MOȘMONI, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmoli vb. IV] – Et. nec.

moșmoni² vi [At: IZV IV, nr. 2, 6 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Olt) A mijloci.

moșmoni¹ [At: SLAVICI, N. II, 233 / V: ~măi, ~oli / Pzi: ~nesc, 3 și (rar) moșmone / E: nct] 1-2 vir A face mișcări încete și greoaie. 3-4 vir A lucra neîndemânatic, fără spor Si: a se mocăi (1), a se mocoși. 5-6 vir A mânca încet și molfăind. 7-8 vti A face ceva cu gesturi mărunte, neprecise, pentru a-și ascunde scopul Si: a moșcondi. 9 vi A-și face de lucru. 10 vt (Rar) A învârti, a trece de colo-colo cu mișcări mărunte. 11 vi A umbla dibuind încoace și încolo după ceva. 12 vi (Spc; d. animale) A adulmeca.

MOȘMONI, moșmonesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmoli vb. IV] – Et. nec.

A SE MOȘMONI mă ~esc intranz. 1) A lucra încet fără spor; a se mocăi; a se mocoși; a migăli; a bichiri. 2) A se mișca încet și greoi. 3) fam. A căuta cu greu (pipăind cu mâinile prin întuneric); a bâjbâi; a dibui. /Orig. nec.

moșmăi v vz moșmoni¹

moșmoli v vz moșmoni¹

moșcondésc, moșcotésc, moșmîndésc, moșmonésc și -lésc v. intr. (imit. d. moș-moș, huĭetu mînilor cînd bîjbîĭe, ca și foș-foș, foșnesc; ung. bosogni, a fojgăi, a mișuna; ngr. musmunévo, adulmec, musunízo, trag aer pe nas: rus. nĭúhatĭ, a adulmeca, sîrb. njušiti, a mușlui. V. fojgăĭesc și mușluĭesc). Vest. Fam. Mocoșesc. – Și mișcodesc (VR. 1913, 7-8, 51), moșmăĭ saŭ -ĭesc și moșmoĭesc. În Trans. și moșogăĭesc și -oĭesc.

móșmăĭ și -ĭésc, -oĭésc, moșmîndésc, moșmolésc, V. moșcondesc.

moșmonésc, V. moșcondesc.

moșmoni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonesc, 3 sg. moșmonește, imperf. 1 moșmoneam; conj. prez. 1 sg. să moșmonesc, 3 să moșmonească

moșmoni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonesc, imperf. 3 sg. moșmonea; conj. prez. 3 să moșmonească

moșmoni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonesc, imperf. 3 sg. moșmonea; conj. prez. 3 sg. și pl. moșmonească

MOȘMONI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) ticăi, (pop.) a tândăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce ~ atâta la acel lucru?)

MOȘMONI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) ticăi, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce ~ atîta la acel lucru?)

MOȘMON͹ vb. IV. I. I n t r a n z. și r e f l. A se mișca încet, greoi; a lucra neîndemînatic, fără spor, a se necăji să facă ceva, a se m ocăi (1), a se mocoși. Pe cînd el moșmolea la nojița opincii din stînga, iată și căpitanul dejurnă. SLAVICI, N. II, 233. Fie, mormăi podarul, moșmonindu-se să lege podul la streajăn. CONV. LIT. XLIV₁, 41. Haiti, acu îl întoarce îndărăt ! Că și ăla se moșmonea, se moșmonea. PREDA, M. 223. ◊ T r a n z. El moșmonea ceva furios la hamuri: le roseseră șoarecii. V. ROM. iulie 1958, 42. ♦ A mînca încet (și molfăind). Cf. PAMFILE, J. II, 155. 2. I n t r a n z. A face ceva cu gesturi mărunte, neprecise (pentru a-și ascunde scopul), a m o ș c o n d i; a-și face de lucru. Ori și cît a moșmolit Duțu mai nainte de a-și face rînd de odihnă, Stanca tot l-a zăpsit că el ascunde ceva la căpătîiul patului. SLAVICI, N. II, 245. ◊ T r a n z. Ce-mi moșmonești acolo, mă rog ? TEODOREANU, M. U. 198. Ce dracu moșmolești acolo, femeie ? C. PETRESCU, Î. II, 205. ♦ T r a n z. (Rar) A învîrti, a trece de colo-colo cu mișcări mărunte. „Merișoarele” dulci, pe care le moșmonea în poală de acasă pînă la tîrg. CONV. LIT. XLIV₂, 78. 3. I n t r a n z. A umbla (dibuind) încoace și încolo după ceva; s p e c. (despre animale) a adulmeca. Obicinuită a primi vizite în timpul acesta, ea nu era cîtuși de puțin mirată cînd auzi că cineva moșmolește la ușa ei. SLAVICI, N. II, 270. Prins în treabă, uncheș Runcu nu bagă de seamă că încă de mult Bălan vîrîse botul în paie moșmăind după grăunțe. SĂM. I, 109, cf. CR. III, 119. ◊ F i g. Lucirea păru că se șterge; apoi apăru în altă parte, dinspre Argeș, moșmonind. CONV. LIT. XLIII, 925. – Prez. ind.: moșmonesc, pers. 3 și (rar) moșmone (GALAN, Z. R. 204). – Și: moșmolí, moșmăí vb. IV. – Etimologia necunoscută.

MOȘMONͲ vb. IV. I n t r a n z. „A mijloci”, IZV. IV, nr. 2, 6. – Prez. ind.: moșmonesc. – Etimologia necunoscută.