MUIA, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

muia [At: PSALT. HUR. 46^v/1 / V: (înv) a~, (reg) moia / Pzi: moi și (îvr) ~iez / E: moale¹ cf fr mouiller] 1 vt A umezi un obiect introducându-l într-o substanță lichidă. 2 vt (Spc) A introduce un aliment într-un lichid pentru a face să fie mai moale¹ (1). 3 vt (Spc) A băga rufele murdare în apă cu sodă, cu săpun etc. și a le ține câtva timp înainte de spălare. 4 vt (Spc) A întinge cu pâine sau cu mămăligă în grăsime, în sos etc. 5 vt A uda. 6 vt A stropi. 7 vt (Spc) A îmbiba pământul cu apă facându-l să devină moale¹ (1). 8 vt (Spc) A transforma o materie în formă de pulbere în pastă prin amestecare cu un lichid. 9 vt A face să devină mai moale¹ (1), mai puțin dur, mai puțin consistent sau mai puțin țeapăn. 10 vt A face mai suplu. 11 vt (Prc) A frăgezi. 12 vt (Fam; îe) A ~ coada A-și mai reduce din pretenții. 13 vr A deveni mai elastic, mai puțin rigid. 14 vr (D. ger, ploaie, vânt etc.) A scădea în intensitate. 15 vr (D. timp, vreme) A fi mai puțin rece Si: a se încălzi. 16 vt (Reg) A reduce tăria unei băuturi alcoolice prin amestecare cu apă. 17 vr (D. ființe și d. părți ale corpului lor) A-și pierde puterile Si: a se moleși (1). 18 vr (Fam; îe) A i se ~ (cuiva) balamalele A-i slăbi cuiva pluterile. 19 vr (D. mișcări) A-și domoli avântul Si: a se încetini, a se tempera. 20 vt (Fig; pfm; îe) A ~ (cuiva) oasele sau ciolanele A bate zdravăn pe cineva. 21-22 vtr (Fig) A (se) îndupleca. 23-24 vtr A (se) înduioșa. 25-26 vtr (Fig) A (se) potoli. 27 vtr (D. ceea ce spune cineva) A căpăta un conținut mai puțin aspru. 28 vr A i se ~ (cuiva) gura A nu mai avea curajul să vorbească. 29 vr A schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. 30 vt (Fon) A palatiza. 31 vt A scălda.

MUIA, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu sodă sau cu săpun și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

MUIA, moi, vb. I. (În concurență cu înmuia) 1. Tranz. A băga, a introduce ceva într-o substanță lichidă ori cleioasă sau într-un vas, orificiu etc. cu lichid; a îmbiba cu lichid. Muind condeiul legat cu ață într-un șip colbăit de cerneală violetă... așternu un prea frumos răvaș. SADOVEANU, B. 45. Muia feleștiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. Să-mi moi degetul în gură. EMINESCU, N. 43. ♦ (Poetic) A scălda. Bătrînul îi mîngîia fruntea muiată în sudoare. SADOVEANU, O. VII 106. Punți de stele peste abisuri muiau adîncu-n străluciri. MACEDONSKI, O. I 230. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos și de aceea, cînd se împrăștie faima venirii lui, ziua-și muie aerul în lumină de sărbătoare. EMINESCU, N. 27. ◊ Refl. Codrii de prinprejur se muiau... în rumeneala serii. GALACTION, O. I 281. ♦ A uda. Și ploaia mă ploaie. Căpeneagu-mi moaie. HODOȘ, P. P. 118. ♦ A întinge. Prostul muia mălaiul în brînză. ȘEZ. v 53. Muiați în lapte-o cojiță. TEODORESCU, P. P. 172. ◊ Tranz. A face să devină mai moale, mai puțin dur; a face să nu mai fie uscat sau țeapăn. Trebuia să... moi [pesmetul] o zi întreagă în apă, să-l faci terci ca să-l poți băga în gură. GHICA, S. 20. Să moi pielea cea uscată. ȘEZ. IV 52. ◊ Refl. Carnea... de multă greutate și căldură se moaie. DRĂGHICI, R. 70. ◊ Expr. (Familiar) A muia oasele (sau ciolanele cuiva) = a bate rău pe cineva. 3. Refl. (Despre vreme și intemperii) A se domoli, a se potoli. Să muie gerul. Să topiră zăpezile. DELAVRANCEA, O. II 29. ♦ Tranz. (Cu privire la acțiuni) A încetini, a domoli. Mai încet! zise de la o vreme Potcoavă. Și își muiară fuga. SADOVEANU, O. I 151. După o bucată de drum, o muiară de tot, la pas. STĂNOIU, C. I. 57. 4. Refl. (Despre oameni și despre unele părți ale corpului lor) A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. Nu ducea la băutură, astfel că se muia din două țuici. PAS, Z. I 225. De la o vreme, simții că picioarele mi se moaie de la genunchi. DUNĂREANU, CH. 116. De mai ținea lupta numai cît ai ațîța un foc, [feciorul] s-ar fi muiat. ISPIRESCU, L. 254. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) gura v. gură. ◊ (Despre lucruri) Gîrnețul s-a înfierbîntat, s-a muiat și foflenchi! iar sare roata! CREANGĂ, P. 126. 5. Refl. (Despre oameni și pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Oamenii se muiară numaidecît. STĂNOIU, C. I. 68. ♦ (Determinat prin «la inimă» sau, mai ales, subiectul fiind «inima») A se îmblînzi, a se înduioșa, a fi mișcat. Mitrea și-a adus aminte de înfățișarea uitată a Agapiei și i s-a muiat inima. SADOVEANU, M. C. 64. Cum o văzu împăratul, i se muie inima și prinse un dor pe dînsa. ISPIRESCU, E. 79. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec... La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. ♦ Tranz. A face (pe cineva) să cedeze; a îndupleca. Împăratul... vede că nu îl poate muia. PANN, P. V. III 49. 6. Tranz. (Cu privire la consoane) A articula o consoană palatalizată mărind zona de contact dintre limbă și palat, astfel încît să se obțină o consoană cu un timbru palatal caracteristic. Unele graiuri teritoriale moaie consoanele «n», «t», «d» etc. în cuvinte ca «deget», «teme» etc.

