea lui ! ȘEZ. VII, 41. 4. ♦ Mujdei (1). Cf. CHEST. VIII 80/19, 25, ALR II 4 117/899, LEXIC REG. 42. ♦ „Amestec de apă cu sare și cu ceapă coaptă” (Nedeia-Băilești). CHEST. VIII 79/19. ♦ Zeamă pe care o lasă carnea sau slănina cînd sînt fripte. Cf. ALR I 740/12, 24, 26, 28, 30, 40, 79, 85, 825, 846. ♦ Fel de mîncare preparat în saramură. E bun, firește, puiul fript și făcut moare, – fript, rupt și pus într-o strachină cu apă căldicică și sărat apoi. PAMFILE, A. R. 82. ♦ Fel de a fi al cuiva; fire, temperament; caracter. Dă, cucoane, Lasă-l în pace, că așa îi este moarea (adecă naravul, obiceiul). REV. CRIT. II, 96. 2. (Prin sudul Olt., determinat prin „de săpun”) Leșie care rămíne pe fundul căldării după ce s-a scos săpunul; (regional) strat. Cf. LEXIC REG. 42. – Pl.: (neobișnuit) mori. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Probabil lat. moria. Cf. PUȘCARIU, ET. WB. 95, DHLR I, 79, II, 26, CDDE 174.