MĂRGIOARĂ, mărgioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărginuță. [Pr.: -gi-oa-] – Margine + suf. -ioară.

mărgioară sf [At: PONTBRIANT, D. / V: ~inio- / P: ~gi-oa~ / Pl: ~re / E: margine + -ioară] 1-2 (Șhp) Mărginuță (1-2). 3 (Reg; îlav) De-o mărginioară La periferie.

MĂRGIOARĂ, mărgioare, s. f. Diminutiv al lui margine; mărginuță. – Margine + suf. -ioară.

mărginioară sf vz mărgioară

mărgioară (rar) (desp. -gi-oa-) s. f., g.-d. art. mărgioarei; pl. mărgioare

mărgioară (rar) (-gi-oa-) s. f., g.-d. art. mărgioarei; pl. mărgioare

mărgioară s. f. (sil. -gi-oa-), g.-d. art. mărgioarei; pl. mărgioare

mărginioară s. f. (pl. mărginioare)

MĂRGIOARĂ s. v. mărginuță.

mărgioară s. v. MĂRGINUȚĂ.

MĂRGIOÁRĂ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m a r g i n e; mărginuță. Cf. PONTBRIANT, D., LM, DR. VI, 241. La Ploiești, pe-o mărgioară, La casa cu trestioară, Zace-un voinicel de-o boală. I. CR. III, 312, cf. GRAIUL, I, 67. ◊ (Regional, în l o c. a d v.) De-o mărginioară = într-o margine : la periferie. Frunză verde de sălcuță Avui și io o drăguță, Ședea-n sat d-o mărginioară, Dușmanii că mi-o luară. HODOȘ, C. 54. - Pronunțat: -gi-oa-. – Pl.: mărgioare. – Și: (regional) mărginioáră s. f. – Margine + suf. -ioară.

MĂRGINIOÁRĂ s. f. v. mărgioară.