muià v. 1. a face moale: a muia plumbul prin foc; 2. fam. a bate: a muia spinarea cuiva; 3. a băga în apă sau în alt lichid: a muia pâinea în unt; 4. începe să spele: muia cămășile; 5. a pierde din tărie, a se potoli: furtuna s’a mai muiat; 6. fig. a mai lăsa din pretențiuni: se muiase de tot. [Lat. *MOLLIARE, din MOLLIS, moale].

muĭá, V. moĭ 1 și 2.

moi² sn vz molie

moia v vz muia

2) moĭ, a muĭá v. tr. (lat. *molliare îld. mollire, a muĭa, d. mollis, moale; pv. pg. molhar, fr. mouiller, cat. mullar, sp. mojar. – Moĭ, moaĭe, muĭem, muĭațĭ, moaĭe; să moĭ, să moaĭe; muĭam; muĭasem; muind). Fac moale: căldura moaĭe ceara. Pun în apă orĭ în alt lichid: a muĭa rufele, o pisică în apă, fasolea (ca să fie maĭ moale cînd o voĭ pune la fert, adică o pun amoĭ). Înting: a muĭa pînea’n vin, în sos. Fig. Iron. Bat, lovesc: ĭ-a muĭat spinarea, oasele. Moleșesc, fac să peardă energia orĭ pretențiunile: nenorocirile l-aŭ muĭat. Înduplec: vorba asta l-a muĭat. V. refl. Mă fac moale: ceara se moaĭe la foc. Mă scald: copiiĭ se moaĭe’n toate lacurile. Fig. Mă moleșesc, perd din putere: oameniĭ se muĭase de căldură, geru s’a muĭat. Îmĭ reduc pretențiunile, o las maĭ moale: acuma s’a maĭ muĭat: se mulțămește cu maĭ puține parale. – Și înmoĭ, maĭ ales în vest. Și îmoĭ.

muia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moaie; conj. prez. 1 și 2 sg. să moi, 3 să moaie; imper. 2 sg. afirm. moaie(-l, moai-o); ger. muind

muia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moaie, 1 pl. muiem, 2 pl. muiați, imperf. 3 sg. muia; conj. prez. 3 să moaie; ger. muind

muia vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 sg. și pl. moaie, 1 pl. muiem, 2 pl. muiați, imperf. 3 sg. muia; ger. muind

moiu, moi 2, muind ger., muiere, inf s.

