NĂBOI¹, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. sb. naboj.

năboi² sn [At: DLR / Pl: ~oaie / E: cf naboinic] (Reg) Pană de lemn groasă și mare, cu care se despică butucii.

năboi¹ sn [At: N. COSTIN, L. 54 / V: na~, ne~ / Pl: ~uri, ~oaie / E: cf srb naboj] 1 (Îrg) Puhoi provocat de umflarea apelor primăvara. 2 (Mun) Ceată. 3 (Rar) Lipsă de aer.

NĂBOI¹, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. scr. naboj.

NĂBOI¹, năboaie, s. n. (Învechit și regional) Curent puternic născut prin umflarea, primăvara, a apelor și care duce cu sine sloiuri de gheață și zăpadă. (Fig.) Un năboi de povești... s-a revărsat în cîmpia literaturii romînești. GALACTION, O. I 30.

NĂBOI ~uri n. înv. Curs vijelios de apă, format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; puhoi; torent; șuvoi. /cf. sb. naboj

NĂBOI s. n. (Mold.) Șuvoi, puhoi, torent. Mulțimea cuvintelor ceale ca păcura izvorîtoare și ca naboiul pe toate șesurile. CANTEMIR, IST. Toți de năboiul potopului celui mare au perit. NCL I, 13. ◊ Fig. Năboiul cuvintelor să-i abat. CANTEMIR, IST. Etimologie: cf. scr. naboj. Cf. ș i r l ă u.

năbóĭ n., pl. oaĭe (rus. nabóĭ, ceĭa ce izbește, pol. naboj, încărcătură, cartuș. V. războĭ). Ruperea ghețeĭ, revărsarea apelor, inundare. V. undă, zăpor.

naboi sn vz năboi¹

neboi^[1] sn vz năboi^1[2] modificată

năboiu n. massă de ghiață. [Ceh NÁBOĬ, înfundătură, sarcină].

năboi² (înv., reg.) s. n., pl. năboiuri

năboi¹ (înv., reg.) s. n., pl. năboiuri

năboi (puhoi) s. n., pl. năboiuri

năboi

năboiu, -boaie.

NĂBOI s. v. puhoi, șuvoi, torent.

năboi s. v. PUHOI. ȘUVOI. TORENT.

năboi², s.n. (reg.) pană de lemn groasă și mare, cu care se despică buticii.

năboi¹, năboaie, și năboiuri, s.n. (înv. și reg.) 1. puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). 2. grămadă, ceată, mulțime de oameni. 3. lipsă de aer.