mormăit², ~ă [At: CREANGĂ, A. 90 / V: (reg) ~rnă~ / P: ~mă-it / Pl: ~iți, ~e / E: mormăi¹] 1 a (D. sunete, cuvinte) Rostit încet și nedeslușit. 2 a (Reg; d. oameni) Care vorbește neclar. 3 smf (Reg; pex; d. oameni) Idiot.

MORMĂIT ², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre sunete, cuvinte) Rostit încet, nedeslușit (adesea pentru a ascunde o nemulțumire). Numele așezării îl poți întrucîtva presupune după reflecțiile mormăite ale căruțașului. SADOVEANU, O. I. 13. ◊ (Adverbial; atestat în forma mornăit) Răspundea iute, iute și mornăit. CREANGĂ, A. 90. – Variantă; mornăit, -ă adj.

mormăít, mornăít, -ă adj. Care vorbește mormăind. Adv. Mornăind: a vorbi mornăit (V. fornăit). S. n., pl. urĭ. Mormăĭală repetată.

mornăit², ~ă a vz mormăit²

MORMĂIT adj. v. bolborosit.

MORMĂIT adj. bolborosit, îngăimat, nearticulat, neclar, nedeslușit, (fig.) morfolit. (Cuvinte ~.)

MORMĂIT², -Ă adj. 1. (Despre sunete, cuvinte) Nedeslușit, rostit pe ton scăzut sau pe nas; (rar) mîrîit². Numele așezării îl poți înțrucîtva presupune după reflecțiile mormăite ale căruțașului, SADOVEANU, O. L. 13. Matei reconstituia în fraze scurte, mormăite și destul de înțelese, o întâmplare dramatică de pe drumurile de munte. id. O. VI, 558. ◊ (Adverbial) Răspundea iute, iute și mornăit cum cer calicii la pod. CREANGĂ, A. 90. 2. (Regional, despre oameni) Care vorbește neclar; p. e x t. (substantivat) idiot (Coropceni-Iași). Cf. ALR II 3 670/514. – Pl.: mormăiți, -te. – Și: (regional) mornăit, -ă adj. – V. mormăi¹.