MUIA vb. 1. v. înmuia. 2. (pop.) a întinge. (~ pâinea în sos.) 3. v. terciui. 4. v. moleși. 5. v. blegi. 6. a se încălzi, (prin Munt. și Olt.) a se pricăli, (înv.) a se încări. (Vremea s-a mai ~.) 7. (FON.) a (se) palataliza.

MUIA vb. v. atenua, calma, ceda, descrește, diminua, domoli, îndupleca, lăsa, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, reduce, scădea, slăbi, tempera.

muia vb. v. ATENUA. CALMA. CEDA. DESCREȘTE. DIMINUA. DOMOLI. ÎNDUPLECA. LĂSA. LINIȘTI. MICȘORA. MODERA. PONDERA. POTOLI. REDUCE. SCĂDEA. SLĂBI. TEMPERA.

MUIA vb. 1. a înmuia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.) 2. (pop.) a întinge. (~ pîinea în sos.) 3. a se fleșcăi, a se terciui, (pop.) a se cofleși, a se coleși. (Fructele s-au ~.) 4. a (se) moleși, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (S-a ~ de tot din cauza căldurii.) 5. a se blegi, a se moleși, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (Ce te-ai ~ așa?, nu te simți bine?) 6. a se încălzi, (prin Munt. și Olt.) a se pricăli, (înv.) a se încări. (Vremea s-a mai ~.) 7. (FON.) a (se) palataliza.

A (se) muia ≠ a (se) întări

muia (moi, muiat), vb. – 1. A umezi, a îmbăia, a se uda. – 2. A se face mai moale. – 3. A (se) înduioșa, a (se) emoționa. – 4. A slăbi, a ceda. – 5. (Despre fructe) A se sparge, a se crăpa; a se face zob, a mărunți. – 6. A pune rufele în apă înainte de spălat. – 7. A fi plin, încărcat de. – Var. înmuia. Mr. mul’at, mol’u, megl. anmol. Lat. mǒlliāre (Pușcariu 1105; Candrea-Dens., 1146; REW 5646), cf. prov. molhar, fr. mouiller, cat. mollar, sp. mojar; cf. moale. – Der. amoi, s. n. (Banat, muiat, înmuiere).

a muia oasele cuiva expr. a bate rău de tot pe cineva.

MUIA vb. I. 1. T r a n z. A umezi, a uda introducînd într-o substanță lichidă (sau într-un vas, într-o cavitate etc. care conține această substanță); s p e c. (complementul indică un aliment) a introduce într-un lichid pentru a face să fie moale¹ (I 1). Lemnul de chedru și înfășurătura canurei roșie. . . să le moaie în sîngele găinei jungheate. CORESI, EV, 425, cf. ANON. CAR. Două fălii de pîine prăjite și muiate în oțet de trandafir (a. 1749). GCR II, 45/9, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Mîncam numai soharici, un fel de pesmet. . .; trebuia să-l moi o zi întreagă în apă, să-l faci terci ca să-l poți băga în gură. GHICA, S. 20. Să-mi moi degetul în gură. EMINESCU, N. 43. Muia feleșțiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. O babă. . . morfolea-n gingii un crîmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. CARAGIALE, O. II, 244. Eu nu sînt ca albinele, să-mi moi botul în orice floare. DELAVRANCEA, O. II, 118. Muie de multe ori condeiul în călimară. AGÎRBICEANU, A. 137. Ne mulțămirăm a ne muia buzele în rachiul din pahar. HOGAȘ, DR. I, 150. Aprind cîte o bucată de pînză dintr-un sac, după ce au muiat-o în petrol. CANDREA, F. 289. Moaie-ți colea în fîntînă botișorul însetat Și te-adapâ și te-alină, roibuleț nealintat. EFTIMIU, Î. 101. [Calului] îi vine chef să-și plece botul într-un pîrăuaș de apă nouă. Și-l moaie ușor, îl scutură și pufnește. SADOVEANU, O.VIII, 301. își muiară mustățile în oala de vin. id. ib. 359. Muia pîinea pe jumătate în apă și o mînca. STANCU, R. A. III, 113. Barbu muie tocul în călimara de pe masă și se iscăli. PREDA, D. 39. Tîrziu îți moi penița-n călimară. V. ROM. iulie 1954, 281. Treceți, Mergeți la fîntînă. . . Muiați fir de calomfir. TEODORESCU, P. P. 16, cf. 601. Mai multe țandure de draniță muiete în rîșină topită și aprinse. ȘEZ. II, 227, cf. III, 58. Și să mîne prefont uscat, Nici cu apă nu-i muiat, Nici cu sare nu-i sărat. HODOȘ, P. P. 208. Nora merge la fîntînă Cu cămeșa soacrei-n mînă. O moaie o dată în apă: „Na-ți-o, mamă, că-i spălată”. ZANNE, P. IV, 514. (În context figurat) Mi-i greață de secuiul ist muiet în cerneală, cînd cetesc în Plutarc despre oamenii cei mari. I. NEGRUZZI, S. V. 157. ◊ R e f l. p a s. Prin jud. Dorohoi pînzele se moaie o singură dată în apă caldă și apoi se usucă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 174. ◊ (Poetic; prin lărgirea sensului) Agapița mea a să fie cocoană mare, zicea ea cu ochii muiați în lacrimi de bucurie. NEGRUZZI, S. I, 72. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos, și de aceea, cînd se împrăștie faima venirii lui, ziua își muie aerul în lumină de sărbătoare. EMINESCU, N. 27, cf. id. G. P. 7. Era orașul de-altădată Sub plopi de-argint, muiați în soare. MACEDONSKI, O. I, 188. Punți de stele peste abisuri muiau adîncu-n străluciri. id. ib. 230. Clarul de lună, în care-s muiate vechile balade, numai singurătăților li se potrivește. ANGHEL, PR. 79. O ! pasări pribege, de ce nu mă luați cu voi în țările muiate veșnic în apele visurilor blonde. PETICĂ, O. 289. (R e f l.) Codrii de prin-prejur se muiau . . . în rumeneala serei. GALACTION, O. 281. ♦ (Complementul indică rufele murdare) A băga în apă (cu sodă, săpun etc.) și a ține cîtva timp înainte de spălare. S-a apucat des-dimineață să moaie tot ce avu negru. ȘEZ. I, 59. ♦ (Complementul indică pîinea sau mămăliga) A băga în grăsime, în sos etc. (înainte de a mînca); (popular) a întinge. Prostul muia malaiul în brînză, ca să se prindă de el, cum știa că se prinde de mămăliga caldă. ȘEZ. V, 55, cf. III, 17. Moi un dumicat. ALR II 4 116/727, cf. 4 116/605, 833. ◊ A b s o l. Am muiat în mîncare. ib. 4 116/704. 2. T r a n z. A uda; a stropi. Cu lacrimile meale de-m moiu așternutul. DOSOFTEI, PS. 23/11. Bătrînul îi mîngîia fruntea muiată de sudoare. SADOVEANU, O. VI, 624. Și ploaia mă ploaie, căpeneagu-mi moaie. HODOȘ, P. P. 272. A mele floricele să le moi cu apă rece. BUD, P. P. 30. Moi straturile. ALR II 2 537/362. 3.T r a n z. (Complementul indică pămîntul) A îmbiba cu apă făcînd să devină moale¹ (I 1). Ploaia dintr-acea zi muiesă pămîntul. DRĂGHICI, R. 79/16. Pompe puternice împingeau pămîntul muiat cu apă prin conducte. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 400. (În context figurat) Muiați pămîntul inimiei voastre ca sămînța de spăsenie, cuvîntul lu Hristos. . . întru voi să-l priimiți. CORESI, EV. 3. ◊ R e f l. El cum se ruga, Ploaiă că dădea, Pămîntu se muia, Cerbu se-nămolea. TEODORESCU, P. P. 67. De-ar da Dzeu să ploaie, Dealurile să se moaie. RETEGANUL, TR. 139. Cu o stropitură de ploaie pămîntul nu se moaie. ZANNE, P. I, 239. ♦ (Complementul indică materii în formă de pulbere) A transforma în pastă prin amestecare cu un lichid. A cernut făina de grîu și a muiat-o. A amestecat în aluat piper mult, a împletit un colăcel și l-a copt. SADOVEANU, O. XV, 410, cf. ȘEZ. III, 203, ALR II 4 025/531. 4. T r a n z. A face să devină mai moale¹ (I), mai puțin dur sau mai puțin țeapăn; a face mai suplu; p. r e s t r. a frăgezi. Își muie cîte o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149/19. Am muiat pînza, frecînd-o între degete. PAMFILE, J. II, 155. Sus, Sus opinca mea, Spusu-ți-am că te-oi muia In casă la soacră-mea. DOINE, 49, cf. ȘEZ. I, 114. ◊ E x p r. (Familiar) A muia coarda = a-și mai reduce din pretenții. Cf. ZANNE, P. IV, 313. ◊ R e f l. Gîrnețul s-a înfierbîntat, s-a muiat și foflenchi ! iar sare roata. CREANGĂ, P. 126. Să-i cumperi cizme de capră, Că altele se tot crapă Și de oaie Se tot moaie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 437. ♦ R e f l. A deveni (mai) elastic, mai puțin rigid. După scăldare mai fiecare româncă îndătinează a unge pre copilul scăldat cu unt. . . ca să i se moaie ciolanele. MARIAN, NA. 114. ◊ T r a n z. Stoicea își muie mijlocul, își întinse ipingeaua și. se culcă. GALACTION, O. 46. 5. R e f l. (Despre ger, ploaie, vînt etc.) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru; (despre timp, vreme) a fi mai puțin rece, mai puțin friguros, a se încălzi. Să muie gerul. Să topiră zăpezile. DELAVRANCEA, O. II, 29. Gerul, în loc să contenească, să se mai moaie, creștea mereu. AGÎRBICEANU, A. 458, cf. 486. Se muie gerul. Streșinile începură să picure. STANCU, R. A. IV, 7. De îndată însă ce timpul s-a muiat, ele dispar iarăși de pe aici. LINȚIA P. II, 87. ◊ (Prin analogie) S-au mai muiat flacăra focului. DIONISIE, C. 204. ♦ T r a n z. (Regional; complementul indică o băutură alcoolică) A reduce tăria prin amestecare cu apă (Glimboca-Caransebeș). ALR II 4 155/27. 6. R e f l. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A-și pierde puterile, vlaga; a se moleși (1). Caii lor li se muiase și îngenuncheară jos. PANN, E. II, 154/25. Cum au dat de căldurică, pe loc li s-au muiet ciolanele. CREANGĂ, P. 251, cf. id. A. 127. De mai ținea lupta, numai cît ai ațîța un foc, s-ar fi muiat. ISPIRESCU, L. 254, cf. I. NEGRUZZI, S. IV, 523. De la o vreme, simții că picioarele mi se moaie de la genunchi. DUNĂREANU, CH. 116. Și toate [cămilele] s-au muiat de genunchi și s-au pus jos. DELAVRANCEA, O. II, 316. Asinului i se muiară genunchii. GÎRLEANU, L. 135. Un rînd de plăcinte și un rînd de vin, pînă ce picioarele se muiară și glasurile se înduioșară. SADOVEANU, O. I, 55. Celor trei li se muiară picioarele. CAMIL PETRESCU, O. III, 172. Nu ducea la băutură, astfel că se muia din două țuici. PAS, Z. I, 225. O cuprindea o sfîrșealâ și picioarele i se muiau de la genunchi. V. ROM. februarie 1955, 144, cf. ib. august 1955, 55. Dară mîndră hălăoaie, Dac-o duci în cîmp, se moaie. JARNIK-BÎRSEANU, O. 432. ◊ E x p r. (Familiar) A i se muia (cuiva) balamalele = a-i slăbi (cuiva) puterile. Cf. ZANNE, P. III, 16. ◊ T r a n z. Furnicări ca de ace îi făceau dureri pe la încheieturi, îi amorțeau brațele și-i muiau picioarele. VLAHUȚĂ, O. III, 62. în încăierarea care se produsese, polițiștii, întârîtați, îl loviseră . . . , îl muiaseră și-l legaseră. STANCU, R. A. III, 34. Purtau încă amîndoi căciuli și sumane, și căldura verii timpurii îi muiase și le brobonise frunțile. GALAN, Z. R. 29. ♦ (Despre mișcări) A-și domoli avîntul, a se încetini, a se tempera. Se mai muia jocul. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Din ce în ce pașii se muiară. TEODOREANU, M. II, 120. ◊ T r a n z După o bucată de drum, o muiarăm de tot la pas. STĂNOIU, C. I. 57. Ne muiarăm fuga cailor. SADOVEANU, O. I, 156. Își domoli și-și muie pașii și se opri. id. ib. IX, 99. Mai moaie pasu. ALR II/I MN 46, 2 243/29. ♦ T r a n z. F i g. (Popular și familiar; adesea cu complementul „oasele”, „ceafa”, „spinarea”) A bate tare, zdravăn. Îl ghemuiesc în țârînă Pînă l-au muiat la vînă. BĂRAC, A. 72/16. Dacă și după aceea se vor împotrivi, muiați-le spinarea cu muchele iataganelor. FILIMON, O. I, 159, cf. BARONZI L. 43. Alelei ! pui de ciocoi ! De te-aș prinde la zăvoi, Să-ți dau măciuci, să te moi, De piele să te despoi. ALECSANDRI, P. P. 250. Cînd te-oi prinde la zăvoi, Cu măciuca să te moi, Să te jupoi ca pe oi. ȘEZ. V, 46. Scoati-o botî ciotoroasî. . . Pi ciocoi mni-l mai muia. VASILIU, C. 31. Am să-ți moi oasele. CIAUȘANU, GL., cf. ZANNE, P. II, 66. 7. T r a n z. și r e f l. F i g. A (se) îndupleca, a (se) înduioșa, a (se) îmbuna; a (se) potoli, a (se) domoli. Să nu ne slăbim, nici să ne muiem. CORESI, EV. 76, cf. 466. Mardonie atîta zisă și muia gîndul lui Xersis, și, mai apoi, și acesta tăcu. HERODOT (1645), 360. într-aceasta să muie tiranul. DOSOFTEI, V. S. septembrie 16^r/15, cf. octombrie 69^r/14. Luîndu-l cu cuvinte și rugămente părintești, turburată răutatea lui Caracala să moaie. CANTEMIR, HR. Bătrînă socotind. . . cum că s-au muiat Teaghen, au spus cătră Arsachi. . . AETHIOPICA, 31^v/10. Măcar de ar fi și tari la inimă,moaie și cu osîrdie o dumerește. MOLNAR, RET. 4/2. Inima cea mai păgînă, privind să putea muia. BELDIMAN, E. 73/36. Însuși turbata mulțime . . . Să muiesă, încetasă, Di blăstămuri să lăsasă (a. 1845). CAT. MAN. II, 128. Slăbiciunile spuse moaie inima oricui. CONACHI, P. 122. Se muie iar împăratul cu cîte el i le-a zis. PANN, P. V. II, 10/19, cf. III, 49/6. Viteze oști ce muiaseră ambițiunea polonilor. NEGRUZZI, S. I, 30. Nu mai știa ce să facă . . . ca să moaie inima tiranei de Junona. ISPIRESCU, U. 11. Zadarnic am cercat trufașa-i sumeție s-o moi prin voluptăți. NEGRUZZI, S. VI, 258, cf. 542. De piatră d-ai fi fost, te-ai fi muiat l DELAVRANCEA, O. II, 149, cf. AGÎRBICEANU, A. 118. Atunci acesta nu numai că se moaie. . . , ci ține și un discurs. IBRĂILEANU, SP. CR. 257. Oamenii se muiară numaidecît, ba unii dintre ei plecară chiar ochii în pămînt, rușinați. STĂNOIU, C. I. 68, cf. 202. Am să mă rog și eu ș-am să cetesc, ca să ți se moaie inima. SADOVEANU, O. IX, 193. Mitreă și-a adus aminte de înfățișarea uitată a Agapiei și i s-a muiat inima. id. M. C. 64. Bunicului se moaie inima de milă. STANCU, D. 15. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec . . . La inimă m-am muiat Si nu l-am mai înecat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 393. ♦ R e f l. (Despre ceea ce spune cineva) A căpăta un conținut mai puțin aspru. Cf. PSALT. HUR. 46^/1, CORESI, PS. 144/7. ◊ E x p r. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A, 58. ◊ T r a n z, Ca a fariseilor și a cărtularilor graiure să le moaie. . . cu această znamenie. CORESI, EV. 168. După ce așeză biletul în lumină și-l citi, părintele Ghițâ mai muie vorba. STĂNOIU, C. I. 33. 8. T r a n z. (Fon.) A palataliza. Inițial a existat la plural un i, care a dispărut după ce a muiat consoana anterioară. GRAUR, I. L. 61. ◊ R e f l. În epoca următoare, romanică comună, toate consoanele urmate de iod s-au muiat. SCL 1956, 163. – Prez. ind.: moi și (Învechit, rar) muiez (ANON. CAR.). – Și: (învechit) amuiá (BUDAI-DELEANU, ap. HEM), (regional) moiá (ALR II 3 551 bis/2, 36) vb. I. – De la moale¹. – Pentru unele sensuri, cf. fr. m o u i l l e r. – Amuia: cu proteza lui a.